Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 31 martie 2015
Din punct de vedere al locomoției tulcene, de-a lungul timpului s-a vorbit în toate felurile posibile și imposibile, respectiv de la navele de pe Dunăre (cu rame, pânze, aburi, zbaturi, cu elice și edec), trecând la atelaje tractate de cai sau boi, ajungând până la măgari și celebrii cai dobrogeni, mici și iuți, despre care o distinsă englezoaică spunea că sunt doar nițel mai mari decât niște câini. Continuă lectura
Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 24 martie 2015
În urmă cu ceva timp, atenția mi-a fost atrasă de un articol din ediția on-line a prestigioasei reviste „Historia”. Titlul acestuia era „De unde vine expresia..” și dintr-o întreagă listă de expresii, care de care mai interesantă, am remarcat în mod deosebit „A spune brașoave = A spune minciuni, lăudăroșenii. Expresia vine de la negustorii brașoveni medievali, care își lăudau exagerat marfa”. Articolul mi-a adus aminte de o discuție mai veche purtată cu distinșii tulceni Dan Arhire și Aurel Stănică, despre brașoave. Continuă lectura
Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 17 martie 2015
Am considerat în permanență că tulcenii au avut o existență marcată de dilema „băutoricească” a consumului de bere sau de vin. Aceasta trecând peste obiceiul consumului de votcă, adusă în timpul otomanilor, care au stăpânit Tulcea până la Războiul de Independență, de la 1877-1878, tocmai de la Ismail, pentru că osmanlâii interziceau fabricarea spirtului pe tot cuprinsul Imperiului. De asemenea, ne-luând în calcul nici băutorii de spirturi levantine, constând în lichioruri parfumate, raki de migdale sau vutcă cu miere, ajungem la titlul acestui articol, adică tulcenii, singuri și nehotărâți, între vin și bere.
Continuă lectura
Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 10 martie 2015
Am mai spus-o și alte dăți că Tulcea este un oraș special. Începând de la cartierele sale etnice: mahalalele românești, bulgară, lipovenești sau grecească, ca niște adevărate enclave și ajungând până la locuitorii săi, mai mult sau mai puțin vremelnici, precum scorțosul englez Charles Hartley, patriotul entuziast Nifon Bălășescu sau levantinul Gessi Pașa (intrați pe www.mistereledunarii.ro și veția afla cine au fost). Continuă lectura
Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 3 martie 2015
În urmă cu ceva timp am constatat o oarecare asemănare între fesul otoman și clopul transilvănean. Chiar dacă această asemuire este doar întâmplătoare, aceasta nu ne împiedică să dedicăm un articol întreg acestei curioase și misterioase asemănări. În Tulcea mijlocului secolului al XIX-lea se purtau cu mândrie cele două acoperăminte de cap, fesul de către turci, tătari, de la mutesarif (guvernator) până la cel mai umil sacagiu musulman. Clopul era purtat de toți români ajunși în Dobrogea din Transilvania, majoritatea plecați cu oile în transhumanță și stabiliți în apropierea Dunării, mulțumiți de viața liniștită, în ritm oriental, a Tulcei acelor vremuri.
