Cronica vizuală a Tulcei vechi (3) – Trenule, mașină mică și… Gara feroviară tulceană

  

   Astăzi ar fi trebuit să discutăm despre cu totul altceva. Nu-mi pot scoate însă din minte versurile cântecului Mariei Tănase, Trenule, mașină mică și, bineînțeles, povestea trenului tulcean și a gării orașului. Versurile erau cam așa: Foaie verde și-o sibică sipică / Trenule, mașină mică, / Unde-l duci pe Ionică. Nu am priceput niciodată de ce trenul este numit mașină mică, când știm foarte bine că discutăm despre un mastodont de oțel de sute de tone. Explicația ar fi aceea că autorul versurilor este un fost marinar care compară trenul cu un ditamai vaporul, alături de care trenul chiar este o mașină mică. Nu am găsit nici o explicație însă pentru cuvântul sibică, care a rămas complet învăluit în mister (misterul a fost dezvăluit grație prietenului misterelor dunării, Nautlius, motiv pentru care îi mulțumim…). Dar să revenim la ale noastre și să discutăm despre trenul tulcean și gara sa…

Cronica vizuală a Tulcei vechi (2) – Gara fluvială

        În timpul în care pritoceam la episodul I al Cronicii vizuale a Tulcei vechi,  dedicat clădirii DDSG, devenită ulterior a Agenției Austrice Danubiana, am observat în dreapta construcției cu pricina, o altă clădire care m-a surprins, aducându-mi aminte întâmplări de acum aproape cincizeci de ani. Clădirea de care vorbim azi este fosta Gară fluvială, care în ultima parte a existenței ei a fost și gară feroviară. Imaginea de mai sus, cu care debutează articolul, este un crop făcut dintr-o fotografie din anii 1960, cu câțiva ani înainte să fie demolată. Nu am reușit să aflăm exact când a fost construită, dar prin deducție putem afirma că acest lucru s-a întâmplat undeva prin anii 1890, poate chiar mai devreme. Oricum, în imaginea de mai jos, localizată în timp undeva pe la 1890, gara fluvială se ridica falnică, alături de clădirea DDSG, numită mai târziu Agenția Austriacă Danubiana.

Elixir pentru sleiți, farmacia Minerva; toate în Tulcea veche…

      

   Fiind în căutarea elixirului tinereții (deh, vârsta 🙂 ), piatra filozofală și alte formule de alchimie, am găsit în presa de odinioară, mai precis în ziarul Voința neamului, din 13 mai, 1895, un anunț extrem de interesant. De fapt, este vorba de Marea descoperire a veacului, Elixirul Godineau, care este singurul leac (fără nici o primejdie) în contra neputinței, vindecarea anemicilor și a sleiților etc. Nu mai zic de Întinerirea și prelungirea vieții. De producție franceză, minunatul elixir se putea procura din drogheriile și farmaciile cele mai importante orașe ale României, inclusiv Tulcea. Elixirul Godineau se putea găsi în orașul nostru, la farmacia Minerva, așa cum se specifică în anunțul din ziar, motiv pentru care am purces la operațiunea de scotocire pentru a afla mai multe detalii.

Ultima strigare, ultimele exemplare!

   Un mic anunț important pentru cititorii Misterelor Dunării. Au mai rămas doar 20 de exemplare din volumul Tulcea, la 1870 – Adevărata poveste a lui Nifon Bălășescu, Ismail Bey și Charles Hartley. Acestea se mai pot cumpăra de la librăria Casa Cărții. Având în vedere că aceste exemplare sunt din tirajul al doilea al cărții cu pricina, tipărit în luna noiembrie (motiv pentru care nu ne-am lăudat, din cauza modestiei exagerbate din dotare 🙂 ), trebuie să știți că un al treilea tiraj nu este planificat prea devreme. Așa că, dacă doriți să intrați în posesia volumului, nu ar mai fi prea multe exemplare la dispoziție. Și pentru a nu intra în jocul traficanților de cărți, care s-ar putea să vă ceară prețuri amețitoare pentru un exemplar din Tulcea, la 1870 – Adevărata poveste a lui Nifon Bălășescu, Ismail Bey și Charles Hartley, profitați încă de prețul librăriei de doar 13,7 lei. Dacă aveți un prieten, dăruiți-i un exemplar din carte! Dacă aveți un dușman, este timpul să vă împăcați cu el, dăruindu-i un exemplar! Dacă cunoașteți oameni indiferenți la istoria frumosului nostru oraș Tulcea, dăruiți-i un exemplar din Tulcea, la 1870 – Adevărata poveste a lui Nifon Bălășescu, Ismail Bey și Charles Hartley!

Se poate citi în mod obișnuit, dar se poate servi și așa: (fotografie realizată de prietena misterelor dunării, Paula Bâlea)

Tablou de iarnă cu poezie și poet…

    De multe ori o fotografie poate transmite mai multă informație decât un articol de câteva zeci sau chiar sute de cuvinte. Dar o poezie?! Astăzi vom face un experiment. Pentru prima dată pe misterele dunării vom posta un poem, care va încerca să substituie un articol având ca temă iarna dobrogeană, cu trimiteri la Dunărea înghețată, mori de vânt, case, oameni și puțină istorie. Poezia Iarnă Dobrogeană a fost scrisă acum aproape un secol de scriitorul Grigore Sălceanu, și publicată în revista Analele Dobrogei, nr. 17, din anul 1936. Stilul poate este puțin dificil pentru noi, cei de azi, dar farmecul limbajului de epocă compensează pe deplin acest lucru.