Valentin Șerbu revine…

Tulcea nu are o statistică precisă privind numărul de scriitori pe care îi posedă. Această lipsă de informație nu ar fi o lipsă prea mare, având în vedere că nici alte orașe mai pricopsite nu sunt într-o stare informațională mai bună. Indiferent câți sunt, din când în când este de-a dreptul tonic ca cetățenii urbei să-și aducă aminte de câte un scriitor, trecut în neființă, ca un semn de prețuire a fostului concetățean. Așa se face, că de ceva timp, tulcenii s-au mobilizat și au reușit să-l aducă, cât de cât, în actualitate pe cel care a fost Valentin Șerbu. Considerat de jumătate din locuitorii Tulcei, cel mai important scriitor tulcean (cealaltă jumătate, se abține sau nu au auzit de el), Valentin Șerbu a trăit în perioada 1934-1994 și a scris (publicat) și a scris din 1971 până în 1985. În total, a scris 13 volume (proză scurtă și romane), rămânând în urma sa două romane nepublicate și mai multe materiale (donate de soția scriitorului Bibliotecii Județene „Panait Cerna”). În acest context, mai mult sau mai puțin fericit, retipărirea unui volum și lansarea acestuia în cadrul unei activități ni s-a părut de bun augur. Astfel, în ziua de 10 februarie 2023, Nicolae C. Ariton și Petru Țincoca au organizat o întâlnire „Restitutio – scriitorul Valentin Șerbu”, având ca „fundament” retipărirea volumului „Povestiri senine”, publicat inițial în anul 1975. Activitatea s-a desfășurat în sala „Mediateca”, cu participarea tuturor tulcenilor doritorii de un asemenea eveniment, dar și cu invitația specială a unor personalități tulcene: Aurel Ifrim, Gheorghe Bucur, Ion Chiriac și Constantin Bejenaru, care l-au cunoscut pe regretatul scriitor și au istorisit celor prezenți momente memorabile în compania acestuia. Au participat, în total, aproximativ 40 de invitați: simpli cetățeni, profesori, bibliotecari (și școlari), membri ai asociației scriitorilor tulceni, în frunte cu președintele la zi, Mircea Petcu, scriitori (nemembrii ai asociației) care pregătesc cărți ce vor fi viitoare bestseller, de exemplu domnul Lucian Țugui (despre care nu putem spune mai multe, deocamdată) și cel mai celebru antreprenor tulcean, Alexandru Stroie. Așa cum se poartă și la case mai mari, am avut și invitați care au confirmat și n-au venit, alții care nici măcar nu au confirmat și invitați pe care nu i-am invitat (aici înțelegeți ce vreți). Poate chiar din „tonalitatea” acestei relatări v-ați dat seama că întâlnirea nu s-a dorit un „parastas academic”, plin de morgă și figuri lungi, pentru că știm că Valentin Șerbu nu i-ar fi plăcut așa ceva, fiind un „bon vivante” de calibru, care l-a cucerit cu exuberanța sa chiar și pe „mohorâtul” Marin Preda, care l-a „translatat” pe tulcean direct la Casa Scriitorilor de la Mogoșoaia, unde a fost ani de zile o adevărată umbră a acestuia. Reușita activității din ziua de 10 februarie ne-a convins să repetăm acțiuni de genul acesteia, în care marii scriitori tulceni să revină printre noi, măcar din când în când.

prof. Nicolae C. Ariton

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s