3 martie 2023, „Ziua Scriitorului”… și la Tulcea

Tulcea are în componență, pe lângă Dunăre, pește, țânțari și scriitori. Nu sunt prea mulți, în comparație cu țânțarii, de exemplu, dar câțiva tot reușesc să se strângă, mai ales dacă întâlnirea se organizează la Biblioteca Județeană „Panait Cerna” Tulcea și scriitori fac parte din „Asociația AEGYSSUS a scriitorilor din județul Tulcea”, singura asociație tulceană de acest gen (bun, mai există și Asociația HAZ, dar aceasta este de râs). Capelmaiștrii festinului (hai să-i zicem totuși festivitate) cu scriitori au fost Mircea Marcel Petcu, președintele asociației sus numite și Ioana Frunte-Lată, ca și gazdă. Au participat o sumă de scriitori, acompaniați de cam același număr de bibliotecari, majoritatea școlari, împreună să tot fi fost vre-o douăzeci de personalități și persoane. Cam puțini, veți zice, luând în considerare cei aproape patruzeci de membrii ai asociației scriitorilor tulceni, din care au fost prezenți zece, motiv să afirmăm că se putea și mai rău, cu prezența… Tonul discuțiilor a fost dat de cei doi amfitrioni, după care au urmat Ștefan Zăvoiu și Constantin Bejenaru, care au scos în evidență starea de grație în care se află un scriitor, scrierea fiind de-a dreptul un stil de viață. Imperialul Gheorghe Bucur, cel care stăpânește precum Alexandru cel Mare Imperiul cuvintelor, le-a explicat celor prezenți că harul scrierii nu este altceva decât o chemare. Sincer, personal am bănuit că discuțiile privind starea scriitorului vor fi purtate pe meleaguri diafane, motiv pentru care, ca un copil obraznic, m-am pregătit să stric castelul de nisip construit de antevorbitori. Le-am expus în citate dure, preluate din Nomenclatorul de Meserii (COR 2023), ce înseamnă din punct de vedere juridic să fii scriitor sau poet, simple ocupații, printre care cele de dramaturg și scenarist nici nu există, în comparație cu „scriitorul de vagoane”. Afirmațiile susținute l-au deranjat profund pe Constantin Bejenaru care a avut un zvâc împotriva purtării discuției despre scriitor spre mercantil și derizoriu, dar s-a liniștit când i-am explicat că așa cum există legislația națională, scriitori pot fi acuzați, de cineva care le vrea răul, de „uzurpare de funcție”, pedepsită cu amendă și chiar închisoare. Dar cine le vrea răul unor diafani scriitori, „creatori de monumente morale făcute cu spiritul și mâna” (George Călinescu)?! Activitatea s-a încheiat dacă nu plutind în sfere superioare, cel puțin la 2500 de kilometri distanță, la Milano, de unde scriitorul și arhitectul tulcean Augustin Ioan, ni s-a adresat prin „Zoom” spunându-ne câteva cuvinte ca de la scriitor la scriitori și cititori, și de la Cetățean de onoare al Tulcei la simplii cetățeni tulceni. În felul acesta, întâlnirea s-a încheiat rotund, într-o atmosferă de latinitate, adusă de domnul Ioan din Piața Domului din Milano, chit că acesta a fost construit de Napoleon.

AICI AVEȚI EXPOZEUL CE ÎNSEAMNĂ SĂ FII SCRIITOR? 

prof. Nicolae C. Ariton

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s