Tulcea-Ghidul călătorului Vol.1
Vă propun un ghid nostalgic al Tulcei de altădată. Acesta se adresează atât tulcenilor, dar şi celor trecători prin frumosul nostru oraş. Volumul poate fi citit ca un ghid turistic, pentru cei care nu cunosc oraşul, dar şi ca o adevărată monografie tulceană, fără să fie un plictisitor tom istoric.
Paginile cuprind prezentarea a zece obiective de interes istoric şi turistic, cu locaţii şi detalii tehnice, dar şi povestea mai mult sau mai puţin adevărată a fiecăruia.
Aceste poveşti sunt extrase din documente istorice, din presa vremii sau, pur şi simplu, sunt anecdote care ne-au parvenit până azi, prin viu grai. Farmecul cărţii Tulcea – ghid nostalgic, adresată tuturor călătorilor romantici, nostalgici şi rafinaţi, constă în ineditul acestor istorisiri, precum şi în colecţia celor câteva zeci de imagini ale oraşului Tulcea, de altădată. În concluzie, vă invit la o adevărată călătorie în timpul de altădată al oraşului, cu oameni, străzi, case şi monumente, toate cu poveştile lor, care mai de care mai interesante.
Nicolae C. Ariton
Bună ziua, există și un volumul 2, vi le pot trimite prin posta, cu transportul gratuit, daca imi comunciati o adresa fizica pe mailul nicolaeariton@yahoo.com, după ce au ajuns cartea/cărțile, imi achitati contravalaorea intr-un cont… multumesc pentru interes…
Bună ziua, cum pot face rost de carte? Sunt din București.
Pentru http://www.bestneedlart.com … Mulţumesc frumos… Salutări din Tulcea pentru Pacific…
MULT SUCCES SI FELICITARI DE LA UN FOST ZEBIL-ean!
Ma intereseaza ambele volume. sunt din tulcea