Meteahna sforăitului la tulceni

    Pe la 1870, toți bărbațiii din Tulcea știau povestea sforăitului în somn și a țânțarilor. O cunoșteau și femeile și copiii, din toate mahalalele orașului, chiar și din cea turcească, cu toate că diferitele variante ale acesteia circulau mai ales prin cârciumi. Dar cum gura lumii este slobodă, iar a tulcenilor și mai abitir, se știa că cei care sforăie noaptea în somn, dorm cu gura căscată, astfel încât țânțarii pătrundeau nestingheriții și își depuneau ouăle în gâtul acestora. Dimineața, când se trezeau, o dată cu prima înghițitură de mâncare, acestea alunecau în burtă și apoi se împrăștiau în întreg corpul, fiind cauza tuturor îmoblnăvirilor tulcenilor. Așa apăreau frigurile, tifosul, holera și câteodată chiar ciuma. De la acest adevăr aproape științific, pentru care puteau depune mărturie chiar doftorii și spițerii din Tulcea, calea până la exagerări și fabulații era nemăsurat de scurtă. Astfel, în fiecare casă exista cel puțin un membru al familiei care să poată jura că fusese martor, cu o anumită ocazie, când un tulcean necunoscut (dar pe care ar fi putut să-l recunoască la nevoie) a tras un vânt, și un nor de țânțari au ieșit din dosul acestuia, spre groaza lui și a celor care se aflau în preajma sa. Cele mai strașnice povești erau cele despre lipovenii care exagerau cu băutul votcii, astfel încât în întreg orașul erau cel puțin o duzină de tulceni gata să depună mărturie în fața cadiului că fuseseră martori la un pârț de orgine rusească, în urma căruia un val de țânțari beți turtă au ieșit din dosul acestuia, zburătăcind turmentați prin prejur.

CRĂCIUN FERICIT!

Povestea fesului…

    Dacă priviți cu atenție o imagine cu tulceni pe la 1870, cu siguranță veți vedea cel puțin câțiva care poartă în vârful capului un fel de cipilică în formă de trunchi de con, de culoare roșie. Acestea erau faimoasele fesuri otomane, purtate bineânțeles de către toată populația masculină musulmană, de la mic la mare. Doar ici, acolo, mai puteai întâlni câte un bătrân sau un tătar foarte sărac care nu-și putea permite să-și cumpere un fes, și atunci umbla purtând înfășurat în jurul capului o bucată de pânză, așa cum făcuseră osmanlâii sute de ani.

Tulcea, la 1870… the last show…

    Cu speranța cu nu am plicitisit prea mult cititorii blogului misterele dunării cu micile articole despre lansarea volumului Tulcea, la 1870 – Povestea adevărată a lui Nifon Bălășescu, Ismail Bey și Charles Hartley, acest articol este ultimul de acest gen (din anul calendaristic 2012). Inutil să vă mai spun că scopul acestor lansării repetate a fost acela de a promova cât mai mult cu putință  cartea despre Tulcea noastră dragă. Nu știu dacă am reușit în foarte mare măsură acest lucru, dar bucuria de lucra cu copii din clasele primare și gimnaziale a fost fără margini. Astăzi, am reușit performanța de a realiza două lansări, una de dimineață, a doua, mai pe înserat, adică fix la ora 17,00. Participanții la eveniment au fost, de data aceasta, clasa a VI-a A de la Școala Gimnazială Nr. 12 Tulcea, adică un grup de elevi pentru care am un feeling deosebit. Îi cunosc din clasa I, adică de când am început să facem împreună o oră de informatică pe săptămână și ne împotoleam în algoritmii de programare din cauză că nu făcuseră încă tot alfabetul. De atunci, au mai crescut nițel, după cum se poate vedea în fotografiile din acest articol. Pentru a putea vizualiza fotografiile, dați clik pe read more (de mai jos). Vizionare plăcută.

Nicolae C. Ariton

Tulcea, la 1870… a șasea oară…

          În ziua de 14.12.2012, pe la orele 10,00,  s-a petrecut o nouă lansare de volum. Adică, Tulcea la 1870 – Adevărata poveste a lui Nifon Bălășescu, Ismail Bey și Charles Hartley, a fost lansată pentru a șasea oară. De data aceasta, lansarea s-a făcut împreună cu elevii clasei a IV-a B de la Școala Gimnazială Nr. 12 Tulcea și doamna învățătoare Oana Ștefan. Ca de obicei, a fost motiv de multă bucurie, așa cum se poate lesne observa și în fotografiile din acest articol. Pentru vizualizare, dați clik pe read more…

    Nicolae C. Ariton

Tulcea veche, inedit…

      Documentele și imaginile cu Tulcea veche sunt rare. Motivele acestei sărăcii, cauzate de o adevărată criză în domeniu, sunt mai multe. În primul rând, arhiva otomană a Tulcei a fost pierdută rătăcită în 1877, la plecarea oficialilor turci, care conduseseră sangeacul tulcean până la Războiul de Independență. După spusele domnului Dan Arhire, convoiul care transporta aceste arhive a fost atacat de briganzi, prin zona Bulgariei de astăzi, crezând că sacii purtați de asini ascundeau cine știe ce bogății. Domnul Aurel Stănică ne-a sesizat faptul că o parte dina aceste documente se găsesc în fondul arhivistic din Sofia, problema fiind dificultatea descifrării acestora din turca veche in care au fost redactate. Arhiva română de documente, strânsă până în preajma Primului Război Mondial, a fost distrusă parțial, la rândul ei, în timpul ocupației germano-turce-bulgare, când Tulcea și locuitorii săi au pătimit, probabil, cele mai mari atrocități din lunga sa istorie.

Lansarea „number five” …

   

   Caravana lansărilor volumului Tulcea, la 1870 – Povestea adevărată a lui Nifon Bălășescu, Ismail Bey și Charles Hartley, continuă. Vineri, 07.12.2012, ora 10,00, alături de domana învățătoare Marusea State și elevii  clasei a IV-a A, de la Școala Gimnazială Nr. 12 Tulcea, am lansat, pentru a cincea oară, în acest an, cartea noastră despre Tulcea veche. Prietenii mei din clasa a IV-a A, au urmărit cu atenție totală mica poveste , pe care le-am pregătit-o, despre ieniceri. După ce dați click pe read more…, puteți viziona câteva fotografii de la prefrumosul eveniment.

Nicolae C. Ariton

O nouă mică lansare de Tulcea, la 1870…

          În ziua de 03.12.2012, pe la orele 11,00, aproape fix, împreună cu doamna învățătoare Florica Ilie, și elevii clasei a a IV-a C, de la Școala Gimnazială Nr. 12 Tulcea, am organizat a patra lansare a cărții Tulcea, la 1870 – Povestea adevărată a lui Nifon Bălășescu, Ismail Bey și Charles Hartley. A fost o întâlnire plină de învățături, și învățăminte, atât pentru elevi cât și pentru autor. Mai jos, câteva fotografii de la eveniment.

     Nicolae C. Ariton

Morărind pe valurile Dunării, demult, pe la 1870

    Acum 40 de ani, am citit o carte din care am reținut trei lucruri (în rest, am uitat și cum se intitula). Primul, că în Tulcea, de Boboteză, oamenii tăiau cruci mari în gheață, iar după slujba religioasă făceau focul pe gheața Dunării, pentru grătare și distracție. Al doilea, că în pădurea Babadag erau niște corbi vestiți în tot Imperiul Otoman, din penele cărora se făceau niște săgeți de arc, atât de strașnice încât își atingeau ținta cu o precizie de-a dreptul magică. Al treilea, morile de apă ce erau cu zecile pe Dunăre, în dreptul Tulcei. Azi, discutăm puțin despre ele.