Tulcea-imagini vechi-cuvinte noi… Faleza, castele din cărți de joc

Continuăm serialul nostru, cu episodul #7, conținând fotografii (relativ) vechi (oricum, înainte de 1989) tulcene. Aleatoriu, fără nici o temă aleasă sau impusă, unele din imagini fiind excepționale, altele de o banalitate de-a dreptul tristă. Calitatea lor fotografică, de asemenea! Tuturor le vom adăuga un comentariu, în principiu cât mai scurt (deoarece am constatat că textele lungi nu prea sunt citite), adică „cuvinte noi”, cu scopul de a lămuri ce și cum vedeți în „imagini vechi”. În concluzie, un serial (aproape ca pe Netflix) cu o fotografie și câteva cuvinte. prof. Nicolae Ariton

Ziceam în articolul de săptămâna trecută de faptul că strada Gării este efectiv strivită de o suită de blocuri ca niște castele din cărți de joc. Din nefericire nu a fost doar o figură de stil folosită cu scopul de a realiza un final „en fanfare” a articolului în cauză. Dacă privim fotografia de mai sus, impresia produsă de structura din panouri prefabricate, ridicate cu macaraua, sudate „mustățile” și turnat niscai beton pentru îmbinare, îți oferă fix impresia unui castel construit din cărți de joc. Construirea lor este învăluită într-un mic halo de mister, existând voci care susțin că hotărârea ridicării lor ar fi aparținut lui Nicolae Ceaușescu (alte voci supralicitează și afirmă că Elena Ceaușescu ar fi venit cu ideea), după vizita la Tulcea, din iulie 1978, deranjați de aerul provincial al orașului, cu blocuțele cu 3 etaje de pe Faleză, celebrele G-uri, singurul „zgârie-nori„ tulcean fiind Geamia Azizye, minaretul ei dominând orașul de mai bine de 100 de ani. Aici, recunoaștem că ne-a luat „valul” și am uitat de cele trei blocuri turn, cu zece etaje, (de lângă autogară) construite în jurul anului 1974. Adevărul este că hotărârea putea fi luată și în anul 1976, când în luna august, familia Ceaușescu făcuse o altă vizită la Tulcea și există o fotografie, cei drept doar cu Elena Ceaușescu în fața unei machete a „viitoarei dezvoltări a municipiului Tulcea”. Până la urmă, nu este foarte important dacă construirea „perdelei de beton” a fost hotărâtă în 1976 sau în 1978, important este că ridicarea acesteia s-a început în anul 1978, drept mărturie fiind o serie de fotografii realizate de artistul fotograf Liviu Simiocencu, cu Faleza, cu o macara și un gard din tablă, ca organizare de șantier. Ce a urmat, vedem foarte bine și în ziua de azi. O „linie” blocuri, cu 9-11 etaje, însumând aproximativ 400 de apartamente, care ar putea fi numit „un adevărat zid de beton”, dacă nu ar fi „un adevărat castel din cărți de joc”, construit parcă în calea Dunării, care amenința mereu să inunde orașul și fără să mai fi fost nevoie să se construiască digul de pe Faleză. Dacă autenticitatea afirmației că Ceaușeștii doreau ca acest blocuri să fie văzute de rușii de dincolo de Dunărea acelor vremuri, acestea par mai mult într-un joc a tulcenilor de-a „baba oarba”, în care ne ascundem orașul în spatele unui perete de beton și stăm așa pitiți, de vreo 40 de ani și încă mulți înainte.

prof. Nicolae C. Ariton