Sări la conţinut

Tulcea sub banditul Licinski

Istoria Tulcei oferă numeroase subiecte pentru a scrie o carte. Cu toate acestea, volumul de față este dedicat tâlharului la drumul mare Simion Licinski, un personaj care a reușit să-i înspăimânte atât de tare pe tulceni, încât aceștia preferau să călătorească de la Tulcea la Isaccea cu vaporul, decât cu poștalionul sau trăsura, pentru a nu fi jefuiți de celebrul bandit. Totul se întâmpla în perioada 1887- 1891, într-o Dobroge revenită de doar câțiva ani la România (în urma Războiului de Independență din 1877-1878), dar cu ecouri atât de puternice în întreaga țară, încât faptele tâlharului deveniseră subiect de prima pagină pentru toate ziarele naționale. Exotismul Dobrogei, originea lui Licinscki, atacurile sale și, mai ales, presa vremii, l-au transformat pe tâlharul tulcean într-un personaj care a depășit în multe privințe realitatea. Dacă se însumează valorile pe care și le-a însușit prin jaf, acestea abia se ridică la jumătate din premiul de 10 mii de lei, oferit pentru prinderea sa. Cu toate acestea, au fost scrise trei romane, două piese de teatru și zeci de articole avându-l ca personaj principal pe Simion Licinski, fără să mai vorbim de interpelări în Parlament și inițierea legii înființării Jandarmeriei. În aceste condiții, Licinscki a devenit atât de celebru, încât chiar el a început să creadă că este un personaj extraordinar. Dintr-un tâlhar la drumul mare, de multe ori jovial și care se mulțumea cu jafuri mărunte, inclusiv hainele și încălțările victimelor, acesta s-a transformat, în ultima parte a vieții (1891), într-un criminal cu sânge rece, supărat de faptul că cei pe care îi soma să-i trimită bani, în contul renumelui său, îl refuzau. Iar ziariștii au reușit performanța să-i creioneze un portret de bandit modern, adaptat peisajului național, o combinație de haiduc cu gangster american, înarmat până în dinți, ușor cochet, cu tot felul de lănțișoare de aur legate de cartușieră și patul armelor.

În concluzie, aveți posibilitatea să lecturați o carte dedicată unui tâlhar la drumul mare, Simion Licinski, jumătate personaj real, jumătate creație jurnalistică, interesant prin unele aspecte ale vieții sale, având meritul ca prin faptele sale, povestite în jurnalele vremii, să facem cunoștință cu viața Tulcei și tulceni adevărați, din perioada 1887-1891.

Nicolae C. Ariton

IMPORTANT: Cartea se poate cumpăra de la Librăria Casei Cărții din Tulcea… prețul 20 lei… la autor doar 15 lei. Pentru confort maxim, se poate trimite de către autor (cu autograf) prin poștă, cu taxe poștale gratuite :-)…

 

Reclame
%d blogeri au apreciat asta: