Misterul spărgătorului de gheață Voinicul

În urmă cu ceva timp am scris un articol în care povesteam într-un stil romantic nostalgic despre iernile tulcene de altădată în care Dunărea îngheța bocnă și cum apărea spărgătorul de gheață Voinicul, precum un super erou de benzi desenate și care în aplauzelor tulcenilor trecea prin gheața fluviului, ca prin piftie, rezolvând eroic și eficient problema navigației. Bun, să recunoaștem că am exagerat nițel și atunci când am scris articolul și acum în primele rânduri, adevărul fiind undeva pe la mijloc, adică Voinicul nostru își făcea treaba dacă crusta de gheață nu era prea groasă. De multe ori își lua ca ajutor fratele geamăn Viteazul, și nu rareori, când erau pe cale să se înțepenească printre sloiurile ca niște blocuri de beton, le venea în ajutor câte un spărgător de gheață sovietic. Am reușit să aflăm de la domnul Cristian Gregoretti că Voinicul a fost construit în anul 1966, la Șantierul Naval de la Oltenița. Citind aceste informații, deja am distrus un mit bine fixat în mintea mea, cum nava era construită cel puțin din perioada interbelică. Era dotat cu două motoare Penzdizelmash de câte 950 de cai putere fiecare. Aici facem o paranteză ca să spunem că am descoperit faptul că acestea erau motoare de locomotivă, deci nava noastră făcea cât două locomotive. În fapt, Voinicul era un remorcher salvator, construit cu misiunea de a interveni pe Dunăre, sau pe mare, în caz de accident sau naufragii. Fratele geamăn Viteazul a avut câteva intervenții spectaculoase în cadrul unor operațiuni de salvare. La un moment dat, prin 1980, Voinicul a fost rebotezat Salvator, din motive pe care le bănuim că AFDJ Galați se împroprietărise cu cel puțin un spărgător de gheață mai modern. Voinicul și-a păstrat însă sirena unică, cu 2 tonalități, complet deosebită de a celorlalte nave, pe care o folosea și în dreptul Tulcei, atunci când era în misiune. Cu toate că își pierduse locul de vedetă în cadrul schemei AFDJ-ului, în iarna teribilă 1984-1985 a jucat ultimul său rol principal de super erou în spargerea gheții pe Dunăre, care înghețase în totalitate. De atunci, Voinicul/Salvator a început să navigheze din ce în ce mai rar, pentru ca în anul 1995 să fie tras la ponton, fiind întrebuințat ca birouri pentru AFDJ. Anul 1998 a însemnat începutul sfârșitului, nava intrând în patrimoniul noi structuri de navigație numită Resalv, care l-a abandonat pur și simplu în Docurile Galațiului, până în anul 2003. Din acest an, Voinicul s-a volatilizat pur și simplu, nimeni nemaiștiind nimic despre el. Se bănuiește că a fost vândut pe șest (ca multe ale nave din flota românească, subiectul unui dosar rămas neelucidat) sau tăiată la fier vechi. De aici, pregătisem o încheiere a la mistereledunarii, în care vă sugeram posibilitatea ca Voinicul să fi fugit pur și simplu în America, pentru a se întâlni cu prietenii săi super eroi: Superman și Batman. Din păcate, realitatea învinge povestea și am aflat pe ultima sută de metri (pardon, cuvinte) că prietenul nostru, tulceanul Paul Vergoti a fost îmbarcat pe Voinicul în perioada 1978-1981, iar de la Sorin Gheorghiu am aflat că în anul 2014, Voinicul a fost remorcat de la Galați la Șantierul Naval din Tulcea, unde a fost tăiat și vândut la fier vechi. Nimeni nu a scris nimic la timpul respectiv, nimeni nu a făcut măcar o ultimă fotografie. Soarta vapoarelor dunărene, chiar dacă a fost un super erou spărgător de gheață, este de multe ori mai tristă chiar decât a oamenilor.  Nicolae C. Ariton