Sulina – Asalturi însângerate

     Scopul acestui post este de a sublinia faptul că o carte tipărită care nu este însoţită şi de o campanie on-line, are toate şansele să fie înmormântată în „cimitirul uitării” chiar de autor. Iar autorii care nu „există” şi pe internet, îşi pierd din start un mare număr de potenţiali cititori.

     M-am lovit de acest crud adevăr în timp ce mă documentam pentru romanul meu Pierdut în Tulcea, primul din seria Misterele Dunării (pe care vă anunţ, cu această ocazie, că l-am gătat de scris pe 31 august şi acum stă niţel la dospit). Aveam nevoie de referinţe despre istoria oraşului Sulina, ocazie ce m-a dus la descoperirea cărţii domnului Tudose Tatu, publicată în 2009 la editura Sinteze din Galaţi. Cartea prezintă un moment extrem de interesant din existenţa Sulinei, care în vara anului 1854 a fost distrusă aproape în totalitate (au rămas doar farul şi biserica) de cine credeţi, de o mică flotă de nave de război engleză. Trebuie să recunoaşteţi că detaliile unui asemenea eveniment reprezentau un adevărat butoi cu miere pentru un tânăr scriitor (despre mine e vorba 🙂 ), a cărui acţiune romanescă se petrece la Tulcea, Sulina şi Babadag, la anul de graţie 1871. Şi dă-i şi caută pe google atât cartea, apoi autorul, în dorinţa de a o cumpăra, alături de alte câteva cărţi scrise de domnul Tatu, şi care sunt adevărate „istorii” ale Dunării. Nu am găsit decât un interviu al autorului la un ziar, cu ocazia lansării cărţii, apoi o scurtă bibliografie pe site-ul unui alt ziar, câteva prezentări a celorlalte cărţi ale sale şi…cam atât. Nu blog, nu site. M-am ambiţionat şi am început să caut editura, nimic. Am scris la câteva reviste de cultură din Galaţi, în încercarea de a afla telefonul sau adresa de e-mail a autorului. Nimic. Înainte de a continua, doream să vă asigur că ştiu al naibii de bine să caut ceva pe internet, iar distanţa dintre Tulcea (unde locuiesc) şi Galaţi (unde locuieşte) este de doar o sută de kilometri. În oferta tuturor librăriilor on-line din ţară, nici o carte din cele şase publicate de domnul Tatu.

Continuă lectura

Cartea între hârtie şi biţi

       Specialiştii revistei Forbes în piaţa cărţii, după ce au oferit un clasament a celor mai bine plătiţi scriitori de literatură, fac referiri argumentate privind starea literaturii sub formă de comerţ. Aceştia afirmă că epoca de aur a cărţii tipărite a apus, după ce aproape doi ani la rândul vânzările au scăzut. În anul 2010, cu 5,1% şi în prima jumătate a acestui an, cu numai puţin de 23%. Înainte de a continua cu aceste date pesimiste, trebuie subliniat că aceste cifre se referă la tirajele cărţilor în format cartonat (hardcover) din USA. Acestea, ca şi în Europa, reprezintă formatul cel mai drag editurilor şi autorilor deoarece aduce cele mai bune câştiguri, preţul mediu de vânzare fiind undeva la 20 de dolari în USA şi 20 de euro în Europa. Din acest punct de vedere, modul de funcţionare a editării cărţilor în occident şi USA este complet diferit de cel din România. La ei, primul tiraj al unei cărţi cu potenţial succes este cu coperta cartonată şi hârtie de calitate, la preţul de care spuneam mai sus. Dacă are succes, pot urma un tiraj doi şi chiar trei sau patru, tot în format cartonat, abia după exploatarea la maxim a acestei forme de editare, se trece la formatul broşat, care se vinde cu 6-7 euro exemplarul. În România, obiceiurile editoriale căpătate în vremea comunismului, cu cărţi broşate, cât mai economice, persistă şi în zilele actuale. Cei drept, editurile de pe la noi au încercat şi ele aceiași politică, de multe ori obligate prin contract când au publicat bestselleruri internaţionale, cum au fost seria Harry Potter sau ultimele romane ale lui Dan Brown.

Continuă lectura

Cât mai câştigă scriitorii… străini

      Tot pritocind la romanul meu Pierdut în Tulcea, îmi place să visez că o să fac avere din vânzarea lui. Ştiu că este o adevărată utopie acest lucru, ca şi acela în care ţi-ai propune să câştigi mâine la loto. Dar visele sunt vise şi câteodată constituie unul din imboldurile în motivaţia de a scrie. Dar să lăsăm la o parte gândurile de înavuţire ale unui autor român şi să ne uităm în ograda celor străini. Hei, aici chiar avem de văzut nişte teancuri frumoase de bani.

      Luând în consideraţie clasamentul oferit de celebra revistă Forbes, care se ocupă de cei mai bogaţi oameni din lume, pe primul loc, la distanţă considerabilă de ceilalți competitori literaţi, se află scriitorul american James Patterson. Sunt sigur că o parte dintre dumneavoastră nu aţi auzit de acesta, cu toate că are traduse în română în jur de zece cărţi. În perioada martie 2010 şi aprilie 2011, acesta a câştigat 84 de milioane de dolari. Suma nu reprezintă contravaloarea unui roman de succes sau a unei serii, ci a nu mai puţin de douăzeci de titluri ale autorului, care au fost în lista bestsellerule publicată de Publisher Weekly, la sfârşitul anului 2010. Curios, am făcut câteva introspecțiuni pentru a afla mai multe despre mister Patterson. Scrie romane de acţiune, dintre care cele mai cunoscute sunt seria Alex Cross, dar mai are încă câteva serii, dintre care una cu vampiri şi vrăjitoare, la fel de bine vândută. În total, Patersson are publicate 60 de volume, iar în ultimii ani scrie în colaborare cu mai mulţi autori, fapt ce i-a permis să semneze un contract cu un grup de edituri pentru publicarea în doi ani a 15 cărţi! Începe să semene a Patterson Factory! Să nu uităm că o parte din aceşti bani provin din ecranizări, foarte numeroase.

Continuă lectura

Turism literar…

    Turismul literar are diferite forme de manifestare. Într-una din ele, oamenii călătoresc şi vizitează casele memoriale ale scriitorilor. Alţii, cimitirele unde sunt înmormântaţi aceştia. Iar alţii, vizitează locaţii unde se desfăşoară acţiunea unor romane ale autorilor preferaţi. Trenul Orient Expres a devenit celebru (sau şi mai celebru) după apariţia romanului Crima din Orient Expres a Agathei Christi, faimă care şi-o păstrează până în zilele noastre (atât romanul cât şi trenul).

    Turismul literar generat de romanul Codul lui Da Vinci este puţin diferit, iar când Dan Brown a scris acest best-seller nu s-a gândit nici o clipă la acest aspect al creaţiei sale. Lucrurile au luat o turnură neaşteptată în acest sens, după succesul fulminant al cărţii. Nu are nici un rost să mai discutăm aici despre roman. Dacă este o carte de valoare sau un simplu produs de marketing literar. Ideea pe care vreau să o subliniez este aceea că în urma zecilor de milioane de exemplare vândute (între anul 2003, anul apariţiei şi 2009, cartea s-a vândut în 83 de milioane de exemplare), firmele de turism au venit cu propunerea de circuite turistice Codul lui Da vinci. Un turist care achiziționează un asemenea pachet i se oferă un traseu identic cu al personajelor din roman, pe firul epic al romanului, având ocazia să bântuie prin Paris, Roma, Milano, Londra, Edinburgh. În urma publicării acestui roman, nimeni nu se aştepta să vadă hoardele de turişti bântuind pe acest traseu, transformându-l într-o adevărată afacere.

Continuă lectura

CRIMINALUL DIN UMBRĂ… vara şi criminalii stau la umbră!

      Sincer nu îmi prea place să citesc volumele 2,3,4 etc. la o serie de romane, pentru simplu motiv că autorul se repetă cel puţin cu personajul principal. Şi în condiţiile în care oferta de carte este atât de uriaşă încât ţi-ar trebui zece vieţi numai să le răsfoieşti, atunci prefer să schimb registrul complet, pentru variaţiune. Din când în când însă îmi încalc principiul (şi dacă l-aş încălca numai pe acesta?!) şi citesc şi următoarele volume. Şi chiar îmi plac, confirmând regula că încălcarea unor principii este întotdeauna mai interesantă decât respectarea lor!

      De data aceasta, am citit volumul doi la Berlin Noir, adică aventurile detectivului neamţ Bernhard Gunther, scrise de un englez, Philip Kerr, în Berlinul anului 1939, tot în traducerea franceză, cu toate că Polirom are în ofertă traducerea românească, Criminalul din umbră, şi chiar la promoţie cu 9,99 lei.

Continuă lectura

Toporaşi de martie… remediu pentru caniculă!

     Îmi plac până la extaz ficţiunile istorice. Sau mai bine zis, thriller-ele istorice. Sunt complet rupte de realitate, personaje care nu au existat niciodată, printre altele care au trăit de adevăratelea. Fapte istorice reale în melanj cu întâmplări şi aventuri scornite de mintea autorului. Ce poate fi mai exotic decât un asemenea roman în zilele acestea călduroase, indiferent dacă sunt de concediu sau de muncă.

    În principiu, mă dau în vânt după thriller-ele istorice care se petrec în secolul XIX, pentru simplul motiv că în această perioadă, lumea era încă plină de mistere iar oamenii aveau nobleţe. Acest lucru nu m-a împiedicat să citesc primul volum al seriei detectivului german Bernhard Gunther (Berlin Noir), intitulat Toporaşi de martie, a scriitorului Philip Kerr, cu acţiunea petrecându-se în Germania nazistă a anului 1936. Trebuie să recunoaşteţi că este o ofertă de lectură irezistibilă: un detectiv pe nume Bernie în lumea interlopă, şi nu numai, a Berlinului gâfâind de nazism, într-o partitură complet diferită de şabloanele unei Germanii care se pregăteşte doar de război. Ca noul cocteil să fie complet original, am citit cartea în franceză, în format electronic, pe Kindle3, cu toate că volumul a fost editat la Polirom în 2007, cu titlul menţionat mai sus. Francezii, l-au tradus, nimeni nu ştie de ce L’ete de cristal, dar asta nu contează, am spus-o doar să mă dau mare că citesc în franceză!

    Bernhard Gunther este un detectiv particular, fost poliţist, specializat în găsirea persoanelor dispărute. Este angajat de un industriaş foarte bogat pentru a descoperi criminalii care i-au ucis fiica şi ginerele şi au furat un set de bijuterii foarte preţioase. Continuă lectura