ISTORII APROAPE UITATE (ep.2)

Azi, al doilea (și ultimul) episod al foiletonului semnat de domnul Lucian Țugui, în care autorul ne istorisește despre drama evreilor dobrogeni, închiși în lagărul din sudul Dobrogei, de la Cobadin – Osmancea. O pagină neagră a istoriei noastre, despre care se vorbește foarte puțin în zilele noastre, existența acestui lagăr pe tărâmul dobrogean fiind uitată. Cercetând prin arhivele naționale și județene, d-nul Lucian Țugui a descoperit aceste mărturii tragice, pe care le face cunoscute, pentru prima oară, cititorilor misterelor dunării.

Nicolae C. Ariton


ISTORII APROAPE UITATE tugui lucian

                                                                    Col. (r) Lucian Țugui

  Ca reacție la solicitările generalului Antonescu, prefectul Constanței, col.Buzincu organizează activitatea cu evreii. O adresă[1] trimisă de șeful biroului siguranței locale  precizează:

  Vi se înaintează mai jos în copie ordinul Prefecturii județului Constanța No. 3735/941 pentru întocmai executare. Raportați imediat de executare.

  Șef Birou Siguranță

  Din ordinul D-lui General Antonescu Ministerul Afacerilor Externe cu ordinul No. 4599 ne aduce la cunoștință următoarele:

  Sovietele urmăresc să producă acte de sabotaj, dezordine și agresiune în spatele frontului. În acest scop lansează din avioane spioni și agenți teroriștiarmați și adesea îmbrăcați în haine de femei. Acești agenți inamici iau contact cu agenții comuniști din țară și cu populația evreiască comunistă organizând acte de sabotaj, terorism și agresiune. Pentru curmarea astfel de lucruri, Dl General Antonescu ordonă: Evreii bărbați de la 18 la 60 de ani să fie adunați și puși sub pază, pentru a se sancționa imediat orice încercare de tulburare. Se vor lua măsuri de pază intensă la locurile unde evreii sunt strânși în lagăre (Ciobănița, Osmancea, Mereni). De la orele 20 până la ora șapte dimineața circulația evreilor va fi oprită și în satele unde sunt concentrați. Se vor lua ostatici dintre conducătorii cunoscuți ai evreilor comuniști, rabini, hahami etc. care vor fi cazați într-o clădire aparte și în cazul când se va produce vreun atac de rebeliune sau terorism din partea evreilor și legionarilor comuniști, acești ostateci vor fi imediat împușcați. Vă rugăm a lua imediat măsuri pentru executarea prezentului ordin și se va prezenta lista ostaticilor și locul propus pentru ținerea lor. Vă veți interesa și convinge personal dacă mai sunt încă evrei neridicați de la domiciliul lor și neinternați în lagăre. Dăm dispoziții ca cei rămași să fie imediat ridicați și trimiși sub escortă în ocalitățile stabilite pentru internarea lor.

 Raportați imediat de executare.

 Prefect, colonel Buzincu

Continuă lectura

ISTORII APROAPE UITATE (ep.1)

Misterele Dunării vă oferă șansa de a citi un nou serial (doar 2 episoade) al unui nou autor (pentru blogul nostru), domnul Lucian Țugui, un tulcean get-beget, al cărui condei ne va așterne, în viitor, multe lucruri interesante. Începem, cu un foileton, de doar 2 episoade, în care autorul ne istorisește despre drama evreilor dobrogeni, închiși în lagărul din sudul Dobrogei, de la Cobadin – Osmancea. Un episod dureors al istoriei noastre, despre care se vorbește foarte puțin în zilele noastre, existența acestui lagăr pe tărâmul dobrogean fiind uitată. Cercetând prin arhivele naționale și județene, d-nul Lucian Țugui a descoperit aceste mărturii tragice, pe care le face cunoscute, pentru prima oară, cititorilor misterelor dunării. 

Nicolae C. Ariton


tugui lucianISTORII APROAPE UITATE

    Col. (r) Lucian Țugui

Scrisoarea Sabinei Avadic către Domnul Comandant

Osmancea 30 iulie 1941

Domnule Comandant,

Subsemnata Sabina M. Avadic domiciliată în Constanța, pe strada Ioan Grădișteanu n.21, aflată actualmente în lagărul Osmancea împreună cu sora mea Avadic Ana și fratele meu Avadic Isac, respectuos vin a vă supune următoarele:

Fiind expediați din Constanța fără a ne lua nici un fel de rufărie și așternut vă rog a permite sorei mele Avadic Ana spre a se duce la Constanța 1- 2 zile spre a ne aduce cele necesare. Ambele fiind suferinde, sora mea va aduce și medicamentele necesare de la o farmacie din Constanța. Sper că veți binevoi a rezolva favorabil cererea mea și mulțumindu-vă anticipat, vă rog să primiți Domnule Comandant, asigurarea profundului meu respect.

                     Sabina  Avadic    

Domniei Sale,

Domnului Comandant al Legiunii de Jandarmi Constanța[1]  Continuă lectura

Tulcisme (5)

     Continuăm cu serialul săptămânal, intitulat „Tulcisme”, fără ca acesta să înlocuiască articolul de fond al misterelordunării. Acesta conține povestiri scurte, avându-l ca personaj principal pe Nastratin Hogea, un fel de Păcală oriental, care a viețuit  undeva prin Anatolia, acum aproximativ 800 de ani. Tematica este diversă, având ca personaje principale oameni obișnuiți și moravuri care nu s-au schimbat prea mult, odată cu trecerea secolelor. Stilul este lejer, în notă comică, adeseori cu tentă filozofică sau final absurd.

Nicolae C. Ariton


Nastratin Hogea mergea în fiecare seară la Ceainărie, unde își sorbea ceaiul discutând cu prietenii și cunoscuții.

– Nu mă veți crede, a început să vorbească, într-o seară, dar pe măsură ce îmbătrânesc, păstrez aceeași putere ca și când eram tânăr. Nici mie nu-mi vine să cred!

– Nu este posibil, Nastratin Hogea, te lauzi! De când o bătrână gloabă are vigoarea unui tânăr armăsar?

– Cu toate acestea, vă spun adevărul.

– Dovedește-o.

– Știți piatra aceea mare pe care o am în spatele casei? Ei bine, niciodată nu am reușit să o mișc de la locul ei.

– Și?

– Ei bine, nici acum!

 

 

 

Povestea crapului…

  


      Imaginea Dunării din care pescarii scot crapi cu nemiluita este de-a dreptul emblematică pentru fluviu, dar și pentru această specie de pește, dând impresia, la prima vedere, că acest lucru se întâmplă de mii de ani. S-ar părea, însă, că această imagine este relativ recentă, prima aclimatizarea crapului în Dunăre și lacurile românești având loc în secolele XII-XIII. Acesta provine din Orient și a ajuns în Estul Europei și Occident, prin insula Cipru, în perioada stăpânirii romane și răspândirii creștinismului. Continuă lectura

Tulcisme (4)

     Continuăm cu serialul săptămânal, intitulat „Tulcisme”, fără ca acesta să înlocuiască articolul de fond al misterelordunării. Acesta conține povestiri scurte, avându-l ca personaj principal pe Nastratin Hogea, un fel de Păcală oriental, care a viețuit  undeva prin Anatolia, acum aproximativ 800 de ani. Tematica este diversă, având ca personaje principale oameni obișnuiți și moravuri care nu s-au schimbat prea mult, odată cu trecerea secolelor. Stilul este lejer, în notă comică, adeseori cu tentă filozofică sau final absurd.

Nicolae C. Ariton


Nastratin Hogea și vecinul său stăteau la aer, fiecare așezat în fața ușii sale, la câțiva pași unul de altul. Deodată, vecinul se ridică și exclamă:

– Nastratin, uite! Privește acolo în piață: un bărbat cu un platou aburind! Cred că are o găină friptă, sau un curcan.

– Și ce mă interesează pe mine? murmură Nastratin Hogea, fără să se miște, cu ochii pe jumătate închiși.

– Dar, Nastratin Hogea, vine direct spre casa ta!

– Și ce te interesează pe tine? spuse Nastratin Hogea, deschizând ochii și ridicându-se imediat.

 

 

 

Tulcisme (3)

     Continuăm cu noul serial săptămânal, intitulat „Tulcisme”, fără ca acesta să înlocuiască articolul de fond al misterelordunării. Acesta conține povestiri scurte, avându-l ca personaj principal pe Nastratin Hogea, un fel de Păcală oriental, care a viețuit de adevăratelea undeva prin Anatolia, acum aproximativ 800 de ani. Tematica este diversă, având ca personaje principale oameni obișnuiți și moravuri care nu s-au schimbat prea mult, odată cu trecerea secolelor. Stilul este lejer, în notă comică, adeseori cu tentă filozofică sau final absurd.

Nicolae C. Ariton

 Nastratin Hogea trecea, într-o zi, printr-un oraș mic al cărui imam (preot) tocmai murise. Localnicii, luând călătorul drept un om sfânt, i-au cerut să țină predica de vineri. El urcă în amvon și vorbi publicului larg:

– Dragi frați, știți despre ce voi vorbi?

– Nu, nu, răspund credincioșii, nu știm. Continuă lectura

Tulcisme (2)

     Continuăm cu noul serial săptămânal, intitulat „Tulcisme”, fără ca acesta să înlocuiască articolul de fond al misterelordunării. Acesta conține povestiri scurte, avându-l ca personaj principal pe Nastratin Hogea, un fel de Păcală oriental, care a viețuit de adevăratelea undeva prin Anatolia, acum aproximativ 800 de ani. Tematica este diversă, având ca personaje principale oameni obișnuiți și moravuri care nu s-au schimbat prea mult, odată cu trecerea secolelor. Stilul este lejer, în notă comică, adeseori cu tentă filozofică sau final absurd.

Nicolae C. Ariton


  Întorcându-se foarte târziu de la casa ceaiului (cârciumă, pe înțelesul nostru, interzisă însă la musulmani), Nastratin Hogea își aruncă inelul pe care îl purta pe deget, în dreptul ușii casei sale. Imediat, prietenul care îl însoțea, se apleacă pentru a-l căuta. Nastratin Hogea se întoarse în mijlocul străzii, luminată de o splendidă lună plină.

– Ce faci acolo, Nastratin? Aici a căzut inelul tău!

– Fă cum vrei, răspunde Hogea. Prefer să-l caut unde este lumină.

 

Tulcisme (1)

     Începem de azi, cu apariție în fiecare zi de marți, un nou serial săptămânal, intitulat „Tulcisme”, fără ca acesta să înlocuiască articolul de fond al misterelordunării. Sunt povestiri scurte, avându-l ca personaj principal pe Nastratin Hogea, un fel de Păcală oriental, care a viețuit de adevăratelea undeva prin Anatolia, acum aproximativ 800 de ani. Tematica este diversă, având ca personaje principale oameni obișnuiți și moravuri care nu s-au schimbat prea mult, odată cu trecerea secolelor. Stilul este lejer, în notă comică, adeseori cu tentă filozofică sau final absurd.

Nicolae C. Ariton


  În micul oraș în care locuia, se spunea că Nastratin Hogea era foarte învățat. Într-o zi, o bătrână vine să-l caute, cu o scrisoare în mână. Era prima dată când  primea una și nu știa să citească.

-Nastratin Hogea, te rog să-mi citești această scrisoare. Atâta timp cât nu îmi aduce vești proaste! Nastratin Hogea ia scrisoarea și în timp ce citea, chipul  i se întunecă și brusc izbucnește în lacrimi, spre marea agitație a bătrânei. Continuă lectura

Revista MISTERELE DUNĂRII (MD) nr. 6 se află în chioșcurile de ziare din Tulcea…


De câteva zile, revista MISTERELE DUNĂRII (MD) nr. 6, producție Mihai Tiulimeanu & Nicolae Ariton, se poate achiziționa, pentru suma modică de 15 lei, din chioșcurile de ziare tulcene. În cele aproximativ o sută de pagini puteți citi texte aparținând celor doi redactori, dar și a unor invitați de marcă, precum gălățeanul scriitor de Dunăre, Tudose Tatu, cu „Talbout de Marigny și Delta Dunării”, tulceanul Vasile Suhov, după știința noastră, pentru prima dată tipărit pe hârtie, după ce a bulversat on-line-ul cu povestirile sale din lumea Sfiștofca (o localitate din inima Deltei, nu fantasy), Ionuț Jescu, o altă apariție strălucitoare, cu documente și mărturii inedite despre tulcenii de altădată. Și lista nu se oprește aici, o mai avem pe Laura Stănică, o scriitoare plină de sensibilitate, Mihai Baciu, cu fotografiile sale deltaice remarcabile și nu în ultimul rând, scriitoarea Angela Dumbravă, cu un text dintr-un volum publicat, și unul inedit, în curs de publicare. În concluzie, o revistă cu parfum de Dunăre, arome tulcene și amintiri de vremuri demult apuse.

Nicolae C. Ariton Continuă lectura

Povestea galbenului calp

   Turcul tulcean Ibrahim era atât de sărac, că nu avea nici măcar harem, ci doar o nevastă și cinci copii.

  Acum, își adunase întreaga familie să privească, pentru ultima oară, giuvaerul familiei. Era un Galben de Istanbul, nou și lucios, pe care Ibrahim îl câștigase în urmă cu doi ani, când în timpul unei epidemii de holeră muncise ca un nebun să încarce o mie de butoaie de vin, pline cu Negru de Sarichioi și Somoveancă, pe o corabie ce pleca pe șest la Constantinopol, încălcând toate interdicțiile de navigație pe Dunăre. Riscase atunci câteva luni de închisoare și douăzeci de bastoane la tălpi, dacă ar fi fost prins, dar, în final, totul se terminase cu bine și câștigase frumosul galben.

Continuă lectura

Sulina – Asalturi însângerate

     Scopul acestui post este de a sublinia faptul că o carte tipărită care nu este însoţită şi de o campanie on-line, are toate şansele să fie înmormântată în „cimitirul uitării” chiar de autor. Iar autorii care nu „există” şi pe internet, îşi pierd din start un mare număr de potenţiali cititori.

     M-am lovit de acest crud adevăr în timp ce mă documentam pentru romanul meu Pierdut în Tulcea, primul din seria Misterele Dunării (pe care vă anunţ, cu această ocazie, că l-am gătat de scris pe 31 august şi acum stă niţel la dospit). Aveam nevoie de referinţe despre istoria oraşului Sulina, ocazie ce m-a dus la descoperirea cărţii domnului Tudose Tatu, publicată în 2009 la editura Sinteze din Galaţi. Cartea prezintă un moment extrem de interesant din existenţa Sulinei, care în vara anului 1854 a fost distrusă aproape în totalitate (au rămas doar farul şi biserica) de cine credeţi, de o mică flotă de nave de război engleză. Trebuie să recunoaşteţi că detaliile unui asemenea eveniment reprezentau un adevărat butoi cu miere pentru un tânăr scriitor (despre mine e vorba 🙂 ), a cărui acţiune romanescă se petrece la Tulcea, Sulina şi Babadag, la anul de graţie 1871. Şi dă-i şi caută pe google atât cartea, apoi autorul, în dorinţa de a o cumpăra, alături de alte câteva cărţi scrise de domnul Tatu, şi care sunt adevărate „istorii” ale Dunării. Nu am găsit decât un interviu al autorului la un ziar, cu ocazia lansării cărţii, apoi o scurtă bibliografie pe site-ul unui alt ziar, câteva prezentări a celorlalte cărţi ale sale şi…cam atât. Nu blog, nu site. M-am ambiţionat şi am început să caut editura, nimic. Am scris la câteva reviste de cultură din Galaţi, în încercarea de a afla telefonul sau adresa de e-mail a autorului. Nimic. Înainte de a continua, doream să vă asigur că ştiu al naibii de bine să caut ceva pe internet, iar distanţa dintre Tulcea (unde locuiesc) şi Galaţi (unde locuieşte) este de doar o sută de kilometri. În oferta tuturor librăriilor on-line din ţară, nici o carte din cele şase publicate de domnul Tatu.

Continuă lectura

Cartea între hârtie şi biţi

       Specialiştii revistei Forbes în piaţa cărţii, după ce au oferit un clasament a celor mai bine plătiţi scriitori de literatură, fac referiri argumentate privind starea literaturii sub formă de comerţ. Aceştia afirmă că epoca de aur a cărţii tipărite a apus, după ce aproape doi ani la rândul vânzările au scăzut. În anul 2010, cu 5,1% şi în prima jumătate a acestui an, cu numai puţin de 23%. Înainte de a continua cu aceste date pesimiste, trebuie subliniat că aceste cifre se referă la tirajele cărţilor în format cartonat (hardcover) din USA. Acestea, ca şi în Europa, reprezintă formatul cel mai drag editurilor şi autorilor deoarece aduce cele mai bune câştiguri, preţul mediu de vânzare fiind undeva la 20 de dolari în USA şi 20 de euro în Europa. Din acest punct de vedere, modul de funcţionare a editării cărţilor în occident şi USA este complet diferit de cel din România. La ei, primul tiraj al unei cărţi cu potenţial succes este cu coperta cartonată şi hârtie de calitate, la preţul de care spuneam mai sus. Dacă are succes, pot urma un tiraj doi şi chiar trei sau patru, tot în format cartonat, abia după exploatarea la maxim a acestei forme de editare, se trece la formatul broşat, care se vinde cu 6-7 euro exemplarul. În România, obiceiurile editoriale căpătate în vremea comunismului, cu cărţi broşate, cât mai economice, persistă şi în zilele actuale. Cei drept, editurile de pe la noi au încercat şi ele aceiași politică, de multe ori obligate prin contract când au publicat bestselleruri internaţionale, cum au fost seria Harry Potter sau ultimele romane ale lui Dan Brown.

Continuă lectura

Cât mai câştigă scriitorii… străini

      Tot pritocind la romanul meu Pierdut în Tulcea, îmi place să visez că o să fac avere din vânzarea lui. Ştiu că este o adevărată utopie acest lucru, ca şi acela în care ţi-ai propune să câştigi mâine la loto. Dar visele sunt vise şi câteodată constituie unul din imboldurile în motivaţia de a scrie. Dar să lăsăm la o parte gândurile de înavuţire ale unui autor român şi să ne uităm în ograda celor străini. Hei, aici chiar avem de văzut nişte teancuri frumoase de bani.

      Luând în consideraţie clasamentul oferit de celebra revistă Forbes, care se ocupă de cei mai bogaţi oameni din lume, pe primul loc, la distanţă considerabilă de ceilalți competitori literaţi, se află scriitorul american James Patterson. Sunt sigur că o parte dintre dumneavoastră nu aţi auzit de acesta, cu toate că are traduse în română în jur de zece cărţi. În perioada martie 2010 şi aprilie 2011, acesta a câştigat 84 de milioane de dolari. Suma nu reprezintă contravaloarea unui roman de succes sau a unei serii, ci a nu mai puţin de douăzeci de titluri ale autorului, care au fost în lista bestsellerule publicată de Publisher Weekly, la sfârşitul anului 2010. Curios, am făcut câteva introspecțiuni pentru a afla mai multe despre mister Patterson. Scrie romane de acţiune, dintre care cele mai cunoscute sunt seria Alex Cross, dar mai are încă câteva serii, dintre care una cu vampiri şi vrăjitoare, la fel de bine vândută. În total, Patersson are publicate 60 de volume, iar în ultimii ani scrie în colaborare cu mai mulţi autori, fapt ce i-a permis să semneze un contract cu un grup de edituri pentru publicarea în doi ani a 15 cărţi! Începe să semene a Patterson Factory! Să nu uităm că o parte din aceşti bani provin din ecranizări, foarte numeroase.

Continuă lectura

Turism literar…

    Turismul literar are diferite forme de manifestare. Într-una din ele, oamenii călătoresc şi vizitează casele memoriale ale scriitorilor. Alţii, cimitirele unde sunt înmormântaţi aceştia. Iar alţii, vizitează locaţii unde se desfăşoară acţiunea unor romane ale autorilor preferaţi. Trenul Orient Expres a devenit celebru (sau şi mai celebru) după apariţia romanului Crima din Orient Expres a Agathei Christi, faimă care şi-o păstrează până în zilele noastre (atât romanul cât şi trenul).

    Turismul literar generat de romanul Codul lui Da Vinci este puţin diferit, iar când Dan Brown a scris acest best-seller nu s-a gândit nici o clipă la acest aspect al creaţiei sale. Lucrurile au luat o turnură neaşteptată în acest sens, după succesul fulminant al cărţii. Nu are nici un rost să mai discutăm aici despre roman. Dacă este o carte de valoare sau un simplu produs de marketing literar. Ideea pe care vreau să o subliniez este aceea că în urma zecilor de milioane de exemplare vândute (între anul 2003, anul apariţiei şi 2009, cartea s-a vândut în 83 de milioane de exemplare), firmele de turism au venit cu propunerea de circuite turistice Codul lui Da vinci. Un turist care achiziționează un asemenea pachet i se oferă un traseu identic cu al personajelor din roman, pe firul epic al romanului, având ocazia să bântuie prin Paris, Roma, Milano, Londra, Edinburgh. În urma publicării acestui roman, nimeni nu se aştepta să vadă hoardele de turişti bântuind pe acest traseu, transformându-l într-o adevărată afacere.

Continuă lectura

CRIMINALUL DIN UMBRĂ… vara şi criminalii stau la umbră!

      Sincer nu îmi prea place să citesc volumele 2,3,4 etc. la o serie de romane, pentru simplu motiv că autorul se repetă cel puţin cu personajul principal. Şi în condiţiile în care oferta de carte este atât de uriaşă încât ţi-ar trebui zece vieţi numai să le răsfoieşti, atunci prefer să schimb registrul complet, pentru variaţiune. Din când în când însă îmi încalc principiul (şi dacă l-aş încălca numai pe acesta?!) şi citesc şi următoarele volume. Şi chiar îmi plac, confirmând regula că încălcarea unor principii este întotdeauna mai interesantă decât respectarea lor!

      De data aceasta, am citit volumul doi la Berlin Noir, adică aventurile detectivului neamţ Bernhard Gunther, scrise de un englez, Philip Kerr, în Berlinul anului 1939, tot în traducerea franceză, cu toate că Polirom are în ofertă traducerea românească, Criminalul din umbră, şi chiar la promoţie cu 9,99 lei.

Continuă lectura

Toporaşi de martie… remediu pentru caniculă!

     Îmi plac până la extaz ficţiunile istorice. Sau mai bine zis, thriller-ele istorice. Sunt complet rupte de realitate, personaje care nu au existat niciodată, printre altele care au trăit de adevăratelea. Fapte istorice reale în melanj cu întâmplări şi aventuri scornite de mintea autorului. Ce poate fi mai exotic decât un asemenea roman în zilele acestea călduroase, indiferent dacă sunt de concediu sau de muncă.

    În principiu, mă dau în vânt după thriller-ele istorice care se petrec în secolul XIX, pentru simplul motiv că în această perioadă, lumea era încă plină de mistere iar oamenii aveau nobleţe. Acest lucru nu m-a împiedicat să citesc primul volum al seriei detectivului german Bernhard Gunther (Berlin Noir), intitulat Toporaşi de martie, a scriitorului Philip Kerr, cu acţiunea petrecându-se în Germania nazistă a anului 1936. Trebuie să recunoaşteţi că este o ofertă de lectură irezistibilă: un detectiv pe nume Bernie în lumea interlopă, şi nu numai, a Berlinului gâfâind de nazism, într-o partitură complet diferită de şabloanele unei Germanii care se pregăteşte doar de război. Ca noul cocteil să fie complet original, am citit cartea în franceză, în format electronic, pe Kindle3, cu toate că volumul a fost editat la Polirom în 2007, cu titlul menţionat mai sus. Francezii, l-au tradus, nimeni nu ştie de ce L’ete de cristal, dar asta nu contează, am spus-o doar să mă dau mare că citesc în franceză!

    Bernhard Gunther este un detectiv particular, fost poliţist, specializat în găsirea persoanelor dispărute. Este angajat de un industriaş foarte bogat pentru a descoperi criminalii care i-au ucis fiica şi ginerele şi au furat un set de bijuterii foarte preţioase. Continuă lectura