Înfrânții lui Valentin Șerbu

coperta-taram-necunoscut-valentin-serbu3_InPixio Citind, aproape, din scoarță în scoarță penultimul volum publicat de Valentin Șerbu, „Tărâm necunoscut”, în anul 1983, cu ocazia digitizării acestuia și republicării în format electronic pe site-ul www.tulceacultural.ro, am descoperit un alt scriitor Valentin Șerbu. Ca aproape toți tulcenii, care nu i-au citit întreaga operă, alcătuită din 13 volume, am constatat cu ocazia acestei lecturi că distinsul nostru autor nu este doar un satiric, situat la granița umorului cu tragicul provincial, ci și un minunat creator de fantastic și mister. În plus, nuvele cuprinse în acest tom sunt dedicate în totalitate Deltei Dunării, iar orașul Tulcea este citat de nu mai puțin de 12 ori, în comparație cu volumul „La iarbă verde”, unde nici măcar nu este amintit. Credem că cea mai reușită nuvelă, dina cest volum, o reprezintă „Înfrânții”, despre care greu îți dai seama dacă este un text de ficțiune sau o sumă de cronici istorice adunate sub acest titlu. Cititorului i se induce ideea că este vorba despre istoria unui oraș fantomă, construit undeva în mijlocul Deltei Dunării, într-o epocă necunoscută, care poate să fii existat chiar în urmă cu câteva mii de ani. Citând niște cronicari imaginari, autorul ne descrie orașul pustiit și pe ultimii supraviețuitori, care sunt un soi de ființe degenerate, în lipsa unor idealuri. Ideea pare inspirată din Homer, care scria  că în apropiere de Istru (denumirea grecească a Dunării) își aveau locuințele „pigmeii cei legendari”, ajunși în această stare de decădere fizică din cauza condițiilor de viață din Delta Dunării, și care se aflau într-un continuu război cu stolurile de cocori. Ne facem o datorie de onaore să reproducem, mai jos, nuvela „Înfrânții” a maestrului condeier tulcean Valentin Șerbu, un text plin de mister și filozofie.

Nicolae C. Ariton Continuă lectura

Casta amazoanelor tulcence (2)…

4


  Malurile Dunării de Jos au fost locuite de amazoane, mai precis la gurile Istrului  (Dunării), și erau conduse de zeița Istriana, care era de fapt numele zeiței Artemis (sau, mai târziu, Diana la romani). Unii autori antici, în frunte cu poetul liric Pindar, specifică că de fapt Istriana înseamnă „țara istriană” și era locuită de amazoane, femeile războinice și nemiloase, pentru care uciderea bărbaților era o virtute. Continuă lectura

„Ar fi nedrept să-l uităm pe Valentin Șerbu.”

coperti vsalentin serbu1În demersul nostru pentru readucerea scriitorului tulcean Valentin Șerbu în atenția cititorilor, republicăm în rândurile de mai jos, un articol din revista „România literară” realizat de către distinsul scriitor și critic Alex Ștefănescu.

Alex Ștefănescu, revista „România literară”, nr. 34, 2011

Trecând vara aceasta, în drum spre mare, prin Medgidia…, mi-am adus aminte că aici a locuit temporar și a lucrat ca electrician Valentin Șerbu (n. 20 iulie 1934 – m. 29 ianuarie 1994). Originar din Tulcea, el a fost exmatriculat din liceu și arestat, la vârsta de 17 ani, din motive politice, după care a făcut 3 ani de închisoare. La Medgidia s-a aflat, în perioada 1955–1961, ca proscris.

Cu toată această biografie fracturată, a devenit unul dintre cei mai valoroși prozatori satirici din câți am avut. În anul 1971 a debutat cu volumul de schițe „Provinciale”, care a surprins prin siguranța stilului. Cu o ironie distantă, rezistând mereu tentației de a stabili între sine și cititor o complicitate amuzată, scriitorul evocă în acest volum personaje situate la periferia existenței, drogate cu iluzia că participă la rezolvarea marilor probleme ale lumii. Cel mai adesea este vorba de provinciali cu veleități artistice sau științifice. Continuă lectura

Amazoane tulcence (1)…

amazoane


    În jurul anului 200 î.e.n., la Gurile Dunării se remarcă prezența, mult mai numeroasă, ca în deceniile anterioare, a sarmaților. Aceștia erau un grup de popoare nomade, cu aceleași origini indo-europene, și aceiași linie genetică, cu sciții, cu care se înrudeau în foarte mare măsură. Migrația lor dinspre nord-est s-a făcut extrem de încet, în comparație cu cea a sciților, astfel că spre deosebire de aceștia, au reușit să ajungă pe meleagurile tulcene, într-un număr suficient de mare, pentru a deveni o populație importantă, abia pe la începutul secolului al doilea î.e.n. Continuă lectura

VALENTIN ȘERBU (RESTITUTIO), vă propune o meditație tulceană tristă, a la 1985…

valentin serbu2Valentin Șerbu (n. 1934 – d. 1994) este cel mai important scriitor tulcean. În timpul vieții a fost considerat unul din cei mai buni prozatori satirici români, aproape întreaga sa operă fiind o ironie amară la adresa societății comuniste. Schițele literare din volumul „La iarbă verde”, publicat în anul 1985, (și pe care îl puteți citi în format electronic, pe siteul http://www.tulceacultural.ro), se încadrează în acest tipar social, cu personaje marginale mediocre, decăzute moral sau material, alimentate de ambiții mărunte, conflicte patetice și, uneori, de trăiri spirituale pline de colb provincial.
Cum lectura unui volum întreg, în format electronic, este o activitate dificilă, vă propunem, în articolul de azi, una din schițele publicate în volumul „La iarbă verde”, intitulată „Meditații”, fără a avea pretenția că este cea mai reușită, ci doar una din cele mai scurte și care se pretează cel mai bine demersului nostru.

Nicolae C. Ariton

  MEDITAȚII

 Casienil Ciprian începuse să fure. Fusese până mai deunăzi un om cinstit, crezuse în virtuțile cetățenești îndeobște prețuite, sperase în viața și răsplata veșnică, în sfârșit, judecase cu asprime greșelile semenilor săi, neînțelegându-le aplecarea către minciună, înșelătorie sau furtișaguri. Acum însă, după sustragerea unei importante sume de bani din casieria întreprinderii, își dădu seama că între el și ceilalți vinovați, câți or fi trăind pe lumea asta, nu exista nici o deosebire. Continuă lectura

Vești din Tulcea anului 350.000.000 î.e.n.

 

În fiecare săptămână, vom publica un articol sub genericul „Tulcea Restitutio-pagini pierdute, oameni uitați”. După o vară fierbinte, o toamnă bogată cu articole cuprinzând întâmplări uitate și portrete pierdute, de-a lungul timpului, în cel mai frumos oraș de pe malurile Dunării, adică  Tulcea. Azi, niște vești despre Tulcea anului trei sute cinzeci de milioane î.e.n., bineînțeles, cu titlu de metaforă. 

Nicolae C. Ariton

mistereledunarii. eu


  dinozaur si tantar31Sincer, putem rezuma titlul și conținutul acestui articol în câteva propoziții: „…Tulcea în perioada primordială. Țânțarii, cei mai vechi locuitori tulceni, chiar dacă Tulcea nu exista…” Dar să vedem care sunt veștile din Tulcea de acum trei sute cinzeci de milioane de ani.
  Pare straniu să afirmăm că pe meleagurile tulcene, mai întâi, au fost… țânțarii. Bun, sărim peste niște milioane de ani, în care s-a format „supa primordială” , acum patru miliarde de ani, urmată de tot felul de combinații celulare care au dus la primele molecule, apoi la tot felul de viermi și moluște. Cu fiecare milion de an care a trecut, aceste vietăți au evoluat și s-au diversificat într-o multitudine de specii și subspecii. Continuă lectura

VALENTIN ȘERBU (RESTITUTIO)

  valentin serbu portretÎn cadrul www.mistereledunarii.eu și www.tulceacultural.ro începem o serie de activități care au drept scop readucerea scriitorului tulcean Valentin Șerbu (n. 1934 – d. 1994) în actualitate. Scoaterea din conul de umbră a uitării în care a intrat opera sa, prin publicarea unor articole dedicate marelui autor, digitizarea cărților sale și punerea lor la dispoziția cititorilor, gratuit, prin intermediul blogurilor mai sus menționate. De asemenea, în săptămânile care urmează va fi republicat, într-o ediție nouă, volumul de nuvele „La iarbă verde”, publicat inițial în anul 1985. Acest proiect de „Restitutio” a celui mai important prozator tulcean, Valentin Șerbu, nu este o activitate singulară, el se adaugă realizării sculpturii autorului, amplasată pe „Aleea Personalităților”, în anul 2020, în urma unei propuneri pornite de la un alt scriitor tulcean, Ștefan Caraman. Continuă lectura

Bine ați venit la Jatuchio/ Tulcea! – a doua mențiune scrisă a Tulcei

 

negustor ragusan

În fiecare săptămână, vom publica un articol sub genericul „Tulcea Restitutio-pagini pierdute, oameni uitați”. După o vară fierbinte, o toamnă bogată cu articole cuprinzând întâmplări uitate și portrete pierdute, de-a lungul timpului, în cel mai frumos oraș de pe malurile Dunării, adică  Tulcea. Azi, cea de-a doua mențiune scrisă a Tulcei, făcută de un ragusan (veți vedea despre cine este vorba) în anul 1595. Nu este decât o simplă citare a orașului nostru, dar faptul că a fost scrisă acum aproape 450 de ani, și Tulcea citată ca oraș important, merită toată atenția noastră.

Nicolae C. Ariton

mistereledunarii. eu


    O a doua mențiune scrisă (descriere ar fi prea mult spus) despre Tulcea, fără să contabilizăm registrele otomane, este cea a nobilului (comerciantul) raguzan[1] Paolo Giorgi, într-un discurs ținut în fața principiului Transilvaniei, Sigismund Bathory, la începutul anului 1595. Discursul în cauză este, de fapt, un adevărat raport de spionaj, făcut de Paolo Giorgi, cărui dacă este să spunem, în câteva cuvinte, despre biografia sa, putem să ne limităm la cuvântul „aventurier”. Continuă lectura

Dolcha/ Tulcea – prima descriere scrisă a Tulcei

 

În fiecare săptămână, vom publica un articol sub genericul „Tulcea Restitutio-pagini pierdute, oameni uitați”. După o vară fierbinte, o toamnă bogată cu articole cuprinzând întâmplări uitate și portrete pierdute, de-a lungul timpului, în cel mai frumos oraș de pe malurile Dunării, adică  Tulcea. Azi, facem un remember al celei mai vechi descrieri a Tulcei, făcută de un englez în anul 1582. Este, în fapt, o referire la orașul nostru, dar faptul că a fost scrisă acum aproape 450 de ani, îi oferă o aură deosebită.

Nicolae C. Ariton

mistereledunarii. eu


Prima descriere (sumară) a Tulcei – pe care o cunoaștem până la această oră – este făcută în anul 1582, de către un englez. Călătoria lui John Newberie a fost una pur comercială, de observare a negoțului în această parte exotică a lumii, Gurile Dunării, considerată a face parte din Levant. Acesta a plecat din Londra în ziua de 19 septembrie 1580, împreună cu un alt negustor englez, William Barret și după un lung periplu asiatic, ajung la 9 martie 1582 la Constantinopol. La 4 aprilie, pornește spre Gurile Dunării, pentru a observa prețurile mărfurilor de-a lungul fluviului, dar și în Moldova, costul vinului (despre care știa că este ieftin) dar și prețul transportului și taxele otomane asupra acestuia. Un interes deosebit îl avea față de modul de pregătire a icrele negre, acestea fiind un produs de lux care începuse să fie apreciat în Europa de Vest. Continuă lectura

„Misterele Dunării”, TOP 10, locul 04… Tulcea subterană

    galerie2


    Locul al 4-lea în topul articolelor „misterele dunării” este ocupat de cel dedicat tunelurilor tulcene, cândva extrem de numeroase. Între timp, au mai rămas doar câteva capete răzlețe, scăpate ca prin minune de planurile urbanistice ale orașului, care au schimbat nu numai fața văzută a orașului, ci și „măruntaiele” acestuia, străbătute, în urmă cu ceva ani de zeci de tuneluri ale depozitelor militare otomane sau „de fugă” a familiilor bogate tulcene.

Articol scris în urma unei discuții cu Vasile Suhov

    Nu mai țin minte dacă am scris despre acest lucru, dar numele blogului Misterele Dunării este legat de cărțile Misterele Parisului și Misterele Londrei. La prima vedere pare exagerat să alături două metropole atât de cunoscute și celebre de micuțul oraș Tulcea, pentru că trebuie să recunosc că inițial am vrut să-l denumesc Misterele Tulcei, dar la timpul respectiv nu credeam că voi găsi suficiente subiecte interesante despre istoria localității noastre.

Continuă lectura

„Misterele Dunării”, TOP 10, locul 08… Misterul ceasului Bisericii Sf. Gheorghe, din Tulcea…

   biserica sf gheorghe tulcea 

    Locul al 8-lea din topul articolelor „misterele dunării” este ocupat de cel dedicat Bisericii Sf. Gheorghe din Tulcea și publicat inițial în anul 2013. Nu este un „istoric” al acestui lăcaș de cult, ci o încercare de dezlegare a misterului care înconjoară ceasul din turla acesteia. Nimic spectaculos, doar de reținut atenția despre un ceas asupra căruia din ce în ce mai puțini tulceni își aruncă privirea.

   Frumoasa biserică tulceană Sf. Gheorghe este cunoscută de tulceni, fie cu denumirea hramului pe care îl poartă, fie ca Biserica bulgărească, fie ca Biserica cu ceas. Unul din motive pentru aceste trei denumiri poate fi acela că Tulcea este un oraș mic, iar tulcenii, din dorința de a-i impresiona pe turiști au dat trei nume aceluiași obiectiv.

   Ca mai toate bisericile din Tulcea, biserica actuală este ridicată pe locul unei foste bisericuțe din lemn, de primii bulgari basarabeni veniți în Tulcea în urma Războiului ruso-turc din 1828-1829. Veniți în Tulcea este impropriu spus, deoarece luptele din acest război au distrus complet Tulcea, aceasta renăscând prin aducerea românilor din satele Beștepe și Prislav (Nufăru), bulgarilor din Basarabia, care s-au adăugat tulcenilor de diferite etnii care erau existau deja: români, ruși, ucraineni, turci, tătari etc. Continuă lectura

Micul Război Tulceano-constănțean, lupta de la 1893…

1

Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 10 noiembrie 2015

Relatare din tabăra proprie…
Pentru orice tulcean care se respectă, Constanța este orașul mai mare de la sud, cu ieșire la mare, plaje întinse, stațiuni, mall-uri și magazine adevărate, viață universitară și de noapte, pe măsură. Potențialul economic, având ca vârf de lance Portul, îi atrage ca mierea pe tulceni, care visează să devină constănțeni, lucru care s-a întâmplat și se întâmplă din ce în ce mai des. Trecând nepermis de repede peste istoria veche și extrem de bogată a celor două localități, ne oprim la finalul Războiului de Independență (1877-1878), când Dobrogea este alipită României. Românii aveau să descopere două orașe, Tulcea și Constanța, complet diferite, cu un raport de forțe complet în favoarea primului.
Continuă lectura

Tulcenii, între vin și bere

costica acsente


Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 17 martie 2015

Am considerat în permanență că tulcenii au avut o existență marcată de dilema „băutoricească” a consumului de bere sau de vin. Aceasta trecând peste obiceiul consumului de votcă, adusă în timpul otomanilor, care au stăpânit Tulcea până la Războiul de Independență, de la 1877-1878, tocmai de la Ismail, pentru că osmanlâii interziceau fabricarea spirtului pe tot cuprinsul Imperiului. De asemenea, ne-luând în calcul nici băutorii de spirturi levantine, constând în lichioruri parfumate, raki de migdale sau vutcă cu miere, ajungem la titlul acestui articol, adică tulcenii, singuri și nehotărâți, între vin și bere.
Continuă lectura

Tulcenii între clop și fes

1


Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 3 martie 2015

În urmă cu ceva timp am constatat o oarecare asemănare între fesul otoman și clopul transilvănean. Chiar dacă această asemuire este doar întâmplătoare, aceasta nu ne împiedică să dedicăm un articol întreg acestei curioase și misterioase asemănări. În Tulcea mijlocului secolului al XIX-lea se purtau cu mândrie cele două acoperăminte de cap, fesul de către turci, tătari, de la mutesarif (guvernator) până la cel mai umil sacagiu musulman. Clopul era purtat de toți români ajunși în Dobrogea din Transilvania, majoritatea plecați cu oile în transhumanță și stabiliți în apropierea Dunării, mulțumiți de viața liniștită, în ritm oriental, a Tulcei acelor vremuri.


Continuă lectura

Meşterul Manole Mustafa Septar Abdula…

2    Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din data de 11 martie 2014

   Se spune despre istorie că este nedreaptă şi reţine doar fapte şi oameni într-o memorie abstractă şi elitistă. Adică, mai pe înţelesul nostru, îi dă la parte pe oamenii obişnuiţi şi viaţa lor simplă, pentru a-i scoate în faţă doar pe conducători, mai mult sau mai puţin merituoşi, angrenaţi în evenimente mai mult sau mai puţin importante. Astăzi, încercăm să readucem la viaţă, pentru câteva clipe, un tulcean get-beget, frizer de meserie, ce a trăit în frumosul nostru oraş în perioada interbelică (şi niţel în perioada comunistă), pe numele său Mustafa Septar Abdula, zis Meşterul Manole.

Continuă lectura

A venit iarna… cârciumar, dă-mi una coaptă!

    bautura multa 1911

   Acum 150 de ani, pe timp de iarnă, Tulcea arătat fix ca acum. Adică, un puf de zăpadă – de aproximativ înălțimea mutesarifului (guvernatorului) otoman de la Konak, Kuciuk Said Pașa (kuciuk însemnând cel scurt) și care avea doar 1,49 metri înălțime -, acoperea orașul din Port până la ultima casă din mahalaua tătărască de pe Dealul Mahmudiei. Continuă lectura

Tulcea subterană

    galerie2

Articol scris în urma unei discuții cu Vasile Suhov

    Nu mai țin minte dacă am scris despre acest lucru, dar numele blogului Misterele Dunării este legat de cărțile Misterele Parisului și Misterele Londrei. La prima vedere pare exagerat să alături două metropole atât de cunoscute și celebre de micuțul oraș Tulcea, pentru că trebuie să recunosc că inițial am vrut să-l denumesc Misterele Tulcei, dar la timpul respectiv nu credeam că voi găsi suficiente subiecte interesante despre istoria localității noastre.

Continuă lectura

Stânca Tulcei

   tulcea la far foto de epoca

   De-a lungul timpului, părerile celor care vedeau Tulcea – mai mult sau mai puțin în detaliu – erau împărțite în de la extaz, până la dispreț, trecând prin toată gama de aprecieri: oraș turcesc, frumoasă așezare în amfiteatru, perlă otomană, oraș oriental murdar, interesant sau trist. Indiferent de impresiile turistice, Tulcea a fost însă multe sute de ani o mare sperietoare pentru navigatorii pe Dunăre, datorită faimoaselor sale stânci din dreptul Colnicului Hora, pe care sa află Monumentul de Independență. Continuă lectura

Carte poștală ilustrată, de la familia Avramide… pe la 1909

casa avramide

   Indiscutabil, cea mai apreciată clădire din Tulcea este casa Avramide. Și în zilele noastre  (mai ales, după reabilitare) dar și acum 100 de ani. Construită la sfârșitul anilor 1890 de prosperul am de afaceri, greco-albanez, Alexe (Alexandru) Avramide, cu meșteri italieni, încă din acea perioadă a reușit să stârnească admirația și, probabil, invidia tulcenilor. De fapt, acesta a fost și scopul realizării frumoasei case, A. A. dorind să arate concitadinilor că este un om de afaceri de anvergură, unul din cei mai potenți de pe malurile Dunării, armator, comersant cu grâne și cherestea, proprietar de fabrici de cherestea, mori și întinse proprietăți agricole. Continuă lectura

Banda lui Feodoroff a fost anihilată de agentul Radu Ion… în Tulcea, august, 1897

  epoca super cu hotul de seifuri si vizitta ligi dobrogei_Page_1

   În cotidianul național Epoca, din 17 august, 1897, este publicat un scurt articol, scris sub pseudonimul Al, de un corespondent din Tulcea. Relatarea este superbă, motiv pentru care am preluat-o în totalitate, cu doar mici modificări de limbaj, încercând să păstrăm farmecul Limbii române de acum 116 ani, vorbită la București, dar și la Tulcea. Pe lângă povestea polițistă plină de antren, articolul ne aduce și câteva nume de negustori tulceni, de oameni ai legii precum și faptul că una din străzile ce pornea din port se numea Sărăriilor. Citit cu atenție, scenariul polițist are câteva inadvertențe, începând cu prezentarea bandei lui Mișca, ca spărgători de case de fer și ajungând la pateticul jaf a unei prăvălii din care s-au furat  5 lei și 65 de bani, din aramă, 1 leu și un ceas din argint, în condițiile în care un abonament anual la ziarul Epoca costa 30 lei. Continuă lectura