Bască de Tulcea…

Am scris mai multe articole despre acoperământul capului la tulcenii de altădată. Astfel, am scris un articol despre celebrul fes turcesc, purtat și la Tulcea, cu abnegație, în perioada 1826 – 1925, impus de sultanul Mahmud al II-lea și abolit de Mustafa Kemal Ataturk. Apoi, despre pălăriile de paie, tip Panama sau canotieră, adevărate piese de rezistență din ținuta burghezilor tulceni și am încheiat cu un fabricant adevărat de pălării de fetru tulcene, Ovanes A. Hacian, un tulcean armean care comanda în Italia, la celebra fabrică Borsalino, loturi de câteva sute de pălării pe care le personaliza cu numele său și bineînțeles al Tulcei. Astăzi, vom vorbi (scrie) însă despre bască, un acoperământ de cap care a revoluționat (la propriu și la figurat) moda tulceană, începând cu 1950, un adevărat simbol al proletariatului comunist, „uniformizat” cu salopetă și… bască. Continuă lectura

Țânțarii și magia…

Impactul țânțarilor asupra vieții tulcenilor a fost, din cele mai vechi timpuri, teribil. Zeci de familii au părăsit așezarea Tulcei din cauza țânțarilor care făceau în lunile de vară viața imposibilă și răspândeau malaria, numită friguri dunărene, care de multe ori era mortală. Atitudinea tulcenilor față de țânțari era un mixt de sentimente: frică, ură și respect, astfel încât dacă otomanii îi foloseau pe țânțari într-una din cele mai crude torturi inventate vreodată (ungerea celui pedepsit cu miere de albine, legarea de o salcie pe malul Dunării și abandonarea pe timp de noapte, lumina zorilor descoperind un cadavru), grecii și lipovenii au numit unul din dealurile orașului, Comorofca, numele provenind de la rusescul „cumorof” (țânțar), acesta situându-se în partea sudică a străzii Isaccei (care inițial era o salbă de bălți și smârcuri). Continuă lectura

Tulcea și digul…

Ca să nu vă inducem în eroare, vom discuta despre primul și ultimul dig – în ordine temporară – construite pe malul Dunării al orașului. Primul a fost realizat undeva între anii 1858-1871, informațiile fiind destul de vagi. A fost numit digul olandez, după societatea care l-a construit, sau poate după concepție și tehnologie, adică bolovani și piatră spartă din carierele din partea de sud-est a orașului, așezate în straturi succesive pe malul Dunării, pe o înălțime de aproximativ 3 metri. Construcția începea în dreptul intrării fostului institut de Proiectări și se termina undeva în dreptul Casei Sindicatelor. Continuă lectura