Povestea galbenului calp

   Turcul tulcean Ibrahim era atât de sărac, că nu avea nici măcar harem, ci doar o nevastă și cinci copii.

  Acum, își adunase întreaga familie să privească, pentru ultima oară, giuvaerul familiei. Era un Galben de Istanbul, nou și lucios, pe care Ibrahim îl câștigase în urmă cu doi ani, când în timpul unei epidemii de holeră muncise ca un nebun să încarce o mie de butoaie de vin, pline cu Negru de Sarichioi și Somoveancă, pe o corabie ce pleca pe șest la Constantinopol, încălcând toate interdicțiile de navigație pe Dunăre. Riscase atunci câteva luni de închisoare și douăzeci de bastoane la tălpi, dacă ar fi fost prins, dar, în final, totul se terminase cu bine și câștigase frumosul galben.

Visul bătrânului muezin

   Muezinul marii Geamii Azizi din Tulcea visa că slujește la o geamie mică din lemn, în care minaretul nu este mai înalt decât acoperișul unei case obișnuite, și unde pentru a ajunge la müezzin mahfili (balconul muezinului), pentru a-i chema la adhan pe credincioșii musulmani, trebuia să urce doar câteva trepte din lemn.

   Acum, la bătrânețe,  Sultanul Abdul Aziz și mutesariful Tulcei Ahmed Rezim Pașa îl pricopsisră cu o geamie nouă, din piatră și un minaret a cărui vârf ajungea aproape până în nori, cu numai puțin de două sute de trepte colțuroase, din granit, până la müezzin mahfili, unde se înfășurau vânturile și îi tremurau picioarele de frică. ”Ești fericit, muezine, îi spunea imamul geamiei. Acum ești mai aproape de Allah, ca nimeni dintre noi.”

Scriitorul Tudose Tatu la Tulcea

       În data de 18.05.2012, scriitorul Tudose Tatu a fost într-o mică vizită la Tulcea. Știu că nu-i place să i se spună scriitor, ci cercetător-analist istoric, dar pentru mine toți oamenii care scriu cărți sunt scriitori. Cum era și normal, ne-am întâlnit pentru câteva ore de discuții pasionate privind istoria Dunării și a Tulcei, și când acestea amenințau să fie prea aprinse, le-am mai stins cu câte un pahar de bere.

Cerchez tulcean onest, vând sclavă cercheză…

   Nu știm exact dacă anunțurile publicitare de pe la 1870 sunau cam așa: Cherchez tulcean onest, vând sclavă cercheză, tânără și foarte frumoasă, la numai 15 mii de kuruși, prețul ușor negociabil, aștept oferte din Constantinopol… Știm însă că unul din proverbele turcești suna cam așa: Frumusețea este cercheză, bogăția franceză și noblețea otomană. Trecând peste celelalte detalii, rămânem la frumusețea cercheză, sclavi și comerțul acestora.

   Atunci când poporul cerchez a fost deportat din zona Caucazului, de către ruși, aproape jumătate de milion au părăsit teritoriul de baștină pentru a veni în Imperiul Otoman.

Tulcea, prima navă de pasageri

    Nu am rezistat ispitei de a reveni cu un nou articol cu informații privind primele nave de pasageri, care au circulat pe Dunăre, via Tulcea. Aceasta, după ce, doar cu câteva săptămâni în urmă, am scris un articol asemănător, pe care îl puteți citi  având titlul: Cu piroscaful la Konstantinoupolis…

    Prima navă de pasageri, care a circulat pe Dunăre, via Tulcea, a fost Franz I (Ferdinand I), în anul 1834, aparținând companiei austrice DDSG, înființată în anul 1829 de doi englezi. În scurt timp, compania austriacă, cu nume imposibil de pronuțat: Donaudampfschiffahrtsgesellschaft, adică într-o engleză mai pământeană: Danube Steamboat Shipping Company, primește din partea austriecilor monoplul transportului de pasageri pe Dunăre, între Viena și Contanstantinopol (denumirea de Istanbul a primit-o oficial abia în 1930). Călătoria era alcătuită din două părți distincte: Viena-Galați și Galați-Constantinopol, via Tulcea. Prima parte dura 8-10 zile și era efectuată cu nava cu aburi Argo (Argus), a doua parte dura 3 zile, dacă Marea Neagră era liniștită, și se călătorea cu o altă navă cu aburi, capabilă să navigheze și pe Mare, cu numele de Franz I (Ferdinand I).

Scrisoare de la Sulina…

    Cu toate că este aproape vară, reproducem în rândurile de mai jos, o scrisoare trimisă de la Sulina, pe data de 17 februarie, 1857. Era iarnă, Dunărea înghețată, timp frumos, când, brusc a început o furtună… se întâmpla acum 155 de ani și 2 luni.

     Sulina, 17 februarie, 1857

Domnule,

    … Cu regret trebuie să vă informez despre naufragiul unui bric austriac, pe data de 15 a acestei luni și pierderea a 5 vieți omenești. Vremea era remarcabil de frumoasă în dimineața zilei de 15 și multe nave erau tentate să iasă în mare, dar pe la orele 2 au apărut semenele unei furtuni ce se apropia și toate corăbiile au avut timp să ridice pânzele, unele dintre ele lăsându-și o parte din încărcătură în urmă.

   La orele patru, bricul austriac a fost aruncat pe țărm în locul indicat în schița anexată. Imediat ce acesta a ridicat semnalul de primejdie căpitanul Hodge, al micului remorcher cu aburi englez Pelleseir a ieșit în mare să salveze echipajul. Am mers cu el, și acesta a încercat să lege o parâmă de bric, dar fără succes. Barca de salvare a bricului austriac cred că fusese pierdută înainte de a ieși de pe fluviu. Căpitanul Hodge a fost nevoit să renunțe la eforturile sale, de căderea întunericului.