Domnul Tudose Tatu, prietenul tulcenilor de la Galați, și-a adus aminte de noi și ne gratulează cu un articol, în mai multe episoade, despre Scarlat Fernic, părintele industriei navale românești. Cum și Tulcea are un șantier naval, ce-i drept proprietate norvegiană (VARD) și cu muncitori, din ce în ce mai mulți de prin țări străine, ne-am gândit că rândurile de mai jos vor fi de două ori mai interesante. Dacă nu, nu. Dacă da, noi îi mulțumim domnului Tatu pentru frumosul gest de-a publica pe blogul nostru un material atât de interesant. Nu vă fie teamă, lectura este gratuită iar eu promit că-i fac cinste autorului cu o bere, era să zic Tulceana, dar fabrica s-a închis de mult, poate că dacă o cumpărau tot cei cu T… (mai danezi puțin) beam și noi tot T… prof. Nicolae Ariton
Gheorghe Scarlat Fernic s-a născut în Galați după datele transmise de George Codreanu, și cele declarate de el însuși în actul de naștere al fiului său, nu mai puțin viitorul vestit pilot și constructor de avioane George Gh. Fernic.
Din actul de căsătorie al lui Gheorghe Fernic cu Elena Paun, aflăm că acesta a văzut lumina zilei în anul 1860, în Galați, fiind însemnat în registrul de nașteri /mitrica aparținând bisericii Sfintii Voievozi <Mantu> la Nr. 21.|[1]
Din același amintit act de căsătorie Nr. 267, aflăm că părinții lui Gheorghe Fernic erau Scarlat Carol Fernic și Rucsanda Fernic, ambii știutori de carte, aceștia semnând respectivul act.
Tatăl său era mecanic, iar mama sa Rucsanda de profesie casnică.
Cei doi erau de religie ortodoxă.
Este posibil ca părinții săi la acea dată să fi locuit în parohia bisericii numite, poate într-o locație închiriată, respectiv în cuprinsul Despărţiturei 2 pe alb roşu, din cele 5 cât număra orașul la 1858. .
Aceasta cuprindea centrul propriu zis al târgului şi mergea „ de la dugheana lui Bogos înainte malul târgului până la Vadul lui Cârjă şi de acolo uliţa pe lângă biserica Vovidenie pe Uliţa Domnească şi de acolo la Uliţa Codreanului„ după numele celebrului unionist, ulterior botezată Primăverii şi astăzi după lovitura de stat militaro-informativo-activistă din 1989 într-o continuă căutare de identitate, Eroilor.
„ Şi de acolo înainte pe din dosul dughenelor din Târgul Nou „- actuala Piaţa Negri – „ până la locul Bisericii Sfântul Haralambie, de acolo întorcându-se pe Uliţa Bulgărească – actuala Strada Columb – ieşind în Uliţa Lemnăriei. De acolo pe Uliţa Bisericii ieşindu pe lângă Râpă şi dugheana lui Lefter până la malul Dunării.”|[2]
Se urma apoi malul Apei Dunării până la dugheana aceluiaşi Bogos Navarsat situată în
Biserica menționată s-a aflat pe str. Grigore Ghica, nr. 3, la vest de Şcoala generală nr. 26 Ion Creangă și strada Prelungirea Traian, la est de actuala Strada Romulus.
S-a prăbuşit la cutremurul din 1940 şi n-a mai fost refăcuta, iar în toamna anului 1963 a fost demolată de regimul comunist.
Perimetrul Str. Ghika Voda – Lăpușneanu – Silviei – Vadul Sacalelor
Numa Pompiliu – pasajul Lirei
Într-un articol din ziarul „Galații” din 19.06.1899 numele tatălui lui Gheorghe Fernic apare însă ca fiind Carl Fernic.
De fapt în numele complet al acestuia menționat mai sus, numele de Carol reprezenta patronimul, provenind probabil de la un Karl de origine germană sau cetățenie austriacă.
Bunicul din partea tatălui purta astfel numele de Karl sau Carol Fernic.
Să fi fost numele Fernici, având in vedere faptul ca ch se citea pe atunci ci ?!
Așa s-ar explica descendența „slavonă” din ziarul opoziției, anume „Trompeta Covurluiului” de joi 3 martie 1893, pe vremea când la „Școala de meserii din localitate” se găsea „ca profesor-director un d-n George Fering.” (vae scriptor)
În actele oficiale, în timp, Gheorghe Fernic semnează G.Fernick, G.Fernicku și în cele din urmă G. Fernic, în 1912.
Casa unde a locuit multă vreme, casa părinților din valea orașului, achizitionată sau construită la o dată necunoscută, pe Moșia Spiridoniei, conform spuselor nepotului său Ionel Fernic de mai târziu, era foarte frumoasă, având o curte mare cu viță de vie, fiind numită chiar de vecini Căsuța cu vie.|[1]
Dintr-un manuscris al lui Mircea Guziek, ucenic o vreme în intervalul 1897-1899 la stabilimentul industrial de pe Ceres Nr. 33, aflăm ceva detalii despre:Personalitatea lui Gheorghe Fernic
Gheorghe Fernic era fiul cel mare unui meseriaș, tatal lui era maistru la de toate pe un atelier plutitor pe Dunăre al Societății austriace “Donau Dampfisch Geselschaft” din Viena care avea un Șantier Naval în portul Turnu Severin pe care l’a rescumpărat Statul Român cu câți va ani în urmă, dacă l’a rescumpărat și cel plutitor atelier nu știu acest atelier l’ am văzut de mai multe ori cât staționa în Galați în port mai târziu însă nu se mai vedea.
Se vede poate a staționat în alte porturi mai sus, în vale de la Galați spre Marea Neagră în orice caz nu a fost văzut.
Subliniem că pentru dezvoltarea traficului fluvial propriu, în 1893, statul român prin Administrația Monopolului Statului cumpără de la Societatea Austriacă de Navigație cu Aburi pe Dunăre (DDSG) șantierul naval pentru suma de
Pe bătrânul lui Tată, l’am vazut de v’o trei ori pe la casa lor fiind trimes de Fernic câte va ori cu pachete la mama să, fie când Fernic locuia în str. Griviței…
….Tata Fernic era mai scurt de cât G.F.tânărul fiu.
Bătrâni locuiau pe o stradă băltoasă, nepavată, casa era construită din paiantă toată și grinzi avea și etaj, scări de lemn, din curtea, tencuiala fiind scorojită se vedeau scânduri și șipci atât jos în parter ca și în etaj unde mama lui G. Fernic locuia întro cameră stătea în pat permanent, fiind paralizată de ambele picioare.
Înfățisare simpatică, nu arîta a fi prea înaintată în etatea, femeie plină de viață arăta, voinică, înălțimea lui G. Fernic, după vorba dovedea că este româncă,, mi’a făcut impresia și ideia că dânsa era proprietara acestui imobil.
Jos aveau chiriași.|[2]
Bălţile de pe Moşia Spiridoniei au Mahalaua Sfânt Spiridon» după cum arată un plan de la 1842. unde se va fi aflat casa familiei Fernic pe strada viitoare Canalului erau mari, toate fiind legate atât cu Dunărea la un cap, dar şi cu Brateşul la celălalt.
Una dintre gârle, o ditamai gârla venea dinspre soare răsare din Apa Bratişului, dinspre Ezătură şi intersecta Şoseoa Poşci cam pe unde astăzi este Autogara.
Acolo exista un pod.
De la întinsul de apă din zona actuala Autogara-Piaţa Moruzi-Gara de călători, cam începând de unde astăzi debutează Strada Tăuni printr-un lung gât de 100 de stanjeni = 222 metri se alimenta o baltă cu forma de ploscă, care acoperea suprafaţa ce avea să fie reprezentată de spaţiul delimitat astăzi de Strada Cantemir, la soare răsare de Strada Griviţei, la amizănoapte de Dacia iar la amiazăzi de Strada Sindicatelor.
Perimetru cu un diametru aproximativ între 70 şi 78 de stânjeni respectiv între155 şi 173 metri….x 2,23
Ea se lega de una mai mică printr-un gât de 26 stânjeni, cam 58 metri care pornea spre Est urmând ceea ce avea să devină Stradela Canalului, astăzi Strada Farului
Se afla nu departe de Şoseoa Scheli, viitoarea Ceres şi apoi Ana Ipătescu astazi, la distanţă de aceasta şi de malul propriuzis al Dunării
Era mai mică, prelungă ca un strop de ploaie, se afla cam pe unde astăzi este Strada Canalului şi avea o lungime de 87 stânjeni, aproximativ 193 metri.
Soseoa Scheli o traversa aproape de vărsarea ei în Dunăre, pe un pod.
Cursul de apă devenit peste ani și ani, anume astăzi, Strada Gh. Stroiciu fosta Stradela Canalului și Ulița Gârlei, urma să fie amenajat în cursul anului 1882 făcându-se un canal de lemn de un întreprinzător cu bani şi bezmănar, poate un zaraf, un cămătar desigur după cum îi spune şi porecla Iacomi Bancul, canal ce avea să-i poarte numele, adică Canalul Iacomi.
Aceasta amenajare avea să fie reparată pe la 1886 în porţiunea sa inferioară spre Dunăre, în preajma bisericii Sfintii Apostoli.
Juca un rol important după cum relatează mai târziu Moise N. Pacu în viaţa de zi cu zi a spaţiului denumit de el „Valea Oraşului„.
„.. Nivelul văei este, precum am spus, prea jos, aproape de nivelul Dunărei.
Din această cauză şi din lipsa unui canal sistematic în partea respectivă, apele din deal se scurg în vale şi adeseori inundează această regiune.
Şi fiindcă nu pot fi scurse sau pompate cu înlesnire, ele stagnează aici mult timp şi fac nesănătoasă această parte a oraşului.
În anul 1890 – prin lucrările de pavaj întreprinse din milionul de lei acordat oraşului Galaţi de Camere în 1889 din fondul de 0,5 % între cari lucrări e şi construirea cu piatră a unui canal de scurgere în strada Dogăriei spre Dunăre, desfiinţându-se actualul canal de lemn numit Iacomi, precum şi prin punerea în batacele de aici a pământului scos din săpăturile de la tunel – starea văei s-a îmbunătăţit putin…[3]*
Înlocuirea acestuia însă avea să mai dureze
În fapt vor fi existat un număr de două străzi paralele în partea de jos a orașului pe moșia Spiridoniei, anume Telega și Gârlei.
Strada Telega era botezată după pesemne proprietarul de vază ce avea o casă pe ea, anume Grigori Telega ce apare într-o listă de negustori din anul 1857.
Ulița va fi numită la 14 decembrie 1884 Strada Griviței urmare războiului de independenţă fiind rebotezată.
Pornea din Piața Moruzi sfârșindu-se în Strada Portului, iar în anul 1941 avea 605 metri lungime, un număr de 74 case pe ea, locuite de 114 familii, însumând 173 locuitori.
Tudose Tatu
[1] Ionel Fernic (n. 29 mai 1901, Târgoviște – d. 22 iulie 1938, Stulpicani
[2] Mircea Guziek – manuscris
[3] Moise Pacu –
[1] DJAN Galati – act de casatorie Nr. 267 din 19 mai 1887
MISTERELE DUNĂRII-despre Dunăre și Tulcea 