Sări la conţinut

„Misterele Dunării”, TOP 10, locul 04… Tulcea subterană

13 mai 2021

    galerie2


    Locul al 4-lea în topul articolelor „misterele dunării” este ocupat de cel dedicat tunelurilor tulcene, cândva extrem de numeroase. Între timp, au mai rămas doar câteva capete răzlețe, scăpate ca prin minune de planurile urbanistice ale orașului, care au schimbat nu numai fața văzută a orașului, ci și „măruntaiele” acestuia, străbătute, în urmă cu ceva ani de zeci de tuneluri ale depozitelor militare otomane sau „de fugă” a familiilor bogate tulcene.

Articol scris în urma unei discuții cu Vasile Suhov

    Nu mai țin minte dacă am scris despre acest lucru, dar numele blogului Misterele Dunării este legat de cărțile Misterele Parisului și Misterele Londrei. La prima vedere pare exagerat să alături două metropole atât de cunoscute și celebre de micuțul oraș Tulcea, pentru că trebuie să recunosc că inițial am vrut să-l denumesc Misterele Tulcei, dar la timpul respectiv nu credeam că voi găsi suficiente subiecte interesante despre istoria localității noastre.

    M-am înșelat foarte mult, pentru că am descoperit între timp că Tulcea este o adevărată mină de aur privind istoria locală, cu întâmplări și  personaje care depășesc de multe ori acțiunea celor două romane ale lui Eugene Sue și Paul Feval, scrise pe la 1845. Cărțile mai sus amintite au pasaje a ce se petrec în subteranul acestor orașe, prin galeriile  canalizărilor și catacombelor, cititorii vremurilor, dar și cei de acum, fiind atrași ca de un magnet de misterul acestor locuri ascunse de lumina soarelui. Din acest punct de vedere, Tulcea nu se aseamănă deloc cu cele două orașe, pentru simplul motiv că în orașul nostru alimentarea cu apă și canalizare au apărut abia în perioada interbelică și atunci doar pe câteva străzi mai răsărite. Galerii subterane am avut însă cât cuprinde! Din nefericire, acestea au dispărut aproape în totalitate și chiar dacă mici segmente din acestea mai există, ele au fost astupate. Adevăratul păinjeniș de galerii subterane tulcene se împărțea în două categorii, fără nici o legătură între ele și între cei care le-au construit. Cele mai vechi, făurite pe le mijlocul secolului al XVIII-lea, o dată cu primele războaie purtate de otomanii, care stăpâneau Tulcea, cu Imperiul Rus, erau de fapt adevărate depozite subterane, săpate în pământul relativ moale al dealurilor tulcene. Și ceva mai noi, după 1860, cele mai multe în zona cartierului evreiesc de pe strada Babadag, fiind adevărate galerii de fugă și ascunzători pentru bogatele familii evreiești stabilite în această parte a orașului și amenințați în permanență din motive religioase sau lăcomie (de obicei, ambele). Așa cum spuneam, după 1750, războaiele între otomani și ruși se îndesesc și devin din ce în ce mai aprige. În aceste condiții, Tulcea capătă o importanță strategică deosebită, prin faptul că ienicerii incartuiți aici puteau apăra granița naturală a Dunării de Jos, ce despărțea Balcanii de Imperiul Rus. Astfel, în dealurile tulcene din apropierea fluviului se sapă adevărate arsenale subterane, zidite din piatră și cu bolți din cărămidă, așa cum au fost descoperite în Parcul Monumentului și în dreptul bisericii lipovenești de pe strada Gloriei, aprovizionând, la timpul respectiv, fortul militar aflat pe Colnicul Hora, cu armament și muniție, în mod special praf de pușcă. Aceste galerii erau suficient de late și înalte încât să permită deplasarea prin ele a unei căruțe. Nu este exclus ca acestea să asigure și fuga soldaților otomani, atunci când fortul era amenințat să fie cucerit, așa și cum s-a întâmplat în câteva dăți de-a lungul timpului. O altă galerie subterană de acest tip a fost descoperită la baza dealului Comorofca, în peretele de lut a acestuia, în dreptul bisericii lipovenești din această parte a orașului (dealul de deasupra Pieții Vechi). O alta, la poala dealului Babadag, mai precis la intersecția străzilor Nicopol cu Mircea Vodă. De fapt, cea mai mare densitate de galerii și tuneluri tulcene se află în zona colinei estice ce străjuiește strada Babadag și unde, așa cum spuneam mai devreme, se afla mahalaua israelită, cu zeci de familii evreiești, posesoare de mari averi. Și acum mai există în spatele Sinagogii mai multe case vechi sub care mai sunt porțiuni mai mari sau mai mici de tunel, prin care aceste familii să se poată refugia în caz de atac, indiferent din partea cui venea acesta. Spre deosebire de galeriile subterane otomane, adevărate obiective militare, cele evreiești le putem considera familiale și de uz personal. Marea lor problemă era ca acestea să rămână secrete, mai ales capătul de ieșire, care putea să fie la zeci de metri distanță de casa pe care o deservea. Pentru aceasta erau angajați muncitori evrei din alte zone, care sub jurăminte cumplite executau lucrările de săpătură și zidărie, mai ales noaptea, părăsind apoi orașul, fără să cunoască aproape pe nimeni, oameni sau locuri, în afara de familia care îi angaja, pentru a nu fi iscodiți. Majoritatea acestor tunele erau prevăzute cu capcane sau sisteme de prăbușire pe o anumită lungime, astfel încât la o retragere în fugă, cei urmăriți să poată bloca tunelul în urma lor și în fața eventualilor urmăritori. Demolarea vechilor imobile și construirea sutelor de edificii din beton, în anii 1965-1975 a dus al distrugerea iremediabilă a acestor galerii subterane. Doar ici, colo s-a mai salvat câte un fragment din ele, prea puțin însă pentru a reface misterul Tulcei subterane. Nu putem încheia fără a aminti de pasajul secret subteran care exista sub Palatul Pașei (Muzeul de Artă), menit a salva importantele oficialități otomane, în frunte cu mutesariful, care trebăluiai zilnic în această clădire numită și Konak. Se știe precis că a existat un asemenea gang subteran, secretul existenței sale fiind păstrat cu temeinicie și de autoritățile române, după anexarea Dobrogei din anul 1878. Atât de bine s-a păstrat că astăzi, mai nimeni nu-și aduce aminte de el, ba chiar echipa de arhitecți și constructori care au lucrat, în urmă cu câțiva ani, la reabilitarea clădirii, au specificat în fișa tehnică a lucrărilor că au descoperit, sub holul de la intrare, o scară ce mergea în subteran la ruinele unei clădiri construite anterior, când, probabil, era vorba de una din intrările în faimosul tunel de refugiu al Palatului Pașei.

    Nicolae C. Ariton

galerie1

 

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: