Impactul țânțarilor asupra vieții tulcenilor a fost, din cele mai vechi timpuri, teribil. Zeci de familii au părăsit așezarea Tulcei din cauza țânțarilor care făceau în lunile de vară viața imposibilă și răspândeau malaria, numită friguri dunărene, care de multe ori era mortală. Atitudinea tulcenilor față de țânțari era un mixt de sentimente: frică, ură și respect, astfel încât dacă otomanii îi foloseau pe țânțari într-una din cele mai crude torturi inventate vreodată (ungerea celui pedepsit cu miere de albine, legarea de o salcie pe malul Dunării și abandonarea pe timp de noapte, lumina zorilor descoperind un cadavru), grecii și lipovenii au numit unul din dealurile orașului, Comorofca, numele provenind de la rusescul „cumorof” (țânțar), acesta situându-se în partea sudică a străzii Isaccei (care inițial era o salbă de bălți și smârcuri). Lupta împotriva țânțarilor a fost una continuă, începând cu formule magice scrise pe bucăți de papirus și menite să protejeze împotriva febrei produse de frigurile dunărene. Nu știm dacă pe dealurile tulcene s-a ridicat în perioada romană vre-un mic templu în cinstea zeiței Febris, unde tulcenii să se poată ruga pentru sănătate și îndepărtarea stărilor febrile produse de malarie. Cu trecerea timpului și instaurarea creștinismului, împăratul roman Teodosie, ultimul suveran care a condus cele două jumătăți ale Imperiului Roman, a închis templele păgâne, i-a executat pe cei care se închinau zeiței Febris sau care purtau amulete cu formule magice păgâne și a proclamat creștinismul ca religie de stat, făcând să apară… amuletele creștine. Formulele magice erau scrise tot pe fâșii lungi de papirus, care erau pliate și purtate ca amulete, fără să se deosebească prea mult de amuletele păgâne, ba putem spune că acestea au circulat în paralel o lungă perioadă de timp, conținând formule magice cam după modelul din rândurile următoare, tradus cu aproximație de pe o amuletă creștină romană, a cărui text a fost scris cu scopul de a vindeca de malarie: „Fugi, boală! Hristos te urmărește! Fiul lui Dumnezeu și Duhul Sfânt sunt deasupra ta! O, Dumnezeul meu, izbăvește de tot răul pe roaba ta, Ioana… O, Doamne, Hristoase, fiul și Cuvântul Celui viu, care vindecă orice boală și neputință, vindecă și veghează asupra fetei tale, Ioana și alungă din ea orice frig-căldură…” Când formulele magice nu mai făceau față valurilor de îmbolnăviri din cauza țânțarilor, care nici măcar nu erau bănuiți de răspândirea malariei, tulcenii recurgeau la tratamente, la fel de… magice. Trecând peste faptul că majoritatea erau ciudate, unele dintre ele erau de-a dreptul barbare și reflectau necunoașterea cauzelor bolii induse de țânțari. Cele mai simple tratamentele obișnuite constau în înghițirea de grăsimi animale, venin de șarpe, mercur sau făină de gândaci uscați și măcinați. Îmbăiatul în urină proaspătă era larg utilizată, cu inovația băutului de urină. Sângerările, lipitorile (de care Tulcea nu ducea lipsă) și ventuzele au fost de asemenea folosite. Se aplicau pansamente din carne de pasăre de curte sau porumbei proaspăt uciși, sau creier de ciocănitoare, cantități pantagruelice de alcool, cafea, chiar opiu și canabis, care ofereau în cel mai bun caz, o amorțire a durerilor și o moarte liniștită. Cam acestea erau formulele și tratamentele magice folosite de tulceni împotriva țânțarilor și frigurilor dunărene, care făceau ravagii printre ei, cât de eficiente erau nu vom ști niciodată, dar putem să le bănuim și chiar să le încercăm ieșind seara la o plimbare pe malul lacurilor din jurul Tulcei (inclusiv Zaghen), în pantaloni scuți și cu o amuletă la gât. În mod cert va fi o experiență plină de învățăminte.
MISTERELE DUNĂRII-despre Dunăre și Tulcea 