Raki

În urmă cu ceva timp am scris o carte intitulată Votca, un thriller istoric. Proastă inspirație. Lamentabil succes. Cu toate că am muncit ca un rob la cele două sute de pagini, documentându-mă în zeci de volume dedicate istoriei alcoolului distilat și votcii, succesul printre cititori a fost mai mult decât modest. Chiar dacă am publicat și o versiune în limba engleză, pe cea mai mare platformă de cărți electronice Amazon (Amazon.com: VODKA: A HISTORICAL THRILLER eBook : Ariton, Nicolae C.: Kindle Store), succesul a fost la fel de modest, bașca că după un an de zile m-am trezit și cu un plic de la Fiscul american prin care eram invitat să plătesc impozit pe cei câțiva dolari pe care îi încasasem ca drepturi de autor pe carte (și care se topiseră la rândul lor în comisioanele bancare americano-române). Explicația acestui rateu scriitoricesc am găsit-o în faptul că alcoolul, în general, și votca în mod special, nu sunt niște subiecte interesante pentru cititori. Dar și jena de a citi despre alcool, mulți prieteni cărora le spuneam despre carte, mă priveau suspicios, declarând: dar eu nu beau… Cu tot acest eșec literar non ficțional, de ceva timp mă bântuie gândul să scriu o carte dedicată rachiului, pe care să-o intitulez Mămăligă și rachiu, probabil într-un spirit de consecvență în eșecul scriitoricesc. Mizez însă pe sentimentul de patriotism, pentru că ce poate fi mai național gastronomic decât mămăliga și rachiul, și pentru a-i da și o tentă local tulceană, i-aș spune: ciorbă (de pește), mămăligă și rachiu. Referitor la primul titlu (dar și parțial la al doilea), ar fi totuși o problemă: cât de tradiționale sunt mămăliga și rachiul având în vedere că ambele s-au răspândit în spațiul românesc (chiar european) destul de târziu, rachiul începând cu sfârșitul secolului al XVII-lea, primul document scris privitor la o distilerie de alcool fiind din anul 1706, când Lazăr orândariul, evreu din Țara Moldovei  își vindea povarna, aceasta fiind denumirea în moldovenește a cazanelor de rachiu, cuvântul provenind din slava veche și regăsindu-se în forme asemănătoare în limba rusă și ucraineană. Până atunci moldovenii și valahii beau vin, vin de pâine (un fel de bragă ușor alcoolizată) med (un fel de bere obținută din miere de albine). Mămăliga a intrat și mai târziu în meniul românilor, porumbul adus din America devenind un aliment de bază pentru români abia pe la începutul secolului al XIX-lea. Ca să ne facem o imagine mai clară a mămăligii și rachiului, să ne gândim la faptul că răzeșii lui Ștefan cel Mare nu gustaseră în viața lor rachiu și nu prânziseră niciodată mămăligă. Poate din acest motiv erau și atât de curajoși și viteji, luptând-se cu armate întregi de osmanlâi. Rachiul a fost inventat de turci… sau de greci… noi mergând pe prima variantă pentru simplul motiv că am preluat denumirea din limba turcă, raki (se citește rakî) și nu are prea multe lucruri comune cu rachiul românesc. Obținut din struguri – de multe ori din prăștina de vin – atât turcii cât și greci aromatizează acest alcool dublu rafinat cu anason. Se consumă adăugând apă cu gheață, anasonul reacționând și dând un aspect lăptos băuturii. Aceasta este extrem de asemănătoare cu pastis-ul francez, adâncind și mai mult misterul privind paternitatea acestei băuturi. La români lucrurile par mai simple privind rachiul, denumirea fiind folosită în paralel cu rachia, țuica (totuși ceva mai slabă ca tărie), pălinca (cu tărie mai mare) și multe alte denumiri locale. În principiu, cel mai răspândit rachiu este cel obținut din prăștina de struguri, purtând denumirea de rachiu de tescovină, sau mai scurt, tescovină. Dar nefiind supusă unei reguli, rachiu este și alcoolul obținut din prune (sau alte fructe), cereale sau sfeclă iar în zona Tulcei, unde caisul era un pom fructifer foarte răspândit, caisata, era un rachiu din caise extrem de apreciat. Trecând peste discuțiile, uneori aprige, privind paternitatea rachiului sau cele etimologice, să încheiem spunând că tulcenilor nu prea le păsa de toate acestea, consumând cu bucurie un pahar de rachiu (de obicei mai multe) la o ciorbă (borș) de pește, mămăligă și mujdei.

Nicolae C. Ariton

Publicitate

2 comentarii la „Raki

  1. Voiam și eu să adaug mămăliga, că exista de mult, dar din mei. Iar la greci, băutura din struguri, tare, cu sau fără adaos de anason, se cheamă țipuro și am gustat (soțului meu îi place mai mult decât uzo).

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s