DDM de Tulcea…

A fost o vreme când inițialele DDM erau atât de des folosite de tulceni încât nimeni nu se mai întreba ce reprezintă. Aceasta se întâmpla începând cu anul 1938 și se termina cu începutul anilor 1970, pentru ca spre sfârșitul acelui deceniu, să intre în uitare, iar astăzi să fie un cuvânt complet necunoscut. Abrevierea DDM venea de la Direcția Dunării Maritime, care era o structură organizatorică aparținând Administrației Dunării de Jos care, începând din 1938, preluase organizarea navigației pe Dunărea de Jos de la celebra deja Comisie Europeană a Dunării. Istoria CED-ului este atât de bogată, încât au fost scrise tomuri întregi și mai este loc pentru încă câteva, încât o vom ocoli, pentru a nu ne prăbuși în ea, și vom merge fix în 1938, când se înființează DDM-ul. La Tulcea această direcție a preluat tot ce aparținea Comisiei Europene a Dunării, lucruri multe și frumoase printre care și sediul acesteia. Când zicem sediu să nu vă gândiți doar la o clădire, era vorba despre o adevărată moșie situată în partea de vest a Tulcei, cuprinzând toate blocurile actuale din dreapta străzii Spitalului, de la parcarea Inspectoratului de Poliție Tulcea, Poliția de Proximitate, magazinul Penny și întinzându-se până la hotelul și restaurantul Marinarul, coborând până în strada Isaccei, sau cel puțin până la gardul care delimitează acareturile Poliției tulcene. Nu există nici o schiță, nici o fotografie a spațiului respectiv, cum a evaluat acesta în timp, sau poate nu le-am descoperit noi, având în vedere că regimul de funcționare a DDM-ului a fost cel puțin semi militarizat, din 1938 și până la desființare? Ca martor ocular, pot să vă descriu zona, din 1964 până prin 1978. În primul rând gardul care înconjura tot DDM-ul, o construcție de-a dreptul monumentală, de aproximativ 3,5 metri înălțime, construit din piatră zidită, cu stâlpi și arce la partea de jos, și piese din lemn care închideau arcele. Acesta înconjura întreg spațiul DDM-ului, ca un adevărat zi de cetate, de-a lungul străzii Spitalului, până în dreptul morii (care nu mai funcționează de ani buni). Singurul mister este acela că nu știm dacă a fost construit în timpul DDM-ului sau a fost moștenit de la Comisia Europeană a Dunării, personal inclinăm către ultima variantă. Spațiul din spatele gardului alcătuia o adevărată mahala, formată probabil după 1950, care putem spune că era împărțită în două. Jumătate era formată din fostele clădiri ale Comisiei Europene a Dunăre, adică 5-6 case boierești, cu coloane și arhitectură asemănătoare celor din centrul Tulcei, dar de dimensiuni mai mici, în raport cu acestea. Zona era dominată de o clădire cu etaj, care mai există și astăzi dar despre care nu știm să spunem când a fost construită. Luând în considerare arhitectura simplistă, de paraleliped (cutie de chibrit), înclinăm să credem că a fost construită după 1950, din momentul în care o parte din moșia DDM a fost preluată de TRCL (Trustul de Construcții Locale), care își va stabili birourile în această clădire, unde vor rămâne până prin 1970, când se vor muta, după o scurtă escală la Penitenciarul Tulcea, în clădirea din vest, care adăpostește, printre altele, și Enrgoterm-ul. Până la desființare, TRCL își va schimba numele în IJCM, IACM, ca după anul 1990 să se fragmenteze în mai multe societăți de construcții, care au falimentat toate. TRCL-ul mai avea în proprietate, în zona DDM-ului, câteva barăci, asemănătoare celor militare, ceea ce ne convinge că au fost construite în perioada militarizată a DDM-ului. După 1950, aceste erau folosite ca dormitoare pentru muncitori. Fostele case ale CED-ului deveniseră case sociale și printre acestea câteva case locuite, în majoritate, de familii de lipoveni. Mai adăugăm inventarului, parcul auto TRCL, format din vre-o 10-15 camioane „Steagu Roșu”, care porneau doar la manivelă, și o mică livadă de caiși în „spatele” clădirii birourilor întreprinderii de construcții. Am copilărit pe maidanele generoase la DDM-ului, jucând fotbal, țurca, pichi, mijita, rișca, nouă pietre sau plimbam cercul. Primăvara jucam verde viu sau verde pe loc și mâncam caise verzi până ne apucau durerile de burtă. Aproape toți prietenii de copilărie: Miu, Vio, frații D. au devenit alcoolici și s-au stins din viață. Mahalaua DDM-ului a fost spartă la sfârșitul deceniului 60, primele blocuri construite în zonă fiind A1 și A2. După care, în nu mai mult de zece ani, din vechiul DDM nu a mai rămas nimic. Ba mint, au mai rămas fostele birouri ale TRCL, care au fost cumpărate și transformate în hotel/cămin de nefamiliști. Pe locul fostei livezi de caiși patronii căminului s-au întins, peste noapte, cu un gard metalic, excavând pământul pentru un bloc de locuințe. Lucrările au fost întrerupte la fel de brusc cum au fost începute, probabil din lipsă de autorizații, dar pasul cel mai important a fost făcut, respectiv împroprietărirea respectivelor cu o bucată zdravănă din fostul DDM și CED.