Zăgazuri… de Tudose Tatu (partea a III-a, ultima)

    Slăvitul Karaosmanoglu se află pe cai mari

   Tot ceea ce urmează face referire la lucrările de amenajare hidrografică de la Gura Sulinei. La digurile turco-moldo-vlahe înainte vreme. Anterioare Comisiei Europene a Dunării. În “Seama Visteriei Moldovei pe 1817-1818” apare la rubrica „tainaturi și chirii“ la ultima poziție  suma de 505 lei 60 bani cu specificarea „cheltuiți la 2 conace a slăvitului Caraosmanoglu și a oamenilor săi viind la Galați, și de la Galați la Sulina și înapoi la Ibraila, prin pârcălabii de Galați . Iunie <1818> “|[1] Vizita sa s-ar fi legat probabil de lemnul ce era necesar, cât și de salahorii pe care trebuia să-i ofere Moldova, conform ordinelor primite și obiceiurilor vremii. Și tot acolo, apare faptul că s-au oferit drept daruri la turci, la doi oameni aflați în subordinea unor importanți dregători otomani implicați.

    Daruri la turci. 150 lei  Dați la cheltuiala omului lui Liman Reiz Beiu mergând la Galați. 1818, Aprilie 24.|[2] 150 lei Dar omului lui Tulce Bena/Bina Emini. 1817, Iunie 27.| [3]

    Deplasarea  lui Karaosmanoglu este consemnată, e drept indirect de consulul k.k. Joseph Edler von Raab, într-un al doilea raport datat 13 iulie 1818 şi expediat din Iaşi către acelaşi distins destinatar Metternich, ]n care se confirma continuarea lucrărilor şi nu numai acolo.

   “Conform știrilor ce au sosit de la Dunărea de Jos la lucrările la fortificații ce întradevăr aveau loc cu intensitate, datorită faptului că Turcii n-au oferit bani salahorilor după promisiunile făcute, majoritatea dintre ei au fugit și lucrările se află în proastă stare.

   În noile magazii de la Silistra, toată marea cantitate de grâne s-a depreciat datorită umezelei și Pașa a sugerat Prințului Valahiei, ca acesta în semn de bunăvoință să le schimbe cu grâne bune, cerere care se află în curs de negociere. În magaziile de la Isaccea nu s-au adus încă grâne, iar bastioanele se spune că au fost prost construite. În Brăila s-au construit mari gropi de provizii după modelul celor din Moldova, unde grânele se păstrează mai bine; principele de aici a trebuit să trimită 1300 de stâlpi mari pentru construcția palatului noului pașă care se așteaptă să sosească la Travnik. Vase încărcate cu muniții de război sosesc des acolo, iar acestea sunt distribuite la restul fortărețelor.

  La Sulina la gura de vărsare a Dunării se lucrează din plin, Cara Osman Oglu se deplasează împărțindu-se între Sulina și Brăila. Ultima  localitate fiind centrul de putere militar-administrativ osman la Dunărea de jos.

  În Ismail se află doar 4 regimente rusești dar se așteaptă alte câteva, și acestea se spune s-ar putea să traverseze Prutul și să se stabilească în Moldova. În Tomarova nu se află nici-o trupă, posturile sunt ocupate de câțiva cazaci, comerțul este insignificant deoarece exportul de grâne pentru Apus anul acesta nu va avea loc…”|[4] Era o veste bună pentru puținii corăbieri austrieci, de fapt cu pavilionul galben auriu la catarg doar, aceştia fiind în majoritatea cazurilor italieni de pe coastele stăpânite de coroana de la Viena, ce se încumetau să navige în zona Dunării de jos la acea vreme. Comerțul cu grâne era interzis în Rusia. La Galați, în Moldova, ar fi fost o altă problemă. Alte detalii de data aceasta mult mai precise – avusese destul timp la dispoziţie Joseph Edler von Raab pentru a se informa corespunzător – ne sunt oferite după aproape o lună şi sunt cuprinse în ultimul raport înaintat pe această temă, tot ministrului de externe al pajurei imperiale de la Viena.

    Datat 10 august 1818 raportul conţinea de data aceasta doar 2 subiecte. Anume, continuarea lucrărilor de fortificare turceşti pe malul Dunării, lucrări supervizate de un nou numit pașă în raiaua Brăilei, un bosniac şi relaţiile ruso-turce în regiunea gurilor Dunării. Iată acest document prezentat fragmentar.

   „…Noul pașă de la Brăila, un bosniac, a ajuns deja acolo, iar lucrările fortificaţiilor de la Dunărea de jos continua neîntrerupt.  Împărţirea insulei Ceatal de pe Dunăre între ruşi şi turci urmează să se facă după Bairam.” |[5] Sărbătoarea tradiţională musulmană. „La Ismail se așteaptă din zi în  zi să sosească pentru aceasta ordine, în felul acesta locuitorii din Ismail şi Kilia vor avea de câştigat atât în ceea ce priveşte lemnul, păşunile, viile, pescuitul ce se vor distribui. Inginerii turci ce au estimat ridicarea unui dig şi curăţirea gurii de vărsare a Dunării de la Sulina, împreună cu construcţia unui far la 6 milioane de pungi, au solicitat aprobarea. Se crede însă că – anatolianul nn.- Cara Osman Oglu pentru a ieşi din impas a umflat cam mult devizul estimativ solicitând  4 000 de lucrători şi o palisada de 45/m.|[6]

    Exista și o altă ofertă.

   „Poarta a ordonat aducerea cât mai grabnică la Sulina a unui englez, Andrew Pace din Gibraltar care a construit portul de la Prevesa şi cel de la Attalia din Asia déjà prezentat, cu însărcinarea de a analiza situaţia şi de a întocmi un deviz estimativ.  Acesta se ridică la 1 milion de pungi, suma necesară pentru construcţia unei palisade de 16/m folosindu-se 500 de lucrători cu ziua, în decurs de 2 ani şi jumătate,  devizul fiind déjà expediat la Constantinopole şi se aşteaptă hotărârea.”|[7]

    De 8 ori mai puțini oameni și de 6 ori mai puține pungi.

    Din păcate din originalul raportului nu reiese în clar un număr de două repere.

    Cel privind lungimea palisadei de 45/m și 16/m

    Respectiv moneda turcească folosită.

    Pungile osmane conțineau 500 de unități.

     Nu se specifica însă dacă acestea erau fie akce, fie guruși.

     Menționăm faptul că 1 guruș, monedă cunoscută și sub numele de piastru, iar la noi, deh autonomia, ca fiind leu. avea subdiviziunea de 40 parale și conținea nu mai puțin de 120 akce.   

    Lucrările de indiguire se preconizau pe întinderi lungi, nu numai la Gura Sulinei propriuzise, la Bară. Ele aveau în vedere, posibil,  și gârlele care răpeau o parte din apele Dunării, ducându-le spre interiorul celor două insule Letea și Sfântul Gheorghe. Era o problemă veche menționată de documentele turcești din anii 1760?!….1780,1786

    Deh, în cea ce privește devizul înaintat de străin, acesta era de câteva ori mai puţin decât ceea ce cerea cu sumeţie compatriotul întru credinţă şi neam. Despre calitatea lucrărilor şi proiectului este de prisos să mai pomenim. Să spunem doar că cifrele înaintate nu sunt în metri, ci în alte unităţi de măsură, probabil austriece, dar care nu au putut fi identificate încă de noi. Măsuri destul de mari având în vedere valoarea devizelor prezentate de cei doi, hai să spunem competitori.

Lemn bun pentru Sublima Poartă incluzând cel mai probabil digurile turcești de la Sunne Boghazi

 Anii 1818-1819 au reprezentat pentru principatul Moldovei, ani importanți in privința exportului de lemn către împărăția otomană. Așa reiese din cumularea datelor oferite de sursele rusești în rapoartele lor diplomatice și cele din țara Moldovei  cuprinse în Visteria țării pe anul 1817-1818. Mare parte din lemn desigur a fost destinat lucrărilor de amenajare de pe brațul Sulina, lucrări care după cum am văzut înaintau cu succes. Este vorba de cele două diguri.

   Sursele documentare din Moldova menționează că în anul 1817 s-au exportat către Țarigrad 19 770 bucăți de cherestea, lemn.|[8] Cele diplomatice rusești sunt mult mai precise. În afara cherestelei furnizate obligatoriu, pentru vânzare liberă pe piața capitaliei osmane s-au expediat în ordine în același an:18 647 bucăți grinzi de tei, alături de 17 865 scânduri de tei.  Un total de  36 512 bucăți. Mult lemn de tei se folosea!

   Interesant că acest tip de cherestea ilhamur teknelik se folosea și la 1823-1824 conform document 1853.|[9]  Situația cuprinde însă un lucru foarte important, lemnul de esență tare, folosit în construcțiile civile și militare mai ales. Nu mai vorbim de amenajările hidrotehnice. Anume un total de 1 302 grinzi de stejar, din care în luna februarie 302 buc., martie 100, aprilie 200, august 700 bucăți. Alături de care s-au exportat și 1 667 scânduri de stejar livrate după cum urmează: aprilie 300, iunie 287, iulie 945, august 135 bucăți. Alt gen de cherestea, cu aceleași aplicații după cum o vor dovedi ulterior amenajările CED, cuprindeau următoarele. Grinzi de pin  3 310: februarie 1100, martie 370, aprilie 1100, iunie 440, iulie 200, august 100 bucăți. Împreuna cu scânduri de pin  42 640 bucăți: martie 700, iunie 8500, iulie 20 040, august 13 400 piese, un total de 85 431 bucăți.[10] Anul următor, 1818, urmau să se exporte un număr de 29 810 bucăți cherestea.|[11]

      Raportat la anul precedent de numai 19 770 piese, s-au trimis cu 10 040 bucăți mai mult, fapt ce ar reprezenta procentual  50,78%. Legat tot de lemnul moldovenesc, de construcție, obligația principatului Moldovei, înscrisă în tratatele internaționale, avem și o altă sursă ce aruncă lumină.

    În sama Visteriei de la 1818 este trecută și cheltuiala de 60 de lei chiria caselor în care au șezut, la Galați, ciaușul tarsanalei.|[12] Despre acest termen de “ciauș”, putem spune că avea mai multe sensuri în funcție de sarcinile avute, fie curier sau ștafetă, ușier al curții, grad militar corespunzător cu căprar, vătaf de slugi ori căpitan, aprod ori în turcescul  ça(v)uș reprezenta un „sergent” |[13] Se mai putea referi și la o persoană cu funcția de mijlocitor între plutași și expeditorul plutelor, legătura făcând-o cu dragoman Romulus Scriban cam aiurea, pe la 1939. Despre Tarsana știm că reprezenta șantierul naval al Amiralității turcești de la Istambul Tarsanaua.

   Să fi fost legat legat de lucrările ce se executau la Sulina.?!

   Acestea ar fi continuat.

    Ca o simplă observație, avem a spune că în anul 1819 s-au expediat 39 578 bucăți de cherestea|[14], o creștere a livrărilor de 9 768 bucăți față de anul precedent.

 Procentual  aceasta însemna o mărire a obligațiilor anuale de 32,77%

Valoarea acestei cherestele a fost de 41 433,60 lei, piaștri.|[15]

 Este foarte interesant de urmărit creșterea constantă a livrarilor de lemn din anii 1816 până în 1819.

   Respectiv 26 907, 19 770,  29 810, 39 578 bucăți, Chiar dacă sursele de informații  rămân doar cele românești.Costurile materialelor și lucrătorilor pentru zăgazurile de la Gura Sulinei

  Prețurile materialelor pentru anii 1818-1819 sunt mai greu de stabilit, dar o comparație cu construția clopotniței și caselor de la mănăstirea Frumoasa din acei ani, conform devizului arhitectului răspunzător de lucrări, ne pot da măsura materialelor și a prețurilor curente din Moldova. Materiale ce sigur au fost folosite și la lucrările hidrotehnice de la Sulina, comparând situația lor cu descrierea din takrirul turcesc privind digurile de la Sunne Boghazi.

   Menționăm că la nord  acesta avea o lungime de 2 600 zira cu o lățime de 80 zira.|[16]

    Ori 1970,124 metri , pe o lățime 60,6192 metri

    Iar la sud, această lucrare având 1 500 de zira lungime, 500 zira lățime

    Respectiv 1 136,61 metri  cu o latime de 378,87 metri

  Era în totalitatea ei o lucrare impozantă, chiar daca ne repetam. măsurând pe ambele maluri. 3 106,734 metri. Deci  3, 107 km.

   Prețurile materialelor folosite ar fi fost următoarele.

   Coșuri piatră 100 lei coșul, Năsip 2 parale merța, Merțe var 2 lei merța

    Grinzi de stejar  2 lei 20 parale grinda, Scânduri de stejar și frasin 3 lei bucata

  Grinzi de brad 4 lei, Dulapi de brad 80 lei pentru 100 bucăți,   Căpriori de brad 2 lei 20 parale bucata, Scânduri de brad 10 parale bucata, Leațuri de brad cate 20 parale leațu.

   Piroane mari 2 lei 20 oka, Cuie 25 lei mia, Fier 1 leu 20 parale oka.|[17]

 Totalul lucrărilor = 889 795 kurusi 

  Folosim tot datele privind retribuția la construcțiile civile, mănăstirești din Moldova de la Frumoasa, din același an.

    Ea specifica că salahorii erau plătiți cu  30 lei pe lună.

     Au kuruși. 

    Din datele avute în prezent la dispoziție, retribuție valabilă și la Gura Sulina, la diguri.                      

    Forța de muncă la zăgazurile de Gura Sulinei, ar fi cuprins conform cifrelor avansate de otomani în prima ofertă de construcție.

 500  lucratori = 75 000  guruși

 60 dulgheri =  9 112,5-9  150,0 guruși

 Total = 84 112,5- 84 150 kuruși =  9,453-9,457 %

 Restul chetuielilor ar fi cuprins materialele.

  Ca valoare  acestea reprezentau aproximativ        kuruși

   În procente cam 80,5%

 Respectând  acum proporția dintre lucrători și dulgheri din prima ofertă de construcție, cea de-a doua ar fi solicitat 693 de meșteri și lucrători, din care dulgheri, ar fi fost cel puțin 83 de suflete.

   610 salahori + 83 dulgheri  = 693 suflete

  Salarii pentru salahori  610 x 5 luni x 30 =  91 500  kuruși                 

  Conform unui document otoman, dulgherii ar fi trebuit să fie plătiți mai mult, pentru a fi atrași la muncă. Cu salariile de 30 piaștri și 15 parale, sau cu 30 piaștri și 20 parale pe lună. [18]

    Așadar am avea un total al plăților acestora ce s-ar fi situat între 12 605 si 25 parale – 12 657 si 20 parale

   A doua ofertă era mai scumpă cu 19 992,5 – 20 007 guruși/piaștri și ceva parale.

   Pesemne era introdusă în această sumă și șpaga ori comisionul  cel obișnuit de astăzi, ciubucul din acea vreme destinat lungului lanț al dregătorilor osmani, factori de decizie.

    Deh vremurile.

    Totul s-a desfășurat în vremurile sultanului Mahmud II în turca osmană محمود ثانى, au turca modernă  Maḥmûd-u s̠ânî, mai précis  Mahmud al II lea.

    Ori urmare a deciziilor sale de ordin politic.

    Digurile  osmano-moldo-vlahe de la Gura Sulinei au   Sünne Boğazi   aveau să fie terminate și vor trece cu bine toate evenimentele ulterioare, cele de la 1821 și 1826, anume revoluția grecească a Eteriei, tratatul de la Akkerman, înțelegerea politică europeană și noul război ruso-turc.

   Să fie clar pentru totdeauna, tuturor!

    Așa ajungem cu povestea noastră la 1828-1829

 

   Urez tuturor prietenilor și Românilor, Sărbători fericite, ori Carnaval asemenea, având în vedere epoca de care vorbim și La Mulți Ani.

[1] V.A.Urechia – Istoria Romanilor. Tom X. Partea B, Bucuresci 1902, “Seama Visteriei Moldovei pe 1817-1818” pag.482

[2] Idem pag. 473

[3] Idem pag. 472

[4] Joseph Edler von Raab, 13 iulie 1818

[5] Documente privitoare la Istoria Romaniei (Hurmuzaki) Vol XX, Cernauti, 1940 Doc CDLXxxIx pag.415-416

[6] Joseph Edler von Raab, 10 august 1818

[7] Idem

[8] Paul Paltanea – Istoria orasului Galati de la origini pana la 1918, Galati, 2008, vol 1, pag.188 ASB Achizitii noi, cclviii/11

[9] Austria….., 1853, pag.521.

[10] Al.Vianu – Date cu privire la exportul moldovei in anul 1817, pag.282-283

pp.188

[11] Paul Paltanea – Istoria orasului Galati de la origini pana la 1918, Galati, 2008, vol.1 , pag.188

    ASB Achizitii noi, cclviii/11

[12] Paul Paltanea – Istoria orasului Galati de la origini pana la 1918, Galati, 2008, vol.1 ,  pag.188 BAR ms.rom.5380 f 22 verso  V.A.Urechia – sama visteriei Moldovei din 1818 in AARMSI seria II, tom IX, 1897 pag…

[13] (Șeineanu, II, 125; ed Vi 1929

[14] Paul Paltanea – Istoria orasului Galati de la origini pana la 1918, Galati, 2008, vol.1 pag.188  ASB achizitii noi, cclviii/11

[15] BAR ms.rom. 4126, f.122

[16] 1 zira = 757.74 mm

[17] Buletin Ion Neculce fasc. 3/1923 pag. 133-135

[18] Ilhan Ekinci – Tuna Komisyonu ve Tuna’da Ticaret (1856-1883) Doctor tezi, Samsun 1998, pag.20 Nota 8 BOA  Cevdet Nafia, Nr. 1721, 20 Agustos 1817, Hassa Mirimarinini takriri

 

Publicitate

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s