„Misterele Dunării”, TOP 10, locul 10… Scopiții, acești eunuci voluntari, triști, dobrogeni

Locul al 10-lea din topul articolelor „misterele dunării” îl reprezintă unul dedicat scopiților, acești eunuci sectanți ruși, care fugind din Rusia, s-au stabilit, unii dintre ei, în Dobrogea, cea mai cunoscută comunitate de scopiți tulceană fiind cea din localitatea Scapeți, de lîngă Luncavița. Articolul a fost publicat pe 10 aprilie 2012 și a fost completat ulterior cu alte cîteva postări cu temă asemănătoare. Subiectul este destul de macabru, dar aceest lucru nu l-a împiedicat să convingă 4424 de cititori să-l lectureze cu plăcere.


Screenshot 2021-04-07 184922


Eunucul a reprezentat de-a lungul istoriei una din cele mai enigmatice figuri. Nenorociți pe viață datorită handicapului fizic, indus, s-ar părea prin mânăstirile bizantine, apoi cele copte din nordul Africii, apoi de tot felul de negustori de sclavi, suferința le era amplificată și de faptul că își petreceau viața prin haremurile musulmane, înconjurați de frumuseți feminine inaccesibile. Cu toate acestea, dintre ei s-au ridicat Mari Viziri sau generali, care au condus destinele Înaltei Porți. Nu știm dacă la Tulcea a ajuns vreun eunuc, cu niscaiva afaceri sau conducător de oști. Știm însă că la Babadag, aceștia au rămas perioade lungi de timp, când sultanii plecau în expedițiile militare și își lăsau haremurile, de unde le recuperau la întoarcere. Am avut însă cu siguranță scopiți, acești sectanți creștini, cunoscuți sub numele de „Poporul lui Dumnezeu”, o sectă secretă a căror membri practicau tăierea propriilor organe genitale (la bărbați) și a sânilor (la femei), în  spiritul sublimei și tâmpitei idei că la gonirea lui Adam și Eva din Rai, acești fuseseră înzestrați de către Divinitate cu testicule și sâni, ca o pedeapsă pentru păcatul primordial. Tăierea acestora reprezenta revenirea la „forma” inițial divină a ființei umane. Sau, oamenii trebuie să se asemene cu îngerii, să nu aibă sex, pentru a putea avea spiritul liber.

Continuă lectura

Nea Costică între Misterele Dunării şi Revederea de liceu (65 de ani de la absolvire)

    nea costica si n. ariton

   Vineri, 22 august, 2014, domnul Costică Toloş (pentru prieteni, Nea Costică), distribuitorul oficial al cărţilor MISTERELE DUNĂRII, va pleca în localitatea de baştină, Caracal, pentru Revederea de liceu. În vârstă de 83 de ani, la frumoasa revedere, vor participa doar o parte din colegii de liceu (din motive lesne de înţeles), dar nu va lipsi directorul liceului, în vârstă de 96 de ani. Cu toată vârsta înaintată, domnul Costică, va purcede la drum, cu trenul, fără nici cea mai mică ezitare, singura spaimă fiind aceea ca unii din colegi să nu-l trădeze şi să nu vină la întâlnirea programată pentru ziua de sâmbătă. Aceasta este stabilită să fie pe treptele Teatrului din Caracal şi coşmarul lui Nea Costică este să nu rămână de unul singur în faţa frumoasei clădiri. Continuă lectura

Pastrama ca viața, dar condimentată…

Sheep+and+shepherd+artist+unknown,+c1940


Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din data 05.08.2014

August, căldură, zile de vacanţă. Astăzi, un nou articol din categoria Ce frumoasă este viaţa pe la Tulcea, sau Viaţa este scurtă, hai s-o facem lată…  Sau, mai bine zise, vorbim despre lucruri simpatice precum soiuri de vin şi reţete culinare rafinate. Aşa cum ne-a obişnuit deja, domnul Cristi Tuzlaru ne-a sărit în ajutor, cu o reţetă inedită, tulceană şi extrem de literară despre prepararea pastramei. Alături de articolul, de acum două săptămâni, intitulat Vinul Pelin: Amar ca viaţa, sperăm într-un Cristi Tuzlaru Reloaded, cât mai des, poate chiar într-un serial pe care să-l initulăm Gurile Dunării.

Nicolae C. Ariton

mistereledunarii.ro


 

Pastrama ca viața, dar condimentată…

de Cristi Tuzlaru

Toată lumea știe că pentru miel trebuiește un vin roz, un Traminer, deși sună, aiurea, așa că alegem un șpriț ușor de O ’Porto, sau chiar Merlot. Purcelul cere un vin la fel de ușor, un șpriț de vară, pentru ca să tăiem grăsimea, tăiem totul cu o țuică mică de 40 de grade, pastrama de oaie, cere un vin negru şi greu, Fetească neagră, iar tochitura, un vin alb, o fetească, sau cine are capul tare, un Riesling. De preferat, să fie de la beci și nu de la magazin. Să nu uităm aperitivul. Recomandăm căpșunata, însemnând 10 kilograme de căpșuni, botezate cu 10 litri de țuică de minim 40 grade. Altă poveste cu țuica. La distilat, se pune în cazan o legătură serioasă de mentă. Iese o țuică mentolată precum pasta de dinți Cristal de pe timpuri. Deci țuica mentolată, cu siropul de căpșuni, dau cel mai bun aperitiv, cu condiția să se servească maxim 100 ml. Se poate face și un coctail grozav, cu mult busuioc și fructe proaspete de pădure. Coctailul se numește ombelico del mondo, după numele inventatorului modest al acestei licori. Continuă lectura

Vinul Pelin : Amar ca viaţa…

1


Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din data 15.07.2014

Cristi Tuzlaru este un tânăr scriitor tulcean, talentat şi plin de har. Textul din articolul de astăzi nu este una din literaturile sale, ci o scurtă intervenţie pe una din reţelele media de socializare, în urmă cu câteva luni, în care le povestea prietenilor despre vinul Pelin tulcean. Cum www.mistereledunarii.ro stau la pândă vigilent, contabilizând aproape toate articolele şi imaginile despre istoria Tulcei, am înhăţat textul fără nici un fel de ezitare, cu planul de a-l publica cu prima ocazie. Şi iată că aceasta s-a ivit, în contextul concediilor de vară, când ce poate fi mai relaxant decât un şpriţ rece şi o discuţie pur teoretică despre vinul Pelin tulcean. Totul petrecându-se în contextul în care nu mai sunt deloc convins că scrierea unei cărţi despre cârciumi, cafenele şi tutungerii, toate tulcene, de pe la 1870, este cel mai lesnicios lucru de pe Pământ. Continuă lectura

Cerchezii povestiți de cerchezul Baslan Abdzakh

cerchezii de adevaratelea

    Nu am crezut niciodată că un personaj din articolele scrise pe misterele dunarii va trimite un comentariu pe blogul nostru. Această idee axiomatică se datora și faptului că acesta este un blog de ficțiune și istorie, alcătuit din personaje și întâmplări care, fie nu au existat niciodată, fie au fost atât de demult întâmplate (în general, pe la 1870), încât din punct de vedere logic, un comentariu direct nu putea fi decât de domeniul science-fiction. Nu am luat în calcul însă descendenții acestor personaje! Și minunea s-a întâmplat! Zilele trecute am primit un comentariu de la un descendent cerchez, domnul Baslan Abdzakh, stabilit actualmente în Canada, fost student străin la Timișoara, în anii 80, al cărui străbunic a fost unul din sutele de mii de cerchezi strămutați din ținuturile caucaziene în Dobrogea. Continuă lectura

Anunț extrem de publicitar, actual…

   OTTOMAN CARTOGRAPHER SOLDIERS

  Dacă cunoșteți persoane interesate să-și continue studiile în clasa a IX-a de liceu (zi sau seral), sau în orice altă clasă de liceu, cursuri de zi sau seral, trimiteti-i la Liceul Tehnologic „Ion Mincu” Tulcea, unde îi așteaptă subsemnatul și o echipă de profesori, capabili să-i învețe, printre altele, și istoria Tulcei. Mulțumesc.

  Nicolae C. Ariton

fluturas 1fluturas 2

Ultima strigare, ultimele exemplare!

   tulcea18701Un mic anunț important pentru cititorii Misterelor Dunării. Au mai rămas doar 20 de exemplare din volumul Tulcea, la 1870 – Adevărata poveste a lui Nifon Bălășescu, Ismail Bey și Charles Hartley. Acestea se mai pot cumpăra de la librăria Casa Cărții. Având în vedere că aceste exemplare sunt din tirajul al doilea al cărții cu pricina, tipărit în luna noiembrie (motiv pentru care nu ne-am lăudat, din cauza modestiei exagerbate din dotare 🙂 ), trebuie să știți că un al treilea tiraj nu este planificat prea devreme. Așa că, dacă doriți să intrați în posesia volumului, nu ar mai fi prea multe exemplare la dispoziție. Și pentru a nu intra în jocul traficanților de cărți, care s-ar putea să vă ceară prețuri amețitoare pentru un exemplar din Tulcea, la 1870 – Adevărata poveste a lui Nifon Bălășescu, Ismail Bey și Charles Hartley, profitați încă de prețul librăriei de doar 13,7 lei. Dacă aveți un prieten, dăruiți-i un exemplar din carte! Dacă aveți un dușman, este timpul să vă împăcați cu el, dăruindu-i un exemplar! Dacă cunoașteți oameni indiferenți la istoria frumosului nostru oraș Tulcea, dăruiți-i un exemplar din Tulcea, la 1870 – Adevărata poveste a lui Nifon Bălășescu, Ismail Bey și Charles Hartley!

Se poate citi în mod obișnuit, dar se poate servi și așa: (fotografie realizată de prietena misterelor dunării, Paula Bâlea)

tulcea, la 1870, se poate servi si asa... fotografie realizata de paula bâlea, sursa face book

Povestea fesului…

    hamali butoaieDacă priviți cu atenție o imagine cu tulceni pe la 1870, cu siguranță veți vedea cel puțin câțiva care poartă în vârful capului un fel de cipilică în formă de trunchi de con, de culoare roșie. Acestea erau faimoasele fesuri otomane, purtate bineânțeles de către toată populația masculină musulmană, de la mic la mare. Doar ici, acolo, mai puteai întâlni câte un bătrân sau un tătar foarte sărac care nu-și putea permite să-și cumpere un fes, și atunci umbla purtând înfășurat în jurul capului o bucată de pânză, așa cum făcuseră osmanlâii sute de ani. Continuă lectura

Scriitorul Tudose Tatu la Tulcea

       În data de 18.05.2012, scriitorul Tudose Tatu a fost într-o mică vizită la Tulcea. Știu că nu-i place să i se spună scriitor, ci cercetător-analist istoric, dar pentru mine toți oamenii care scriu cărți sunt scriitori. Cum era și normal, ne-am întâlnit pentru câteva ore de discuții pasionate privind istoria Dunării și a Tulcei, și când acestea amenințau să fie prea aprinse, le-am mai stins cu câte un pahar de bere.

Continuă lectura

Scrisoare de la Sulina…

    Cu toate că este aproape vară, reproducem în rândurile de mai jos, o scrisoare trimisă de la Sulina, pe data de 17 februarie, 1857. Era iarnă, Dunărea înghețată, timp frumos, când, brusc a început o furtună… se întâmpla acum 155 de ani și 2 luni.

     Sulina, 17 februarie, 1857

Domnule,

    … Cu regret trebuie să vă informez despre naufragiul unui bric austriac, pe data de 15 a acestei luni și pierderea a 5 vieți omenești. Vremea era remarcabil de frumoasă în dimineața zilei de 15 și multe nave erau tentate să iasă în mare, dar pe la orele 2 au apărut semenele unei furtuni ce se apropia și toate corăbiile au avut timp să ridice pânzele, unele dintre ele lăsându-și o parte din încărcătură în urmă.

   La orele patru, bricul austriac a fost aruncat pe țărm în locul indicat în schița anexată. Imediat ce acesta a ridicat semnalul de primejdie căpitanul Hodge, al micului remorcher cu aburi englez Pelleseir a ieșit în mare să salveze echipajul. Am mers cu el, și acesta a încercat să lege o parâmă de bric, dar fără succes. Barca de salvare a bricului austriac cred că fusese pierdută înainte de a ieși de pe fluviu. Căpitanul Hodge a fost nevoit să renunțe la eforturile sale, de căderea întunericului.

Continuă lectura

Scopiții, acești eunuci voluntari, triști, dobrogeni

    Eunucii au reprezentat de-a lungul istoriei una din cele mai enigmatice figuri. Nenorociți pe viață datorită handicapului fizic, indus, s-ar părea prin mânăstirile bizantine, apoi cele copte din nordul Africii, apoi de tot felul de negustori de sclavi, suferința le era amplificată și de faptul că își petreceau viața prin haremurile musulmane, înconjurați de frumuseți feminine inaccesibile. Cu toate acestea, dintre ei s-au ridicat Mari Viziri sau generali, care au condus destinele Înaltei Porți.

   Nu știm dacă la Tulcea a ajuns vreun eunuc, cu niscaiva afaceri sau conducător de oști. Știm însă că la Babadag, aceștia au rămas perioade lungi de timp, când sultanii plecau în expedițiile militare și își lăsau haremurile, de unde le recuperau la întoarcere. Am avut însă cu siguranță scopiți, acești sectanți creștini, cunoscuți sub numele de „Poporul lui Dumnezeu”, o sectă secretă a căror membri practicau tăierea propriilor organe genitale (la bărbați) și a sânilor (la femei), în  spiritul sublimei și tâmpitei idei că la gonirea lui Adam și Eva din Rai, acești fuseseră căptușiți de către Divinitate cu testicule și sâni, ca o pedeapsă pentru păcatul primordial. Tăierea acestora reprezenta revenirea la „forma” inițial divină a ființei umane. Sau, oamenii trebuie să se asemene cu îngerii, să nu aibă sex, pentru a putea avea spiritul liber.

Continuă lectura

Misterul lui Charles Hartley

       Charles Augustus Hartley (1825-1915) a fost inginerul șef al Comisiei Europene a Dunării, a redat Dunărea navigației moderne și  supranumit Părintele Dunării.

       Și-a început activitatea de coordonare a importantelor lucrări dunărene în anul 1857, pentru ca în 1871 să se retragă din funcția de inginer șef al Comisiunii, rămânând inginer consultant al acesteia încă foarte mulți ani și revenind de cel puțin două ori pe an în Deltă, pentru a participa la ședințele bianuale ale Comisiunii.

       S-a retras definitiv abia în anul 1907, la vârsta de 82 de ani. (Puteți citi mai multe despre activitatea marelui inginer în seria de articole de pe acest blog:

http://mistereledunarii.wordpress.com/2011/05/03/sir-charles-hartley-parintele-deltei/)

      În tot această perioadă, Charles Hartley nu a fost căsătorit și nu a avut urmași. În afară de minunatele sale realizări tehnice, nu se cunoaște nici o poveste de dragoste a inginerului englez. În acest articol, încercăm să aruncăm o rază de lumină asupra acestuia aspect a vieții Părintelui Dunării.

Continuă lectura

A înghețat Dunărea!

   În dimineața zilei de 31 ianuarie 2012, am primit un telefon cu o informație foarte importantă: A înghețat Dunărea!. Pentru câteva clipe m-am simțit precum contabilul Comisiei Europene a Dunării, la 1870, când era anunțat că a înghețat Dunărea. În mod obișnuit, acest izbucnea în plâns, pentru că fluviul înghețat însemna trafic zero și încasări zero. Rămânea doar speranța că perioada glaciațiunii să dureze cât mai puțin, pentru că o perioadă de 90 de zile sau chiar recordul de 101 zile, din 1880, însemna dezastru financiar. Având capul plin de lecturi și scrieri cu Tulcea la 1870, m-am echipat precum ninja (adică indispensabili și bluză de corp) și am purces pe malul Dunării pentru a vedea minunea, care nu se mai întâmplase de prin 2006. Continuă lectura

The Britsh NEWSPAPER Archive

     Pentru pasionaţii de istorie, butoiul cu miere a veştilor bune este plin ochi :-). De curând, British Library a deschis on-line centrul său de arhive, prima fază a unui proiect amplu care intenţionează să pună la dispoziţia publicului numai puţin de 65 de milioane de articole din ziarele britanice, despre evenimentele majore ale istoriei (şi nu numai), din ultimii 300 de ani. Pentru moment, aproximativ 3 milioane de pagini sunt puse la dispoziţia celor interesaţi, din ziare naţionale, regionale şi locale din Regatul Unit şi Irlanda, începând cu secolul XVIII. După o înregistrare pe site (în doar câteva clipe) poţi căuta ce te interesează. Pentru a putea accesa în întregime articolele respective trebuie să îţi faci însă un abonament, care poate avea diferite forme, în funcţie de câţi bani şi ce intenţii studioase ai. Continuă lectura

Eu şi monsieur Jourdain… adică, despre advertoriale

      Am avut aceiași revelaţie sublimă ca şi personajul lui Moliere, din Burghezul gentilom, monsieur Jourdain, care a descoperit cu uimire că vorbeşte în proză. Cam acelaşi lucru mi s-a întâmplat şi mie, când am descoperit, că participând, la concursul SuperBlog2011, scriu advertoriale. Până atunci, habar nu aveam de existenţa acestui tip de articole pe bloguri, sau chiar dacă bănuiam că există asemenea postări, nu ştiam că se numesc aşa. Probabil că dacă aş fi ştiut mai multe despre nu m-aş fi prins în această horă media organizată de cei de la PC News, intitulată SuperBlog2011 şi având nu  mai puţin de 33 de etape (în aproximativ 2 luni) în care concurenţii primesc o temă (un produs sau o gamă a unei firme) trebuind să scrie un articol de 300-600 de cuvinte pe care să-l publice pe blogul personal, până la o anumită dată. La prima vedere, nu pare prea dificil: texte scurte, timp de scriere destul de generos (în medie, o săptămână). Continuă lectura

PRIMA ZI, de Marc Levy… un roman care m-a frânt

    Împreuna vor calatori din fundul desertului Atacama pâna în mijlocul Chinei, trecând prin Africa de Est, Grecia, Amsterdam, Paris si Londra si vor trai o aventura ce va schimba atât cursul vietii lor, cât si pe cel al istoriei.Am terminat, de puţin timp, Prima zi, de Marc Levy şi sunt frânt, frânt. Adevărul că este un roman pe care este bine ca înainte să începi să-l citeşti, să te echipezi cu trening şi pantofi de sport, ca să poţi să ţii ritmul alergării literare. Adevărul este că de mult nu am mai avut senzaţia de alergare nebună în timpul unei lecturi, cred că de la Codul lui DaVinci, al lui Dan Brown, dar în aceasta parcă aveam pauzele de hidratare mai dese şi personajele se învârteau într-o arie geografică mai mică. În romanul (romanele) lui Marc Levy, cele două personaje principale: un astronom şi o arheologă sunt când în Namibia, când în Chile, Paris, Londra, când împreună 🙂. Fiecare cu viaţa lui: unul cu gâtul sucit după stele, alta adusă de spate prin tot felul de gropi din site-uri arheologice. Prin studenţie, a fost o poveste de dragoste între ei, de cam două pagini din cele 1000 ale celor două volume ale lui Marc Levy, dar ce-i doi abia se mai recunosc, acum, după ani. Soarta, dar şi dragostea, îi uneşte din nou, datorită unui pandantiv misterios primit de tânăra arheolog, în Africa. Acesta se dovedeşte a fi un fragment dintr-o misterioasă hartă celestă, pe urma căreia sunt reprezentanții unor servicii secrete foarte secrete 🙂. Continuă lectura

Assasin of Secrets de Q.R. Markham, un plagiat plin de succes

     Dacă citiţi în engleză şi aţi cumpărat Assasin of Secrets de Q.R. Markham, puteţi să o citiţi şi să o returnaţi pentru a vă primi banii înapoi, deoarece, autorul este acuzat de plagiat. Editura engleză Little, Brown and Company a anunţat că retrage din librării tirajul cărţii, adică 6.500 de exemplare, dintre care o parte sunt deja vândute. La acestea se adaugă şi un număr neprecizat de exemplare în format digital, comercializate de Amazon.com. Editorul specifică că mai multe pasaje din roman sunt pagini plagiate din mai multe cărţi despre spionaj, contemporane. Cartea a fost publicată pe data de 3 noiembrie 2011 şi ocupa un onorabil loc 43.996 în topul vânzărilor în format electronic pe Amazon.com. Ce este ciudat, că după anunţul privind plagiatul, s-a înregistrat o adevărată explozie privind vânzările, cartea ajungând în câteva zile pe locul 174 (spun unele voci). Eu am găsit-o azi doar pe locul 17.990, dar scoasă deja din lista de vânzări a celor de la Amazon, fiind valabilă o singură ofertă de vânzare, pentru 84 de dolari, prețul de 16 dolari fiind anulat. Scriitorul, Q.R. Markham este la primul roman publicat şi este un fost agent de vânzări şi basist într-o formaţie rock.

     Când piaţa de carte este sufocată de numărul uriaş de apariţii, s-ar părea că şi plagiatul este o soluţie de a creşte vânzările :-), :-(.

     Sursă: Publisher Weekly

     Nicolae C. Ariton

 

Cartea de tutun

    Nu este vorba despre o nouă tehnologie în care hârtia să fie înlocuită cu coala de tutun tipărită. Cu toate că dacă ne aducem aminte, s-ar părea că ţigaretele au apărut pentru prima oară în timpul Războiului Crimeei, când soldaţii turci şi cei ruşi (principalii combatanţi) au inventat „trabucul de hârtie” folosind pagini de cărţi (o pradă de război extrem de căutată 😦) şi foarte puţin tutun, pe care nu şi-l puteau permite să-l risipească fumându-l în pipe sau narghilele. Deci legătura dintre carte şi tutun are rădăcini adânci în istorie, dacă putem să ne exprimăm aşa 🙂.

Continuă lectura

Aşa arată cartea electronică a viitorului!

         Într-o postare anterioară, mai precis în CUM VA ARĂTA CARTEA ELECTRONICĂ (EBOOK)?, îmi dădeam cu presupusul cam cum credeam că va arăta o carte peste câţiva ani buni. Aceasta, luând în considerare apariţia ebook-urilor în ofertele majorităţii editurilor (chiar din România), a avântului pe care l-au luat distribuitori de carte electronică precum Amazon.com, dar şi frustrarea cititorilor care pentru cam aceiaşi bani ca şi pentru o carte tipărită pe hârtie, primesc ca ebook un fişier de câteva sute de Ko, într-un format  de cele mai multe ori ciudat ( .epub sau .mobi ), în majoritatea cazurilor cu DRM ( o formă de protecţie anticopiere ilegală ), care face din carte un fel de sipet încuiat.

Continuă lectura

Ce se mai fură din librării ?

      În primul rând, vreau să specific că este o statistică preluată de la americani. În al doilea rând că şi la noi în librării se fură în disperare, poate chiar mai abitir ca în ale lor, dar nu stă nimeni să facă asemenea statistici. Cu toate că nu s-a încercat un clasament în acest sens, cu aproximaţie, acesta ar fi cam aşa: pe primul loc, s-ar fura casa de bani, pe locul doi, vânzătoarele sub 20 de ani şi abia pe locul trei cărţile, mai ales iarna, pentru aprinderea focului şi ceva mai puţine vara, pentru coifuri parasolare. În statistica naţională mai apar unele librării de cartier în care se fură cărţi pentru cornetele de seminţe (bomboane agricole). Înainte de a continua, trebuie să specific că această statistică naţională a fost o tristă metaforă.

Continuă lectura