Continuăm serialul nostru, cu episodul al doilea, conținând fotografii (relativ) vechi (oricum, înainte de 1989) tulcene. Aleatoriu, fără nici o temă aleasă sau impusă, unele din imagini fiind excepționale, altele de o banalitate de-a dreptul tristă. Calitatea lor fotografică, de asemenea! Tuturor le vom adăuga un comentariu, în principiu cât mai scurt (deoarece am constatat că textele lungi nu prea sunt citite), adică „cuvinte noi”, cu scopul de a lămuri ce și cum vedeți în „imagini vechi”. În concluzie, un serial (aproape ca pe Netflix) cu o fotografie și câteva cuvinte. prof. Nicolae Ariton
Prima dată când am văzut fotografia de mai sus, acum mai bine de două decenii, era publicată în condiții grafice groaznice, pe hârtie de ziar, fiind mai mult un joc de lumini și umbre. Poate și faptul că nu se distingea mare lucru, clădirea fiind înconjurată de un adevărat nimb de mister, m-a făcut curios să aflu mai multe. Și am aflat. Clădirea, numită de către tulceni „Sala de conferințe” a fost construită în perioada 1907-1910 pe locul actual al Pieții Noi, sau, dacă vreți, în capătul sudic al Parcului Sf. Gheorghe. Banii pentru construcție, care nu au fost puțini deloc, au fost strânși prin colectă publică de către tulceni, un gest mai mult decât nobil, care puțin probabil că s-ar repeta în zilele noastre (aduceți-vă aminte de colecta națională ratată pentru răscumpărarea unei opere a lui Constantin Brâncuși). Construită într-un stil arhitectonic hibrid, clădirea adăpostea pe lângă o sală de conferință, și două școli, una de băieți și una de fete (până în anul 1948, învățământul românesc a fost segregat) cu câte 6 săli de clasă pentru fiecare. În urmă cu aproximativ un deceniu a apărut pe rețelele media fotografia originală a clădirii (o ilustrată), care a stârnit și stârnește în continuare mare mirare printre tulceni care habar n-au ce este clădirea respectivă, unde s-a aflat, unde este și, mă rog, ce s-a întâmplat cu ea. Răspunsul este simplu, după ce a trecut aproape neatinsă de ororile Primului Război Mondial, care l-a Tulcea a făcut ravagii în perioada celor doi ani de ocupație bulgară, clădirea a fost demolată în anul 1939, deci după doar trei decenii de existență, în urma insistenței unui singur om, (marele spion) Mihail Moruzov. Ce este curios, este faptul că demolarea s-a făcut sub auspicii mai mult decât nobile, centrul orașului Tulcea, urmând să fie transformat după un plan urbanistic complet nou, gândit de Moruzov și prietenul său, arhitectul orașului, Constantin Brătescu. Din nefericire, după demolarea Sălii de Conferință și construirea primelor clădiri, Liceul de Artă, Centrul de Calcul și Baia publică, actuala Curte de Conturi), Mihail Moruzov este asasinat de legionari și vastul proiect arhitectural se prăbușește ca un castel de nisip. Ne oprim fix aici, cu toate că ar mai fi câte ceva de spus, adăugând doar concluzia: că unele lucruri din Tulcea au fost stricate definitiv pe baza unor idei complet nobile.
prof. Nicolae C. Ariton
MISTERELE DUNĂRII-despre Dunăre și Tulcea 
-In1954 scoala de arte era numai de baieti, fetele erau intro clădire din spatele bisericii cu ceas. In 1958 a devenit scoala mixta.
-Dna Moruzov era sotia nepotului lui Moruzov.
-Moruzov a construit pe ampasamentul salii biserica rusa, scoala de arte, maternitatea(actual centr calcul)
Baia populara a fost construita aprox 1960.
-pe fundația scolii a fost scena de la gradina de vara care avea in continuare parcul împrejmuit pina la posta Pttr de linga piata civica.
-Moruzov nu a fost spion era monistrul securitatii pe care el a înființat-o. Era de naționalitate rus.
Sunt citeva precizari fiindca am locuit în acea zona.
ApreciazăApreciază
Domnul Feingold, tulcenii vă salută! Mulțumim pentru „rememberul” postat pe site-ul nostru, care ne-a dus cu gândul la anul 1944 și vremurile din jurul acestuia, de mult apuse. Ne bucurăm că sunteți bine și vă mai așteptăm și cu alte „intervenții” de genul acesta. Sănătate maximă și bucurii necuprinse! prof. Nicolae Ariton
ApreciazăApreciază
D-le Prof. Ariton, revin iarasi, scufundat in noianul de amintiri… Mi-am inceput cariera academica in septrmbrie 1944, ca elev al clasei I-a a scolii de fete si baieti Nr.2, cu o sfestanie – unde nu-mi gaseam locul. Directoarea, D-na Moruzov (dupa vre-o 4 -5 ani a
fost inlocuita de tovarasa Dolgonencu) a tinut un scurt discurs de re-deschidere a scolii din care nu-mi reamintesc nimic (posibil, chestie de varsta). De regula, fetele invatau dimineata si baietii, p.m., situatie care se presupunea temporara, pana la terminarea construirii Scolii Nr.2 de baieti, la capatul apropiat al parcului de vizavi, unde temelia fusese deja terminata. Din pacate, aceasta scoala a ramas in stadiul de temelie, pe care, in timp, s-a improvizat o dusumea, de unde se ofereu publicului concerte si spectacole in aier liber.
Ambele scoli urmau sa fie construite – dupa cum se spunea – din fondurile particulare sau, partial particulare, ale fratelui directoarei, Mihil Moruzov, ca o danie si un memento orasului pe care l-a iubit. Acest, putem spune, grandios proiect a fost stopat de o banda de lagionari, in cadrul „Masacrului de la Jilava”, cu indemnul tacit si maturat apoi, sub pres, al Primului Minstru, arhi-criminalului Ion Antonescu (despre care Moruzov poseda un dosar… neplacut).
Da’ mai bine sa las istoria si sa revin la amintirile cursului primar, perioada de importanta fundamentala pentru evolutia ulterioara a vietii mele. De la Scoala de baieti Nr. 2 am trecut la cursul mediu, la scoala din cutrea Bisericii cu Ceas, de care am mai maculat paginile acestui delicios si bine-venit blog.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
D-le Prof. Ariton, revin iarasi, scufundat in noianul de amintiri… Mi-am inceput cariera academica in septrmbrie 1944, ca elev al clasei I-a a scolii de fete si baieti Nr.2, cu o sfestanie – unde nu-mi gaseam locul. Directoarea, D-na Moruzov (dupa vre-o 4 -5 ani a fost inlocuita de tovarasa Dolgonencu) a tinut un scurt discurs de re-deschidere a scolii din care nu-mi reamintesc nimic (posibil, chestie de varsta). De regula, fetele invatau dimineata si baietii, p.m., situatie care se presupunea temporara, pana la terminarea construirii Scolii Nr.2 de baieti, la capatul apropiat al parcului de vizavi, unde temelia fusese deja terminata. Din pacate, aceasta scoala a ramas in stadiul de temelie, pe care, in timp, s-a improvizar o dusumea, de unde se ofereu publicului concerte si spectacole in aier liber.
Ambele scoli urmau sa fie construite – dupa cum se spunea – din fondurile particulare sau, partial particulare, ale fratelui directoarei, Mihil Moruzov, ca o danie si un memento orasului pe care l-a iubit. Acest, putem spune, grandios proiect a fost stopat de o banda de lagionari, in cadrul „Masacrului de la Jilava”, cu indemnul tacit si maturat apoi, sub pres, al Primului Minstru, hiper-criminalului Ion Antonescu (despre care Moruzov poseda un dosar… neplacut).
Da’ mai bine sa las istoria si sa revin la amintirile cursului primar, perioada de importanta fundamentala pentru evolutia ulterioara a vietii mele. De la Scoala de baieti Nr. 2 am trecut la cursul mediu, la scoala din cutrea Bisericii cu Ceas, de care am nai maculat paginile acestui delicios si bine-venit blog.
ApreciazăApreciat de 1 persoană