De puțin timp, un mister dens înconjoară librăria „Ion Creangă” de la „Casa Cărții”, din Tulcea. Grupuri mari de oameni (aici am exagerat puțin) se îndreaptă către aceasta, tăcuți, cu fețele ascunse în spatele măștilor (și la Tulcea este pandemie), de unde ies, cu un zâmbet în colțul buzelor, dar care nu se vede tot din cauza acelorași măști, de care aminteam mai devreme. .
Stimați tulceni și prieteni ai orașului Tulcea, sunteți invitați la librăria de la Casa Cărții, pentru a intra în posesia unui exemplar al cărții AEGYSSUS VERSUS ANOPHELES – sau marele război dintre tulceni și țânțari”, proaspăt ieșită de sub tipar. Titlul este o metaforă, motiv pentru care am introdus și subtitlul „Marele război dintre tulceni și țânțari”, care se dorește o explicație a subiectului abordat. Am ales cele două nume latine, pentru a reprezenta, pe de o parte comunitatea orașului Tulcea, cu cea mai veche denumire cunoscută, Aegyssus, și de cealaltă parte, țânțarii, o adevărată armată dușmană, care a terorizat locuitorii Tulcei, indiferent dacă vorbim de cei din zilele noastre sau de cei de acum două mii de ani, armie pe care am numit-o generic Anopheles, după numele celei mai periculoase specii de țânțari. Am depășit de multe ori granițele frumosului nostru oraș și pe cele nord-dobrogene, hălăduind de-a lungul Dunării, alături de personaje istorice precum Darius I sau Alexandru cel Mare, care s-au luptat corp la corp cu țânțarii, ajungând până la împăratul bizantin Constantin IV sau Genghis Khan. S-a dovedit că trecutul îndepărtat este plin de istorii în care țânțarii s-au implicat de multe ori direct în marile bătălii, unora dintre ele hotărându-le chiar destinul. Cel mai mult ne-a interesat istoria locală tulceană, pentru că nu este nici o exagerare când afirmăm că țânțarii au avut un cuvânt important de spus în soarta comunității, și nu numai cu ocazia unor războaie, ci și în viața de zi cu zi. În concluzie, o carte despre Tulcea, reprezentată de cel mai viteaz conducător a său, Aegyssus și despre țânțari, dușmanii milenari ai tulcenilor, reprezentați de Anopheles, cel mai ucigaș dintre toți. Pentru a vizualiza cuprinsul și primul capitol, răsfoiți flipbook-ul de mai jos. Oricum, chiar dacă plouă, ninge, îngheață Dunărea, sau este doar frig, vă așteptăm la librăria de la Casa Cărții cu un volum proaspăt și cald despre istoria Tulcei. Apropo, se poate trimite și prin poștă (transportul gratuit).
Nicolae C. Ariton
În perioada 1806-1812, se desfășoară un nou (alt) război între turci și ruși. Înainte de război, Tulcea arăta binișor, așa cum ne-o descrie generalul francez, angajat în armata rusă, Alexandre de Langeron: „…Tulcea este aşezată la 18 verste de Ismail, pe malul drept al braţului inferior al Dunării. Ea se ridică în amfiteatru de-a lungul fluviului şi la o verstă de oraş sunt munţi acoperiţi de păduri. Aşezarea Tulcei este încântătoare: înconjurată de grădini, de livezi care se întind de-a lungul Dunării; ceva mai jos de oraş se află o insulă împădurită şi plină de grădini. În faţa Tulcei, Dunărea este foarte repede şi agitată de vârtejuri care împiedică să mergi în susul apei, chiar fără obstacole militare… Oraşul era înconjurat cu o întăritură şi avea o cetate de piatră cu patru turnuleţe…”[1] Continuă lectura
În anul 1621, sultanul de doar 17 ani, Osman al II-lea (era sultan de la 14 ani), a pornit la război cu polonezii, care l-a vremea respectivă aveau un regat frumușel ce se întindea din Lituania până în Ucraina de azi și se numea în latină Regnum Serenissimum Poloniae. Osman cel Tînăr, cum mai era numit, pornise în fruntea unei armate numeroase, care până a ajuns la Dunăre atinsese cifra de 150 de mii de soldați (dacă cifrele nu sunt exagerate, așa cum se întâmpla), ortelor de ieniceri și spahii din capitala imperiului, adăugându-se corpurile de armată ale bey-lor de elaieturi, care erau obligați să participe, pe cheltuiala lor, la expedițiile militare ale sultanului. Continuă lectura
În anul 1704, doi pelerini ortodocși de rit vechi ajung la Tulcea. Aceștia nu excelează în descrieri literare, dar au meritul de a ne face cunoscută procedura de încasare a taxelor vamale, care era extrem de simplă: solicitare, amenințare, cătușe, penitenciar, eliberare, îmbarcare pentru a călători mai departe. Cei mai slabi de înger plăteau și plecau, cei mai tari, sau lipsiți de mijloace, plecau, dar ceva mai târziu. Continuă lectura
Acum mai bine de jumătate de mileniu, adică fix la 1502, Tulcea era „karye”. Bun, mai trebuie să menționăm că Tulcea se numea Tulçi, dacă avem curajul să traducem denumirea din turca veche, scrisă în arabă, în turca nouă și alfabetul latin adoptat și adaptat de turci. Deci, putem spune că prima atestare documentară (cunoscută până acum) a Tulcei, a fost publicată într-un registru vamal otoman și din care aflăm, fără tăgadă, că Tulcea era „karye”, adică un sat, sau, mai pe scurt, cea mai mică diviziune administrativă otomană. Continuă lectura
Încheiem, astăzi, mini foiletonul nostru despre amazoanele tulcene. Cele trei episoade nu au avut prea mare succes printre cetățenii Tulcei (ba chiar putem spune că serialul a trecut precum acceleratul prin gară, prea puțini reușind să-l zărească, din cauza vitezei cu care circulă informația în ziua de azi). Misterele Dunării și-au făcut însă o datorie de onoare în a scrie despre acest subiect, învăluit în mister și care are tangențe și cu istoria Tulcei de mai mult de două milenii. Continuă lectura
Zilele acestea am primit de la ROTIPO Iași tirajul volumului al III-lea din seria „CRONICILE MISTERELE DUNĂRII”, două sute de pagini, care cuprind 31 de articole publicate în primii ani de existență (și cei mai glorioși) a blogului http://www.mistereledunarii.eu. Dintre subiectele abordate, enumerăm piroscafurile care au hălăduit pe Dunăre, misterioși masoni, de prin colțurile mai întunecate ale Tulcei, străzi de altădată ale orașului, oarecari bandiți, fotografii pe care nu le înțelegem, monumente uitate și chiar un „zarzavat caiak”. Adică, laolaltă, lucururi mai mult sau mai puțin importante din viața Tulcei de altădată.
Coperta este pe fundal albastru, reușind să ducem la capăt o idee de tricolor pentru cele trei volume din serie.
Din motive de pandemie, cu lansarea vom mai aștepta, cu promisiunea că, nu vom uita!
Nicolae C. Ariton
Citind, aproape, din scoarță în scoarță penultimul volum publicat de Valentin Șerbu, „Tărâm necunoscut”, în anul 1983, cu ocazia digitizării acestuia și republicării în format electronic pe site-ul www.tulceacultural.ro, am descoperit un alt scriitor Valentin Șerbu. Ca aproape toți tulcenii, care nu i-au citit întreaga operă, alcătuită din 13 volume, am constatat cu ocazia acestei lecturi că distinsul nostru autor nu este doar un satiric, situat la granița umorului cu tragicul provincial, ci și un minunat creator de fantastic și mister. În plus, nuvele cuprinse în acest tom sunt dedicate în totalitate Deltei Dunării, iar orașul Tulcea este citat de nu mai puțin de 12 ori, în comparație cu volumul „La iarbă verde”, unde nici măcar nu este amintit. Credem că cea mai reușită nuvelă, dina cest volum, o reprezintă „Înfrânții”, despre care greu îți dai seama dacă este un text de ficțiune sau o sumă de cronici istorice adunate sub acest titlu. Cititorului i se induce ideea că este vorba despre istoria unui oraș fantomă, construit undeva în mijlocul Deltei Dunării, într-o epocă necunoscută, care poate să fii existat chiar în urmă cu câteva mii de ani. Citând niște cronicari imaginari, autorul ne descrie orașul pustiit și pe ultimii supraviețuitori, care sunt un soi de ființe degenerate, în lipsa unor idealuri. Ideea pare inspirată din Homer, care scria că în apropiere de Istru (denumirea grecească a Dunării) își aveau locuințele „pigmeii cei legendari”, ajunși în această stare de decădere fizică din cauza condițiilor de viață din Delta Dunării, și care se aflau într-un continuu război cu stolurile de cocori. Ne facem o datorie de onaore să reproducem, mai jos, nuvela „Înfrânții” a maestrului condeier tulcean Valentin Șerbu, un text plin de mister și filozofie.
Nicolae C. Ariton Continuă lectura
Malurile Dunării de Jos au fost locuite de amazoane, mai precis la gurile Istrului (Dunării), și erau conduse de zeița Istriana, care era de fapt numele zeiței Artemis (sau, mai târziu, Diana la romani). Unii autori antici, în frunte cu poetul liric Pindar, specifică că de fapt Istriana înseamnă „țara istriană” și era locuită de amazoane, femeile războinice și nemiloase, pentru care uciderea bărbaților era o virtute. Continuă lectura
În demersul nostru pentru readucerea scriitorului tulcean Valentin Șerbu în atenția cititorilor, republicăm în rândurile de mai jos, un articol din revista „România literară” realizat de către distinsul scriitor și critic Alex Ștefănescu.
Alex Ștefănescu, revista „România literară”, nr. 34, 2011
Trecând vara aceasta, în drum spre mare, prin Medgidia…, mi-am adus aminte că aici a locuit temporar și a lucrat ca electrician Valentin Șerbu (n. 20 iulie 1934 – m. 29 ianuarie 1994). Originar din Tulcea, el a fost exmatriculat din liceu și arestat, la vârsta de 17 ani, din motive politice, după care a făcut 3 ani de închisoare. La Medgidia s-a aflat, în perioada 1955–1961, ca proscris.
Cu toată această biografie fracturată, a devenit unul dintre cei mai valoroși prozatori satirici din câți am avut. În anul 1971 a debutat cu volumul de schițe „Provinciale”, care a surprins prin siguranța stilului. Cu o ironie distantă, rezistând mereu tentației de a stabili între sine și cititor o complicitate amuzată, scriitorul evocă în acest volum personaje situate la periferia existenței, drogate cu iluzia că participă la rezolvarea marilor probleme ale lumii. Cel mai adesea este vorba de provinciali cu veleități artistice sau științifice. Continuă lectura
În jurul anului 200 î.e.n., la Gurile Dunării se remarcă prezența, mult mai numeroasă, ca în deceniile anterioare, a sarmaților. Aceștia erau un grup de popoare nomade, cu aceleași origini indo-europene, și aceiași linie genetică, cu sciții, cu care se înrudeau în foarte mare măsură. Migrația lor dinspre nord-est s-a făcut extrem de încet, în comparație cu cea a sciților, astfel că spre deosebire de aceștia, au reușit să ajungă pe meleagurile tulcene, într-un număr suficient de mare, pentru a deveni o populație importantă, abia pe la începutul secolului al doilea î.e.n. Continuă lectura
Am vorbit,în articolul de săptămâna trecută, despre cum au apărut dinozaurii și țânțarii și despre primele lor întâlniri pe Pământ. Azi, continuăm să povestim cum au murit dinozaurii, poate nu chiar la Tulcea, omorâți de țânțarii, la fel cum David l-a ucis pe Goliat. Continuă lectura
Valentin Șerbu (n. 1934 – d. 1994) este cel mai important scriitor tulcean. În timpul vieții a fost considerat unul din cei mai buni prozatori satirici români, aproape întreaga sa operă fiind o ironie amară la adresa societății comuniste. Schițele literare din volumul „La iarbă verde”, publicat în anul 1985, (și pe care îl puteți citi în format electronic, pe siteul http://www.tulceacultural.ro), se încadrează în acest tipar social, cu personaje marginale mediocre, decăzute moral sau material, alimentate de ambiții mărunte, conflicte patetice și, uneori, de trăiri spirituale pline de colb provincial.
Cum lectura unui volum întreg, în format electronic, este o activitate dificilă, vă propunem, în articolul de azi, una din schițele publicate în volumul „La iarbă verde”, intitulată „Meditații”, fără a avea pretenția că este cea mai reușită, ci doar una din cele mai scurte și care se pretează cel mai bine demersului nostru.
Nicolae C. Ariton
MEDITAȚII
Casienil Ciprian începuse să fure. Fusese până mai deunăzi un om cinstit, crezuse în virtuțile cetățenești îndeobște prețuite, sperase în viața și răsplata veșnică, în sfârșit, judecase cu asprime greșelile semenilor săi, neînțelegându-le aplecarea către minciună, înșelătorie sau furtișaguri. Acum însă, după sustragerea unei importante sume de bani din casieria întreprinderii, își dădu seama că între el și ceilalți vinovați, câți or fi trăind pe lumea asta, nu exista nici o deosebire. Continuă lectura
În fiecare săptămână, vom publica un articol sub genericul „Tulcea Restitutio-pagini pierdute, oameni uitați”. După o vară fierbinte, o toamnă bogată cu articole cuprinzând întâmplări uitate și portrete pierdute, de-a lungul timpului, în cel mai frumos oraș de pe malurile Dunării, adică Tulcea. Azi, niște vești despre Tulcea anului trei sute cinzeci de milioane î.e.n., bineînțeles, cu titlu de metaforă.
Nicolae C. Ariton
mistereledunarii. eu
Sincer, putem rezuma titlul și conținutul acestui articol în câteva propoziții: „…Tulcea în perioada primordială. Țânțarii, cei mai vechi locuitori tulceni, chiar dacă Tulcea nu exista…” Dar să vedem care sunt veștile din Tulcea de acum trei sute cinzeci de milioane de ani.
Pare straniu să afirmăm că pe meleagurile tulcene, mai întâi, au fost… țânțarii. Bun, sărim peste niște milioane de ani, în care s-a format „supa primordială” , acum patru miliarde de ani, urmată de tot felul de combinații celulare care au dus la primele molecule, apoi la tot felul de viermi și moluște. Cu fiecare milion de an care a trecut, aceste vietăți au evoluat și s-au diversificat într-o multitudine de specii și subspecii. Continuă lectura
În cadrul www.mistereledunarii.eu și www.tulceacultural.ro începem o serie de activități care au drept scop readucerea scriitorului tulcean Valentin Șerbu (n. 1934 – d. 1994) în actualitate. Scoaterea din conul de umbră a uitării în care a intrat opera sa, prin publicarea unor articole dedicate marelui autor, digitizarea cărților sale și punerea lor la dispoziția cititorilor, gratuit, prin intermediul blogurilor mai sus menționate. De asemenea, în săptămânile care urmează va fi republicat, într-o ediție nouă, volumul de nuvele „La iarbă verde”, publicat inițial în anul 1985. Acest proiect de „Restitutio” a celui mai important prozator tulcean, Valentin Șerbu, nu este o activitate singulară, el se adaugă realizării sculpturii autorului, amplasată pe „Aleea Personalităților”, în anul 2020, în urma unei propuneri pornite de la un alt scriitor tulcean, Ștefan Caraman. Continuă lectura
În fiecare săptămână, vom publica un articol sub genericul „Tulcea Restitutio-pagini pierdute, oameni uitați”. După o vară fierbinte, o toamnă bogată cu articole cuprinzând întâmplări uitate și portrete pierdute, de-a lungul timpului, în cel mai frumos oraș de pe malurile Dunării, adică Tulcea. Azi, cea de-a doua mențiune scrisă a Tulcei, făcută de un ragusan (veți vedea despre cine este vorba) în anul 1595. Nu este decât o simplă citare a orașului nostru, dar faptul că a fost scrisă acum aproape 450 de ani, și Tulcea citată ca oraș important, merită toată atenția noastră.
Nicolae C. Ariton
mistereledunarii. eu
O a doua mențiune scrisă (descriere ar fi prea mult spus) despre Tulcea, fără să contabilizăm registrele otomane, este cea a nobilului (comerciantul) raguzan[1] Paolo Giorgi, într-un discurs ținut în fața principiului Transilvaniei, Sigismund Bathory, la începutul anului 1595. Discursul în cauză este, de fapt, un adevărat raport de spionaj, făcut de Paolo Giorgi, cărui dacă este să spunem, în câteva cuvinte, despre biografia sa, putem să ne limităm la cuvântul „aventurier”. Continuă lectura
În fiecare săptămână, vom publica un articol sub genericul „Tulcea Restitutio-pagini pierdute, oameni uitați”. După o vară fierbinte, o toamnă bogată cu articole cuprinzând întâmplări uitate și portrete pierdute, de-a lungul timpului, în cel mai frumos oraș de pe malurile Dunării, adică Tulcea. Azi, facem un remember al celei mai vechi descrieri a Tulcei, făcută de un englez în anul 1582. Este, în fapt, o referire la orașul nostru, dar faptul că a fost scrisă acum aproape 450 de ani, îi oferă o aură deosebită.
Nicolae C. Ariton
mistereledunarii. eu
Prima descriere (sumară) a Tulcei – pe care o cunoaștem până la această oră – este făcută în anul 1582, de către un englez. Călătoria lui John Newberie a fost una pur comercială, de observare a negoțului în această parte exotică a lumii, Gurile Dunării, considerată a face parte din Levant. Acesta a plecat din Londra în ziua de 19 septembrie 1580, împreună cu un alt negustor englez, William Barret și după un lung periplu asiatic, ajung la 9 martie 1582 la Constantinopol. La 4 aprilie, pornește spre Gurile Dunării, pentru a observa prețurile mărfurilor de-a lungul fluviului, dar și în Moldova, costul vinului (despre care știa că este ieftin) dar și prețul transportului și taxele otomane asupra acestuia. Un interes deosebit îl avea față de modul de pregătire a icrele negre, acestea fiind un produs de lux care începuse să fie apreciat în Europa de Vest. Continuă lectura
Azi, al doilea (și ultimul) episod al foiletonului semnat de domnul Lucian Țugui, în care autorul ne istorisește despre drama evreilor dobrogeni, închiși în lagărul din sudul Dobrogei, de la Cobadin – Osmancea. O pagină neagră a istoriei noastre, despre care se vorbește foarte puțin în zilele noastre, existența acestui lagăr pe tărâmul dobrogean fiind uitată. Cercetând prin arhivele naționale și județene, d-nul Lucian Țugui a descoperit aceste mărturii tragice, pe care le face cunoscute, pentru prima oară, cititorilor misterelor dunării.
Nicolae C. Ariton
ISTORII APROAPE UITATE
Col. (r) Lucian Țugui
Ca reacție la solicitările generalului Antonescu, prefectul Constanței, col.Buzincu organizează activitatea cu evreii. O adresă[1] trimisă de șeful biroului siguranței locale precizează:
Vi se înaintează mai jos în copie ordinul Prefecturii județului Constanța No. 3735/941 pentru întocmai executare. Raportați imediat de executare.
Șef Birou Siguranță
Din ordinul D-lui General Antonescu Ministerul Afacerilor Externe cu ordinul No. 4599 ne aduce la cunoștință următoarele:
Sovietele urmăresc să producă acte de sabotaj, dezordine și agresiune în spatele frontului. În acest scop lansează din avioane spioni și agenți teroriștiarmați și adesea îmbrăcați în haine de femei. Acești agenți inamici iau contact cu agenții comuniști din țară și cu populația evreiască comunistă organizând acte de sabotaj, terorism și agresiune. Pentru curmarea astfel de lucruri, Dl General Antonescu ordonă: Evreii bărbați de la 18 la 60 de ani să fie adunați și puși sub pază, pentru a se sancționa imediat orice încercare de tulburare. Se vor lua măsuri de pază intensă la locurile unde evreii sunt strânși în lagăre (Ciobănița, Osmancea, Mereni). De la orele 20 până la ora șapte dimineața circulația evreilor va fi oprită și în satele unde sunt concentrați. Se vor lua ostatici dintre conducătorii cunoscuți ai evreilor comuniști, rabini, hahami etc. care vor fi cazați într-o clădire aparte și în cazul când se va produce vreun atac de rebeliune sau terorism din partea evreilor și legionarilor comuniști, acești ostateci vor fi imediat împușcați. Vă rugăm a lua imediat măsuri pentru executarea prezentului ordin și se va prezenta lista ostaticilor și locul propus pentru ținerea lor. Vă veți interesa și convinge personal dacă mai sunt încă evrei neridicați de la domiciliul lor și neinternați în lagăre. Dăm dispoziții ca cei rămași să fie imediat ridicați și trimiși sub escortă în ocalitățile stabilite pentru internarea lor.
Raportați imediat de executare.
Prefect, colonel Buzincu
Misterele Dunării vă oferă șansa de a citi un nou serial (doar 2 episoade) al unui nou autor (pentru blogul nostru), domnul Lucian Țugui, un tulcean get-beget, al cărui condei ne va așterne, în viitor, multe lucruri interesante. Începem, cu un foileton, de doar 2 episoade, în care autorul ne istorisește despre drama evreilor dobrogeni, închiși în lagărul din sudul Dobrogei, de la Cobadin – Osmancea. Un episod dureors al istoriei noastre, despre care se vorbește foarte puțin în zilele noastre, existența acestui lagăr pe tărâmul dobrogean fiind uitată. Cercetând prin arhivele naționale și județene, d-nul Lucian Țugui a descoperit aceste mărturii tragice, pe care le face cunoscute, pentru prima oară, cititorilor misterelor dunării.
Nicolae C. Ariton
ISTORII APROAPE UITATE
Col. (r) Lucian Țugui
Scrisoarea Sabinei Avadic către Domnul Comandant
Osmancea 30 iulie 1941
Domnule Comandant,
Subsemnata Sabina M. Avadic domiciliată în Constanța, pe strada Ioan Grădișteanu n.21, aflată actualmente în lagărul Osmancea împreună cu sora mea Avadic Ana și fratele meu Avadic Isac, respectuos vin a vă supune următoarele:
Fiind expediați din Constanța fără a ne lua nici un fel de rufărie și așternut vă rog a permite sorei mele Avadic Ana spre a se duce la Constanța 1- 2 zile spre a ne aduce cele necesare. Ambele fiind suferinde, sora mea va aduce și medicamentele necesare de la o farmacie din Constanța. Sper că veți binevoi a rezolva favorabil cererea mea și mulțumindu-vă anticipat, vă rog să primiți Domnule Comandant, asigurarea profundului meu respect.
Sabina Avadic
Domniei Sale,
Domnului Comandant al Legiunii de Jandarmi Constanța[1] Continuă lectura
Azi, ultimul episod al foiletonului scriitorului gălățean, d-nul Tudose Tatu – cel mai dunărean prieten al Misterelor Dunărene -, trimis special pentru blogul nostru, în care dezleagă misterul existenței unui ținut (județ), cel al Covurlui. Probabil că ați auzit de el și de istoria sa aproape tumultoasă, pe care marele ambasador al Galațiului la Tulcea (adică dnul Tatu) ne-o povestește în câteva episoade, motiv să-i mulțumim, încă o dată, pentru noua experiență lecturericească oferită.
Ce insemna de fapt Covurlui
Covurluiu – uscăciune, iarbă uscată, fân – în cumană uscat in Codex Cumanicus – ui fiind vale sau depresiune, deci însemnând Valea cu iarba uscată sau Valea cu fân, ceea ce ar defini excelent condițiile climatice ale Podișului Covurluiului de astăzi. |[1]
Vezi definiția lingvistului Alexandru Philippide.
În acest sens avea să aibă loc un transfer al caracteristicii peisajului geografic, către iezerul atât din Țara de jos a Moldovei, cât și celor din sudul Basarabiei istorice.
Prima mențiune a termenului apare într-o danie veche domnească la un reper geographic, desigur ţinut numit Covur. Continuă lectura
MISTERELE DUNĂRII-despre Dunăre și Tulcea 