Am scris mai multe articole despre acoperământul capului la tulcenii de altădată. Astfel, am scris un articol despre celebrul fes turcesc, purtat și la Tulcea, cu abnegație, în perioada 1826 – 1925, impus de sultanul Mahmud al II-lea și abolit de Mustafa Kemal Ataturk. Apoi, despre pălăriile de paie, tip Panama sau canotieră, adevărate piese de rezistență din ținuta burghezilor tulceni și am încheiat cu un fabricant adevărat de pălării de fetru tulcene, Ovanes A. Hacian, un tulcean armean care comanda în Italia, la celebra fabrică Borsalino, loturi de câteva sute de pălării pe care le personaliza cu numele său și bineînțeles al Tulcei. Astăzi, vom vorbi (scrie) însă despre bască, un acoperământ de cap care a revoluționat (la propriu și la figurat) moda tulceană, începând cu 1950, un adevărat simbol al proletariatului comunist, „uniformizat” cu salopetă și… bască. Din punct de vedere istoric, basca nu este o invenție comunistă, ea era purtată încă din evul mediu (probabil și cu mult timp înainte), având o formă rotundă și plată (cu moț), confecționată din lână și, important, cu marginile îndoite înăuntru. Aceste margini îndoite deosebesc basca de beretă, cu care se aseamănă până la confuzie identitară, bereta având marginile în exterior și tivite, de obicei, cu o fâșie de piele, pentru o rezistență mai mare. Înainte de a ajunge pe capetele proletarilor din țările estice, basca a avut o perioadă de glorie în mediul artistic, fiind purtată de pictori, care erau posesori unor exemplare de-a dreptul spectaculoase, unele din ele având dimensiunile unui șevalet purtat pe cap (aici am exagerat puțin). Nu vom ști niciodată cum a devenit basca un simbol al proletarului comunist din țările estice (cel puțin în Uniunea Sovietică și România), alături de salopetă, ambele de culoare albastru închis. Probabil că lipsurile de după încheierea celui de-al doilea război mondial, când totul, de la hrană la îmbrăcăminte, era cartelizat, i-a obligat pe tovarășii conducători să creeze o uniformă semi militară, alcătuită din salopeta din doc (țesătură ieftină din bumbac) și basca din lână, în timp ce șapca era obligatorie pentru diriguitori și produs de lux pentru muncitorii simpli. Într-un fel, combinația de salopetă și bască semăna foarte mult cu uniforma chinezească, purtată însă de toți chinezii, de la conducătorul suprem, la muncitorul de rând, în timp ce uniforma est europeană era doar apanajul muncitorului de rând. Extrapolând în continuare, putem afirma că în influența modei salopetei existau și elemente proletare americane, blugii și gecile, din bumbac, vopsite în albastru indigo, regăsindu-se cel puțin la nivel ideatic, dacă nu calitativ, în existența salopetei. Nu aș îndrăzni să fac însă nici o asociere între bască și pălăria de cowboy. Basca se purta atât pe timp de vară, cât și iarna, doar când gerul era năprasnic, minuscula bucată de lână nu mai făcea față și era înlocuită cu așa numita căciulă căzăcească, cu cele două clape care se ridicau sau coborau în funcție de temperatură. În zona Tulcei, basca s-a impus la fel de mult ca și în restul țării. Pescarii, muncitorii din construcții, de la Fabrica de Solomit, sau din agricultură purtau cu mândrie bască. Pescarii din faimoasele echipe de pescuit de la Sfântu Gheorghe și Sulina, renunțaseră la cușmele de oaie și purtau băști. Tatăl meu, când a sosit în Tulcea, în anul 1960, și-a făcut o fotografie pe Faleză, în costum de tergal, cravată, rucsac de mână și bască, într-o imagine ce poate fi considerată clasică pentru un imigrant tulcean din perioada comunistă. Cu timpul, după 1975, basca a început să-și piardă din aură, rămânând o piesă nelipsită din garderoba pescarilor, strungarilor și tractoriștilor. Nu putem încheia fără un răspuns la întrebarea clasică câți ani se purta o bască. Răspunsul era de trei ani: un an pe partea stângă, un an pe partea dreaptă și un an pe șaua de la bicicletă.
MISTERELE DUNĂRII-despre Dunăre și Tulcea 