Tulcea, 1 august 1809… sau cum a stricat Kușnikov cetatea lui Osman…

---

În perioada 1806-1812, se desfășoară un nou (alt) război între turci și ruși. Înainte de război, Tulcea arăta binișor, așa cum ne-o descrie generalul francez, angajat în armata rusă, Alexandre de Langeron: „…Tulcea este aşezată la 18 verste de Ismail, pe malul drept al braţului inferior al Dunării. Ea se ridică în amfiteatru de-a lungul fluviului şi la o verstă de oraş sunt munţi acoperiţi de păduri. Aşezarea Tulcei este încântătoare: înconjurată de grădini, de livezi care se întind de-a lungul Dunării; ceva mai jos de oraş se află o insulă împădurită şi plină de grădini. În faţa Tulcei, Dunărea este foarte repede şi agitată de vârtejuri care împiedică să mergi în susul apei, chiar fără obstacole militare… Oraşul era înconjurat cu o întăritură şi avea o cetate de piatră cu patru turnuleţe…”[1]

Tulcea (Tolça), anul 1621, vara…

---

În anul 1621, sultanul de doar 17 ani, Osman al II-lea (era sultan de la 14 ani), a pornit la război cu polonezii, care l-a vremea respectivă aveau un regat frumușel ce se întindea din Lituania până în Ucraina de azi și se numea în latină  Regnum Serenissimum Poloniae. Osman cel Tînăr, cum mai era numit, pornise în fruntea unei armate numeroase, care până a ajuns la Dunăre atinsese cifra de 150 de mii de soldați (dacă cifrele nu sunt exagerate, așa cum se întâmpla), ortelor de ieniceri și spahii din capitala imperiului, adăugându-se corpurile de armată ale bey-lor de elaieturi, care erau obligați să participe, pe cheltuiala lor,  la expedițiile militare ale sultanului.

Haida, haidam popas!… sau cum funcționa serviciul de taxe, la Tulcea, pe la 1704

---

În anul 1704, doi pelerini ortodocși de rit vechi ajung la Tulcea. Aceștia nu excelează în descrieri literare, dar au meritul de a ne face cunoscută procedura de încasare a taxelor vamale, care era extrem de simplă: solicitare, amenințare, cătușe, penitenciar, eliberare, îmbarcare pentru a călători mai departe. Cei mai slabi de înger plăteau și plecau, cei mai tari, sau lipsiți de mijloace, plecau, dar ceva mai târziu.

Din vremea când Tulcea era „karye”

---

Acum mai bine de jumătate de mileniu, adică fix la 1502, Tulcea era „karye”. Bun, mai trebuie să menționăm că Tulcea se numea Tulçi, dacă avem curajul să traducem denumirea din turca veche, scrisă în arabă, în turca nouă și alfabetul latin adoptat și adaptat de turci. Deci, putem spune că prima atestare documentară (cunoscută până acum) a Tulcei, a fost publicată într-un registru vamal otoman și din care aflăm, fără tăgadă, că Tulcea era „karye”, adică un sat, sau, mai pe scurt, cea mai mică diviziune administrativă otomană.

Tulcea, între amazoane și sarmați (3)…

---

   Încheiem, astăzi, mini foiletonul nostru despre amazoanele tulcene. Cele trei episoade nu au avut prea mare succes printre cetățenii Tulcei (ba chiar putem spune că serialul a trecut precum acceleratul prin gară, prea puțini reușind să-l zărească, din cauza vitezei cu care circulă informația în ziua de azi). Misterele Dunării și-au făcut însă o datorie de onoare în a scrie despre acest subiect, învăluit în mister și care are tangențe și cu istoria Tulcei de mai mult de două milenii.

Înfrânții lui Valentin Șerbu

Citind, aproape, din scoarță în scoarță penultimul volum publicat de Valentin Șerbu, „Tărâm necunoscut”, în anul 1983, cu ocazia digitizării acestuia și republicării în format electronic pe site-ul www.tulceacultural.ro, am descoperit un alt scriitor Valentin Șerbu. Ca aproape toți tulcenii, care nu i-au citit întreaga operă, alcătuită din 13 volume, am constatat cu ocazia acestei lecturi că distinsul nostru autor nu este doar un satiric, situat la granița umorului cu tragicul provincial, ci și un minunat creator de fantastic și mister. În plus, nuvele cuprinse în acest tom sunt dedicate în totalitate Deltei Dunării, iar orașul Tulcea este citat de nu mai puțin de 12 ori, în comparație cu volumul „La iarbă verde”, unde nici măcar nu este amintit. Credem că cea mai reușită nuvelă, dina cest volum, o reprezintă „Înfrânții”, despre care greu îți dai seama dacă este un text de ficțiune sau o sumă de cronici istorice adunate sub acest titlu. Cititorului i se induce ideea că este vorba despre istoria unui oraș fantomă, construit undeva în mijlocul Deltei Dunării, într-o epocă necunoscută, care poate să fii existat chiar în urmă cu câteva mii de ani. Citând niște cronicari imaginari, autorul ne descrie orașul pustiit și pe ultimii supraviețuitori, care sunt un soi de ființe degenerate, în lipsa unor idealuri. Ideea pare inspirată din Homer, care scria  că în apropiere de Istru (denumirea grecească a Dunării) își aveau locuințele „pigmeii cei legendari”, ajunși în această stare de decădere fizică din cauza condițiilor de viață din Delta Dunării, și care se aflau într-un continuu război cu stolurile de cocori. Ne facem o datorie de onaore să reproducem, mai jos, nuvela „Înfrânții” a maestrului condeier tulcean Valentin Șerbu, un text plin de mister și filozofie.

Nicolae C. Ariton

Casta amazoanelor tulcence (2)…

---

  Malurile Dunării de Jos au fost locuite de amazoane, mai precis la gurile Istrului  (Dunării), și erau conduse de zeița Istriana, care era de fapt numele zeiței Artemis (sau, mai târziu, Diana la romani). Unii autori antici, în frunte cu poetul liric Pindar, specifică că de fapt Istriana înseamnă „țara istriană” și era locuită de amazoane, femeile războinice și nemiloase, pentru care uciderea bărbaților era o virtute.

„Ar fi nedrept să-l uităm pe Valentin Șerbu.”

În demersul nostru pentru readucerea scriitorului tulcean Valentin Șerbu în atenția cititorilor, republicăm în rândurile de mai jos, un articol din revista „România literară” realizat de către distinsul scriitor și critic Alex Ștefănescu.

Alex Ștefănescu, revista „România literară”, nr. 34, 2011

Trecând vara aceasta, în drum spre mare, prin Medgidia…, mi-am adus aminte că aici a locuit temporar și a lucrat ca electrician Valentin Șerbu (n. 20 iulie 1934 – m. 29 ianuarie 1994). Originar din Tulcea, el a fost exmatriculat din liceu și arestat, la vârsta de 17 ani, din motive politice, după care a făcut 3 ani de închisoare. La Medgidia s-a aflat, în perioada 1955–1961, ca proscris.

Cu toată această biografie fracturată, a devenit unul dintre cei mai valoroși prozatori satirici din câți am avut. În anul 1971 a debutat cu volumul de schițe „Provinciale”, care a surprins prin siguranța stilului. Cu o ironie distantă, rezistând mereu tentației de a stabili între sine și cititor o complicitate amuzată, scriitorul evocă în acest volum personaje situate la periferia existenței, drogate cu iluzia că participă la rezolvarea marilor probleme ale lumii. Cel mai adesea este vorba de provinciali cu veleități artistice sau științifice.

Amazoane tulcence (1)…

---

    În jurul anului 200 î.e.n., la Gurile Dunării se remarcă prezența, mult mai numeroasă, ca în deceniile anterioare, a sarmaților. Aceștia erau un grup de popoare nomade, cu aceleași origini indo-europene, și aceiași linie genetică, cu sciții, cu care se înrudeau în foarte mare măsură. Migrația lor dinspre nord-est s-a făcut extrem de încet, în comparație cu cea a sciților, astfel că spre deosebire de aceștia, au reușit să ajungă pe meleagurile tulcene, într-un număr suficient de mare, pentru a deveni o populație importantă, abia pe la începutul secolului al doilea î.e.n.

Cum au murit dinozaurii la Tulcea…

---

   Am vorbit,în articolul de săptămâna trecută, despre cum au apărut dinozaurii și țânțarii și despre primele lor întâlniri pe Pământ. Azi, continuăm să povestim cum au murit dinozaurii, poate nu chiar la Tulcea, omorâți de țânțarii, la fel cum David l-a ucis pe Goliat.

VALENTIN ȘERBU (RESTITUTIO), vă propune o meditație tulceană tristă, a la 1985…

Valentin Șerbu (n. 1934 – d. 1994) este cel mai important scriitor tulcean. În timpul vieții a fost considerat unul din cei mai buni prozatori satirici români, aproape întreaga sa operă fiind o ironie amară la adresa societății comuniste. Schițele literare din volumul „La iarbă verde”, publicat în anul 1985, (și pe care îl puteți citi în format electronic, pe siteul http://www.tulceacultural.ro), se încadrează în acest tipar social, cu personaje marginale mediocre, decăzute moral sau material, alimentate de ambiții mărunte, conflicte patetice și, uneori, de trăiri spirituale pline de colb provincial.
Cum lectura unui volum întreg, în format electronic, este o activitate dificilă, vă propunem, în articolul de azi, una din schițele publicate în volumul „La iarbă verde”, intitulată „Meditații”, fără a avea pretenția că este cea mai reușită, ci doar una din cele mai scurte și care se pretează cel mai bine demersului nostru.

Nicolae C. Ariton

  MEDITAȚII

 Casienil Ciprian începuse să fure. Fusese până mai deunăzi un om cinstit, crezuse în virtuțile cetățenești îndeobște prețuite, sperase în viața și răsplata veșnică, în sfârșit, judecase cu asprime greșelile semenilor săi, neînțelegându-le aplecarea către minciună, înșelătorie sau furtișaguri. Acum însă, după sustragerea unei importante sume de bani din casieria întreprinderii, își dădu seama că între el și ceilalți vinovați, câți or fi trăind pe lumea asta, nu exista nici o deosebire.

Vești din Tulcea anului 350.000.000 î.e.n.

 

În fiecare săptămână, vom publica un articol sub genericul „Tulcea Restitutio-pagini pierdute, oameni uitați”. După o vară fierbinte, o toamnă bogată cu articole cuprinzând întâmplări uitate și portrete pierdute, de-a lungul timpului, în cel mai frumos oraș de pe malurile Dunării, adică  Tulcea. Azi, niște vești despre Tulcea anului trei sute cinzeci de milioane î.e.n., bineînțeles, cu titlu de metaforă. 

Nicolae C. Ariton

mistereledunarii. eu

---

  Sincer, putem rezuma titlul și conținutul acestui articol în câteva propoziții: „…Tulcea în perioada primordială. Țânțarii, cei mai vechi locuitori tulceni, chiar dacă Tulcea nu exista…” Dar să vedem care sunt veștile din Tulcea de acum trei sute cinzeci de milioane de ani.
  Pare straniu să afirmăm că pe meleagurile tulcene, mai întâi, au fost… țânțarii. Bun, sărim peste niște milioane de ani, în care s-a format „supa primordială” , acum patru miliarde de ani, urmată de tot felul de combinații celulare care au dus la primele molecule, apoi la tot felul de viermi și moluște. Cu fiecare milion de an care a trecut, aceste vietăți au evoluat și s-au diversificat într-o multitudine de specii și subspecii.

VALENTIN ȘERBU (RESTITUTIO)

  În cadrul www.mistereledunarii.eu și www.tulceacultural.ro începem o serie de activități care au drept scop readucerea scriitorului tulcean Valentin Șerbu (n. 1934 – d. 1994) în actualitate. Scoaterea din conul de umbră a uitării în care a intrat opera sa, prin publicarea unor articole dedicate marelui autor, digitizarea cărților sale și punerea lor la dispoziția cititorilor, gratuit, prin intermediul blogurilor mai sus menționate. De asemenea, în săptămânile care urmează va fi republicat, într-o ediție nouă, volumul de nuvele „La iarbă verde”, publicat inițial în anul 1985. Acest proiect de „Restitutio” a celui mai important prozator tulcean, Valentin Șerbu, nu este o activitate singulară, el se adaugă realizării sculpturii autorului, amplasată pe „Aleea Personalităților”, în anul 2020, în urma unei propuneri pornite de la un alt scriitor tulcean, Ștefan Caraman.

Bine ați venit la Jatuchio/ Tulcea! – a doua mențiune scrisă a Tulcei

 

În fiecare săptămână, vom publica un articol sub genericul „Tulcea Restitutio-pagini pierdute, oameni uitați”. După o vară fierbinte, o toamnă bogată cu articole cuprinzând întâmplări uitate și portrete pierdute, de-a lungul timpului, în cel mai frumos oraș de pe malurile Dunării, adică  Tulcea. Azi, cea de-a doua mențiune scrisă a Tulcei, făcută de un ragusan (veți vedea despre cine este vorba) în anul 1595. Nu este decât o simplă citare a orașului nostru, dar faptul că a fost scrisă acum aproape 450 de ani, și Tulcea citată ca oraș important, merită toată atenția noastră.

Nicolae C. Ariton

mistereledunarii. eu

---

    O a doua mențiune scrisă (descriere ar fi prea mult spus) despre Tulcea, fără să contabilizăm registrele otomane, este cea a nobilului (comerciantul) raguzan[1] Paolo Giorgi, într-un discurs ținut în fața principiului Transilvaniei, Sigismund Bathory, la începutul anului 1595. Discursul în cauză este, de fapt, un adevărat raport de spionaj, făcut de Paolo Giorgi, cărui dacă este să spunem, în câteva cuvinte, despre biografia sa, putem să ne limităm la cuvântul „aventurier”.

Dolcha/ Tulcea – prima descriere scrisă a Tulcei

 

În fiecare săptămână, vom publica un articol sub genericul „Tulcea Restitutio-pagini pierdute, oameni uitați”. După o vară fierbinte, o toamnă bogată cu articole cuprinzând întâmplări uitate și portrete pierdute, de-a lungul timpului, în cel mai frumos oraș de pe malurile Dunării, adică  Tulcea. Azi, facem un remember al celei mai vechi descrieri a Tulcei, făcută de un englez în anul 1582. Este, în fapt, o referire la orașul nostru, dar faptul că a fost scrisă acum aproape 450 de ani, îi oferă o aură deosebită.

Nicolae C. Ariton

mistereledunarii. eu

---

Prima descriere (sumară) a Tulcei – pe care o cunoaștem până la această oră – este făcută în anul 1582, de către un englez. Călătoria lui John Newberie a fost una pur comercială, de observare a negoțului în această parte exotică a lumii, Gurile Dunării, considerată a face parte din Levant. Acesta a plecat din Londra în ziua de 19 septembrie 1580, împreună cu un alt negustor englez, William Barret și după un lung periplu asiatic, ajung la 9 martie 1582 la Constantinopol. La 4 aprilie, pornește spre Gurile Dunării, pentru a observa prețurile mărfurilor de-a lungul fluviului, dar și în Moldova, costul vinului (despre care știa că este ieftin) dar și prețul transportului și taxele otomane asupra acestuia. Un interes deosebit îl avea față de modul de pregătire a icrele negre, acestea fiind un produs de lux care începuse să fie apreciat în Europa de Vest.

„Misterul ținutului Covurlui… (ep.4)

---

Azi, ultimul episod al foiletonului scriitorului gălățean, d-nul Tudose Tatu – cel mai dunărean prieten al Misterelor Dunărene -, trimis  special pentru blogul nostru, în care dezleagă misterul existenței unui ținut (județ), cel al Covurlui. Probabil că ați auzit de el și de istoria sa aproape tumultoasă, pe care marele ambasador al Galațiului la Tulcea (adică dnul Tatu) ne-o povestește în câteva episoade, motiv să-i mulțumim, încă o dată, pentru noua experiență lecturericească oferită. 

---

   Ce insemna de fapt Covurlui

   Covurluiu – uscăciune, iarbă uscată, fân – în cumană uscat in Codex Cumanicus – ui fiind vale sau depresiune, deci însemnând Valea cu iarba uscată sau Valea cu fân, ceea ce ar defini excelent condițiile climatice ale Podișului Covurluiului de astăzi. |[1]

   Vezi definiția lingvistului Alexandru Philippide.

    În acest sens avea să aibă loc un transfer al caracteristicii peisajului geografic, către iezerul atât din Țara de jos a Moldovei, cât și celor din sudul Basarabiei istorice.

Prima mențiune a termenului apare într-o danie veche domnească la un reper geographic, desigur ţinut numit Covur.

„Misterul ținutului Covurlui… (ep.3)

Continuăm foiletonul scriitorului gălățean, d-nul Tudose Tatu – cel mai dunărean prieten al Misterelor Dunărene -, trimis  special pentru blogul nostru, în care dezleagă misterul existenței unui ținut (județ), cel al Covurlui. Probabil că ați auzit de el și de istoria sa aproape tumultoasă, pe care marele ambasador al Galațiului la Tulcea (adică dnul Tatu) ne-o povestește în câteva episoade, motiv să-i mulțumim, încă o dată, pentru noua experiență lecturericească oferită. Astăzi, penultimul episod.

---

Centrul de putere trecătoare al fraților Cernat ploscar și Ștefan

   Demonstrația lui Paul Păltânea, bazată pe o curioasă logică lipsită de suportul documentar referitor la ținut se încheie după cum urmează:

   „…Deci mențiunea din 1435 se referă la ținut și nu la  apa Covurluiului.

   Nu există nici-un temei ca să nu admitem că Galații au fost centrul administrativ al  ținutului Covurlui. |[1]

  Aventurându-se într-o afirmație iarăși nesusținută după cum ne indică cele subliniate, în plus el mai face și o alta, e drept într-o notă de subsol.

„Misterul ținutului Covurlui… (ep.2)

Scriitorul gălățean, d-nul Tudose Tatu – cel mai dunărean prieten al Misterelor Dunărene -, ne-a trimis un material, special pentru blogul nostru, în care dezleagă misterul existenței unui ținut (județ), cel al Covurlui. Probabil că ați auzit de el și de istoria sa aproape tumultoasă, pe care marele ambasador al Galațiului la Tulcea (adică dnul Tatu) ne-o va povesti în câteva episoade, motiv să-i mulțumim, încă o dată, pentru noua experiență lecturericească oferită.

---

  Ţinuturile de graniţă ale Moldovei de sud

   Până la urcarea pe tron a lui Ştefan cel Mare sunt menţionate documentar în clar după cum am văzut în zona noastră, în actul din 1 septembrie 1435, doar ţinuturile Kilia, Vaslui, Tutova, Bârlad şi Tecuci.

   Referitor la Ţara de jos!

   După 1457 se constată existenţa următoarelor alte unităţi teritoriale: Cernăuţi (1457), Cârligătura (1458), Trotuş (1466), Suceava (1472) și mai târziu Horincea ( 1528), Soroca (1529), Lăpuşna (1535), Dorohoi şi Chigheci sau Tigheci (1546), Hârlău (1548), Putna (1555)

    Subliniem că ţinutul în limba slavonă de la acea vreme era Volosti ceea ce s-a tradus drept Ocol.

„Misterul ținutului Covurlui… (ep.1)

---

Scriitorul gălățean, d-nul Tudose Tatu – cel mai dunărean prieten al Misterelor Dunărene -, ne-a trimis un material, special pentru blogul nostru, în care dezleagă misterul existenței unui ținut (județ), cel al Covurlui. Probabil că ați auzit de el și de istoria sa aproape tumultoasă, pe care marele ambasador al Galațiului la Tulcea (adică dnul Tatu) ne-o va povesti în câteva episoade, motiv să-i mulțumim, încă o dată, pentru noua experiență lecturericească oferită. 

---

  Ceva despre ținutul zis Covor au Covur devenit Covurlui

  Pe vremea străromânilor de sfârșit de veac IX, o seminție turanică urmându-și calea dinspre soare-răsare mânată de vânturile aspre de amiazănoapte-răsărit de ziuă, avea să dea navală pe drumul vechi al stepelor în căutare de pășuni, ape și sare.

   Mai puțin pâine.

   Ei erau pecenegii și aveau să fie urmați la mic interval de timp de frații lor de aceeași limbă, cumanii, neamuri călărețe, gâlcevitoare, cu aceleași obiceiuri de transhumanță periodică precum autohtonii pe care aveau să-i tulbure vreme de vreo câteva sute bune de ani.

„Misterele Dunării”, TOP 10, locul 1… Marele război tulcean dintre lipoveni și zaporojeni

---

 Primul loc în topul articolelor „misterele dunării” este ocupat de cel care zugrăvește micul război tulcean care a fost purtat între lipoveni și zaporojeni (adică, între cele două neamuri de cazaci, cei de pe Don cu cei de pe Nipru). Având, s-ar părea, aceleași origini, cele două tabere s-au reîntâlnit, după aproape două sute de ani, pe malurile Dunării. Și s-au luat la bătaie. Articolul a fost publicat pentru prima dată în octombrie 2015, cu titlul ușor diferit. De atunci, a reușit să strângă aproape 10 mii de vizualizări, fiind poziționat primul în topul misterelor dunărene, un fel de MDFLIX cu texte tulcene.

---

Lipovenii au început să sosească în Delta Dunării și la Tulcea, începând cu anul 1740, în grupuri de câteva zeci de familii. Cu toții erau „staroveri”, adică acei credincioși creștini ortodocși care nu acceptau reformele din biserica rusă și nu mai puteau suporta persecuțiile la care erau supuși de către statul țarist.

Ei erau numiți cazacii de pe Don, „necrasovi” (sau „necrasoviți”), și ceva mai târziu, lipoveni.

Paște fericit!