Tulcea-imagini vechi-cuvinte noi… Sala de conferințe

Continuăm serialul nostru, cu episodul al doilea, conținând fotografii (relativ) vechi (oricum, înainte de 1989) tulcene. Aleatoriu, fără nici o temă aleasă sau impusă, unele din imagini fiind excepționale, altele de o banalitate de-a dreptul tristă. Calitatea lor fotografică, de asemenea! Tuturor le vom adăuga un comentariu, în principiu cât mai scurt (deoarece am constatat că textele lungi nu prea sunt citite), adică „cuvinte noi”, cu scopul de a lămuri ce și cum vedeți în „imagini vechi”. În concluzie, un serial (aproape ca pe Netflix) cu o fotografie și câteva cuvinte. prof. Nicolae Ariton

Prima dată când am văzut fotografia de mai sus, acum mai bine de două decenii, era publicată în condiții grafice groaznice, pe hârtie de ziar, fiind mai mult un joc de lumini și umbre. Poate și faptul că nu se distingea mare lucru, clădirea fiind înconjurată de un adevărat nimb de mister, m-a făcut curios să aflu mai multe. Și am aflat. Clădirea, numită de către tulceni „Sala de conferințe” a fost construită în perioada 1907-1910 pe locul actual al Pieții Noi, sau, dacă vreți, în capătul sudic al Parcului Sf. Gheorghe. Banii pentru construcție, care nu au fost puțini deloc, au fost strânși prin colectă publică de către tulceni, un gest mai mult decât nobil, care puțin probabil că s-ar repeta în zilele noastre (aduceți-vă aminte de colecta națională ratată pentru răscumpărarea unei opere a lui Constantin Brâncuși).

Publicitate

Tulcea-imagini vechi-cuvinte noi… hotel „Delta”

Începând cu acest articol, vom publica fotografii (relativ) vechi (oricum, înainte de 1989) tulcene. Aleatoriu, fără nici o temă aleasă sau impusă, unele din imagini fiind excepționale, altele de o banalitate de-a dreptul tristă. Calitatea lor fotografică, de asemenea! Tuturor le vom adăuga un comentariu, în principiu cât mai scurt (deoarece am constatat că textele lungi nu prea sunt citite), adică „cuvinte noi”, cu scopul de a lămuri ce și cum vedeți în „imagini vechi”. În concluzie, un serial (aproape ca pe Netflix) cu o fotografie și câteva cuvinte. prof. Nicolae Ariton

Fotografia de mai sus, puțin „fotoșopată” ca să vă impresioneze mai mult, este din timpul construcției hotelului „Delta”, 3*, pentru că în urmă cu câțiva ani, acestuia i s-a mai adăugat o clădire soră, numită generic 4*, care, simplu de explicat, nu apare în această imagine. Fotografia a fost realizată în 1967, când construcția era în toi, pentru că se apropia termenul de recepție, care nu știm dacă a fost respectat ad-litteram, cunoaștem însă că evenimentul s-a petrecut  în ziua de 25 iunie, 1968, ora 18,00, așa cum apare pe o invitație trimisă personalităților tulcene și semnată de „DIRECTOR Matei Zamfir”.

Zăgazuri… de Tudose Tatu (partea a III-a, ultima)

    Slăvitul Karaosmanoglu se află pe cai mari

   Tot ceea ce urmează face referire la lucrările de amenajare hidrografică de la Gura Sulinei. La digurile turco-moldo-vlahe înainte vreme. Anterioare Comisiei Europene a Dunării. În “Seama Visteriei Moldovei pe 1817-1818” apare la rubrica „tainaturi și chirii“ la ultima poziție  suma de 505 lei 60 bani cu specificarea „cheltuiți la 2 conace a slăvitului Caraosmanoglu și a oamenilor săi viind la Galați, și de la Galați la Sulina și înapoi la Ibraila, prin pârcălabii de Galați . Iunie <1818> “|[1] Vizita sa s-ar fi legat probabil de lemnul ce era necesar, cât și de salahorii pe care trebuia să-i ofere Moldova, conform ordinelor primite și obiceiurilor vremii. Și tot acolo, apare faptul că s-au oferit drept daruri la turci, la doi oameni aflați în subordinea unor importanți dregători otomani implicați.

Zăgazuri… de Tudose Tatu (partea a II-a)

  Yakub Aga, tehnocratul și  fostul profesor

   El avea să fie numit pentru amenajarea Sünne Boğazı.|[1] Știm déjà că încă din 1815 brațul și gura de vărsare de la Sulina au fost explorate în calitate de bina emini  de către turcul Yakub Efendi locuitor al Constantinopolului, fost Hoca-i evvel, respectiv profesor de rangul 1 la Muhendishane-i Bern -i Humayun au “ Scoala imparateasca de inginerie militara “ ori Geniu, în zilele noastre,  în anii 1810,1811 și 1813. Avea aceeași funcție de constructor șef  ori Bina Emini, al Babıali/Sublimei Porți în luna mai a anului 1818. Pentru amenajarea hidrotehnică de la Sünne Boğazı, respectivul bina emini a solicitat atunci 1 700 pungi de guruși, respectiv 850 000 guruși.   S-au căutat a se găsi pentru început  1 000 de pungi,  respectiv 500 000 de guruși pentru a fi oferite Visteriei Amiralității otomane. |[2] Într-un hat-humaium, o poruncă împărătească din 1815 în privința lucrărilor ce urmau a fi executate la Gura Sulinei, Maḥmûd-u s̠ânî, au  محمود ثانى,  în turca osmană adică Mahmud al II – lea, sultan al imperiului cu turban de la 1808 până la moartea sa din 1839, a decis ca un căpitan cu experiență, un reis, un constructor și un șef de lucrări, toți bine pregătiți, să fie trimiși acolo de la Amiralitatea imperială, împreună cu materialele necesare pe o navă comercială. De toate aceste pregătiri erau răspunzători Tersane Emini sau Șeful Arsenalului Marinei de la Constantinopol, Liman reis ori căpitanul de port al capitalei otomane și Kaptan Pașa respectiv amiralul Koca Hüsrev Mehmed Pasha 1811-1818 originar din Abhazia, cel ce avea să devină mai târziu prim ministru, au Mare Vizir.

Zăgazuri… de Tudose Tatu (partea I)

Viitoarea carte “Zăgazuri vechi de Gurile Dunarii sub bandieră straină” urmărește cronologic lucrările hidrografice de amenajare a Gurii Sulina și deciziile politice privind existența   Barei și măsurile, edificile ridicate și lucrările efectuate acolo în perioada 1818-1856

Sünne Boğazi au Sulina turcească

Debut de lucrări hidrotehnice pe Sünne Boğazı cu lemn și salahori din Valahia și Moldova.

Există încă mulți, mulți neaveniți, care leagă existența amenajărilor hidrotehnice de la Gura Sulinei, doar de apariția  și evoluția Comisiei Europene a Dunării. Abia după 1856. Dă bine la proști! Deh, analfabeți funcționali. Și impostori academici. Nimic mai fals în vremea cozilor de topor euro-atlantice. Contribuția neaoș moldo-vlahă nu poate fi trecută sub tăcere în vecii vecilor. Iată dovada nenaționalistă, nici măcar “populistă”, pentru cei mulți interesați cititori și istorici. Diminuarea adâncimii la trecerea de la Sünne Boğazi a afectat cât se poate de negativ traficul vaselor, existând pericolul întreruperii acestuia, de aceea otomanii, stăpâni pe Delta Dunării de la 1484, pe parcursul timpului au luat unele măsuri.

Meddah (adică povestitor) de Tulcea…

Nu știu dacă „știați” de existența romanului „Aventuri în Tulcea”, care este ale doilea din seria de aventuri tulcene a „scotocitorului” Aristotel Platon Cantemir. Distinsul scriitor și critic literar, dunărean de-al nostru, Adi Secară, îmi face bucuria de a vorbi, aproape pe larg, într-un articol (aproape) amplu despre carte, publicat în paginile ziarului tipărit VIAȚA LIBERĂ GALAȚI și online (www.viata-libera.ro) , dovadă că s-a chinuit să citească atent cele 200 de pagini de aventuri tulcene, petrecute în zilele de 20, 21, 22 și 23 august 1872. Așa de mult mi-a plăcut recenzia/ prezentarea Aventurilor în Tulcea, încât sincer vă spun că m-am hotărât să o recitesc, lucru, adică lectură, care v-o recomand și dumneavoastră, în aceste zile de decembrie (merge și în celelalte luni ale anului)!

Nicolae C. Ariton

 

„Cele unsprezece lovituri (de șurubelniță)”…

Distinsul scriitor și critic Florin Iaru a scris un articol brici despre cartea subsemnatului, „Votca, un thriller istoric”, publicată în urmă cu ceva timp. Puteți să-l citiți aici Cele unsprezece lovituri (de șurubelniță) – Agentia de cArte, pentru că este excelent și fără să vă mai obosiți să descurcați cuvintele articolului meu de mai jos, cu toate vi-l recomand cu căldură și pe acesta.

Somoveanca Story…

Un soi de vin tulcean a fost Somoveanca, dispărut din peisajul vinicol tulcean, cu toate că mai există zvonuri că ar mai exista câțiva zeci de butuci ascunși pe undeva. Încercând să ne folosim de talentul de detectivist enolog, am reușit să descoperim în Dicționarul Explicativ al Limbii Române (DEX), la paginile dedicate varietăților de struguri:  „Somoveanca s.f. (reg.) varietate de struguri, cu bobul alb, rotund si coaja subțire”. Din păcate, doar atât. Tot o foarte scurtă referire mai găsim la regretatul scriitor și „gurmet” Radu Anton Roman, în volumul său, „Bucate, vinuri și obiceiuri românești”, publicat în anul 1998. Acesta amintește, în capitolul „Vinuri mioritice, vinuri mioritizate”, despre podgoria Sarica Niculițel, cu un soi local prefiloxeric, numit Somoveancă, și despre care afirmă că este „aproape dispărut”.

Prezent la Seminar, 29.11.2022…

Întâlnirile cu elevii și profesorii lor continuă. De data aceasta, am fost invitat la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Ioan Casian” Tulcea, la serbarea organizată în cinstea Zilei Naționale. Am zis serbare, în contradicțiile cu denumirile folosite în mod curent: activitate, manifestare, acțiune etc., pentru simplul motiv că întâlnirea chiar a fost o sărbătorire a marelui eveniment de la 1 Decembrie 1918. Corul seminariștilor tulceni a cântat superb, s-a recitat, s-au ținut discursuri, cu miez, de către părintele Avram Tudor Claudiu, directorul seminarului, părintele Stan Gheorghe, sufletul serbării, și părintele episcop Visarion. Subsemnatul a fost invitat să țină o prelegere privind importanța acestei sărbători, la care am o avut o introducere minunată pentru ca apoi să deviez, încercând să-i fac să zâmbească pe participanți, copleșiți de atmosfera academică a serbării.

„Amiralul flotilei cercetătorilor și scriitorilor despre Dunărea Maritimă”, gălățeanul Tudose Tatu, a fost premiat de „Clubul Amiralilor” din Constanța

      Cercetătorul și scriitorul gălățean Tudose Tatu – prietenul tulcenilor – a fost premiat de către „Clubul Amiralilor” din Constanța cu premiul „Mihai Drăghicescu”, pentru cea mai bună carte de istorie: „Republica piraților Sulina Kesaro-krăiască, vol 1 si 2”. Festivitatea s-a desfășurat în sala de festivități a Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” din Constanța, în ziua de 25 noiembrie 2022. Premiul cu numele comandorului Mihai Drăghicescu reprezintă pentru Tudose Tatu o încununare  a  activității depuse, în ultimii zece ani, ca scriitor-editor a „historiografiei Dunării Maritime”. Este singurul premiu de care se simte mândru, din motive ce țin de recunoașterea din partea tagmei marinărești, de apă dulce și de mare, în mod special a celei militare.