Lecție de teatru în Portul Tulcei…

În jurul anului 1970, una din distracțiile preferate ale tinerilor tulceni era „ora exactă” pe „faleză”. Pentru cei care au mai puțină experiență de viață, Faleza a fost denumirea mai veche și mai nouă a cheiului Dunării, începând cam din dreptul Gării Feroviare (unde pe vremuri exista vadul sacagiilor, de unde acești veritabili negustori de apă se aprovizionau) și până în dreptul fostului Institut de Proiectări (acum cu destinație nedefinită). Duminica după amiaza, când era ziua de plimbare a tulcenilor, în mod predilect pe Faleză, se strângea câte un grup de tineri, în jurul unui casetofon (adus din Las Palmas), pe care după ce-l plimbau bine de-a lungul cheiului, ascultând muzică, se așezau pe o bancă pentru a pregăti „farsa zilei”. Aceasta consta în înregistrarea orei exacte de la radio și care era redată, cu sonorul la maxim, cu 5-10 minute înainte sau după ora cu pricina. Trecătorii și plimbăreții, care se aflau în dreptul grupului de farsori, își verificau din instinct ceasurile de la mână și aproape toți și le „reglau” după „ora exactă” auzită în boxele casetofonului, spre amuzamentul total al grupului de glumeți. Aceasta până când, o altă ceată de băieți veseli au pregătit antidotul, inventând o replică a farsei devenită deja clasică. În momentul emisei orei exacte, unul din membri grupului replicant rămânea pe loc, mimând reglarea ceasului, în hohotele de râs a glumeților. Păcălitul, de multe ori un actor din trupa de teatru de amatori a orașului, juca rolul victimei furioase, care își scotea ceasul de la mână, îl izbea de plăcile de beton ale cheiului, călcându-l apoi în picioare, sub privirile mirate ale glumeților. Apoi, victima începea să plângă, încercând să strângă resturile ceasului, jucând în continuare rolul de păgubit, care plătise o jumătate de salariu pe ceasul, de obicei marca „Pobeda” și care acum urma să-l repare la un ceasornicar pentru o sumă la fel de importantă. Prietenii care încercaseră să-l liniștească în tot acest răstimp se îndepărtau rând pe rând, având aerul că urma să se întâmple ceva și mai grav. Rămas singur, sub privirile deja uimite ale grupului de farsori, victima se întorcea brusc spre Dunăre, ducând-și mâna dreaptă la frunte, într-un gest disperat de sinucigaș, care urma să se arunce în valurile adânci. În perioada respectivă, cheiul nu avea nici un fel de gard de protecție, căderea în apă fiind de multe ori chiar întâmplătoare. Bănuind ce urma să se petreacă, grupul de glumeți țâșnea de pe bancă, înconjurându-l și implorându-l pe potențialul sinucigaș să se liniștească: „Hai, bre, că a fost o glumă, ce naiba! Lasă că îți plătim noi ceasornicarul!…” Moment în care victima izbucnea în râs, acompaniat de grupul de prieteni, reveniți pe șest la locul întâmplării, pentru a savura deznodământul. Și pentru că încă nu se inventase smart telefonul pentru filmări ocazionale (permanente) și nici nu se construise restaurantul „Danubiu”, cele două grupuri de băieți veseli mergeau la un țap de bere, la vechia terasă „Dunărea”, cunoscută de toată lumea după vechiul nume al patronului, Orcula.

Am citit prima dată despre farsa orei exacte la Tulcea, în volumul „Orașul ascuns” de Geo Naum, lansat la Tulcea, în ziua de 19 mai 2022.

Un comentariu la „Lecție de teatru în Portul Tulcei…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s