Scriitorul gălățean, d-nul Tudose Tatu – cel mai dunărean prieten al Misterelor Dunărene -, ne-a trimis un material, special pentru blogul nostru, în care dezleagă misterul existenței unui ținut (județ), cel al Covurlui. Probabil că ați auzit de el și de istoria sa aproape tumultoasă, pe care marele ambasador al Galațiului la Tulcea (adică dnul Tatu) ne-o va povesti în câteva episoade, motiv să-i mulțumim, încă o dată, pentru noua experiență lecturericească oferită.
Ceva despre ținutul zis Covor au Covur devenit Covurlui
Pe vremea străromânilor de sfârșit de veac IX, o seminție turanică urmându-și calea dinspre soare-răsare mânată de vânturile aspre de amiazănoapte-răsărit de ziuă, avea să dea navală pe drumul vechi al stepelor în căutare de pășuni, ape și sare.
Mai puțin pâine.
Ei erau pecenegii și aveau să fie urmați la mic interval de timp de frații lor de aceeași limbă, cumanii, neamuri călărețe, gâlcevitoare, cu aceleași obiceiuri de transhumanță periodică precum autohtonii pe care aveau să-i tulbure vreme de vreo câteva sute bune de ani. Continuă lectura