Bogdan Ivanov și Omul roșu….

Vestea lansării cărții „Omul roșu” a picat ca un trăsnet peste Tulcea. Cel care a „scânteiat” știrea, prima dată, fiind jurnalistul Nicu Adămiță, luni, 20 februarie 2023 – preluată și distribuită pe câteva conturi media. „Fulgerarea” urma să se întâmple joi, 23 februarie 2023, pe la ora 17:00, la Biblioteca județeană „Panait Cerna” Tulcea. Sincer, Tulcea ar fi trebuit să vuiască la o asemenea informație, din mai multe motive, pe care le enumerăm: lansarea unui roman scris de un tulcean se întâmplă din ce în ce mai rar; autorul are doar 19 ani, vârstă la care tinerii au cu totul alte preocupări, scriitorii abia se coc sau o „trag” pe poezie; este luna februarie și tulcenii hibernează alături de cultura locală, din motive de termometru biologic etc. etc. De asemenea, tulcenii s-ar părea că au montate, din naștere, paratrăsnete naturale împotriva „fulgerelor” culturale, motiv pentru care în fața acestei descărcării electric-culturale au fost complet protejați, motiv pentru care ecourile veștii evenimentului literar au fost mai mult decât modeste. Cu toată această semi liniște, lansarea volumului „Omul roșu” a fost una de excepție. În primul rând, numărul invitaților a depășit binișor cifra de o sută (în jur de 120), în condițiile în care o participare „normală” nu depășește 25-30 de persoane (în raport cu numărul membrilor familiei, rude și prieteni), cea mai mare parte dintre ei fiind tineri de vârsta autorului, absolvent în 2022 a prestigiosului Liceu Teoretic „Grigore Moisil” Tulcea, actualmente student în primul an, în București, singura capitală a României. Ar fi nedrept să nu menționăm prezența părinților lui Bogdan Ivanov (cei fără de care nici autorul și nici cartea nu ar fi existat), rudelor, prietenilor și a unui număr impresionant de profesori moisiliști. Să subliniem faptul că Bogdan este absolvent de gimnaziu și liceu „Grigore Moisil”, deci aproape jumătate din viață și-a petrecut-o în cadrul acestei instituții de învățământ. Într-o atmosferă entuziasmantă, în care tinerețea, voia bună și optimismul se simțea ca un câmp magnetic, Bogdan Ivanov a tronat imperial, cu o carismă de actor hollywoodian, modest, tăcut, rezervat, fără gesturi teatrale inutile, degajând un echilibru remarcabil pentru vârsta sa. Invitații și cei care au luat cuvântul și-au mai „dat în petec”, repetând de-a dreptul obsesiv afirmația că Bogdan „este student la Politehnică și scrie romane”, ceea ce ar putea fi tradus cu „înotătorul David Popovici nu are solzi, dar este campion mondial la înot”. Adevărul este că Bogdan este student la Informatică, în cadrul Politehnicii, ceea ce este „altă mâncare de pește”, informatica (programarea) fiind o formă superioară de literatură (algoritmică) și nu are nici o treabă cu „mecanica” sau „hidraulica”. Dar să nu divagăm. S-a vorbit prea puțin despre efortul supraomenesc de a scrie un roman, „Omul roșu” chiar fiind un roman adevărat, de aproape 300 de pagini, într-un format B5, o mărime livrescă academică, mai rar întâlnit pentru proza de ficțiune. Cele peste cinzeci de mii de cuvinte ale volumului, trama spectaculoasă și personajele bine conturate, ascund în spate un efort sisific, mai rar întâlnit la adolescenți, pentru că așa cum am aflat, Bogdan Ivanov a început să-l scrie prin clasa a XI-a, la orele nopții, ziua fiind prins cu școala, lotul olimpic de matematică (a participat la mai multe olimpiade naționale), cercul de robotică și cenaclul literar al liceului, pe care l-a și condus. Citind toate acestea despre capacitatea de efort a lui Bogdan Ivanov (nu prea des întâlnite pe meleagurile noastre, cândva orientale) și privindu-l și cum arată, nu poți să nu te gândești, cu ciudă, că viața este nedreaptă: atât de arătos, de inteligent, de talentat, de harnic și de curat la suflet, întruchipate într-o singură entitate, lăsându-ne nouă, celorlalți, puzderia de defecte. Dar aceasta este problema noastră, a cititorilor, care deocamdată buchisim la romanul lui Bogdan Ivanov, pentru a scrie zilele următoare o recenzie adevărată și completă. Până atunci, o veste ar fi că tirajul s-a epuizat încă de la lansare, așa că va trebui să așteptați un nou tiraj pentru a intra în posesia unui exemplar. Cartea nu este așa cum s-ar crede la prima vedere, despre războiul din Ucraina, cu toate că autorul ne-a mărturisit că există un sâmbure de inspirație în așa numitul Maidan ucrainean (Maidan Nezalejnosti). Romanul poate fi citit în linia scrierilor post apocaliptice, primele zeci de pagini ducându-ne cu gândul la romanele „Jocurile foamei” ale americancei Suzanne Collins, foamea fiind laitmotivul ambelor scrieri literare. Dar să nu ne pripim în categorisirea cărții, până nu ajungem la ultima pagină. Până la recenzia promisă, nu-mi rămâne decât să vă mai căinez odată că ați ratat lansarea și că va trebui să mai așteptați un nou tiraj pentru a o citi, sigura scuză pe care o puteți aduce fiind informația lansării care a circulat cu sincope. La rândul meu, mă muștruluiesc pentru că nu am reușit să cumpăr zece exemplare din „Omul roșu” pentru a le revinde la suprapreț. Poate voi face această faptă de bișnițar de altădată, cumpărând chiar întreg viitorul tiraj, pentru a vi-l revinde la preț dublu.