Sări la conţinut

Tulcea la 1784…(partea I)

7 decembrie 2018

   Din când în când, autorul gălățean Tudose Tatu ne încântă cu câte un articol sau un mic serial, în câteva episoade, având ca temă istoria Tulcei. După o absență cam îndelungată, domnia se revine printre pixelii blogului mistereledunarii și paginile cotidianului Obiectiv de Tulcea, cu un foileton alcătuit din 4 părți, în care ne povestește cam cum se prezenta Tulcea în anul 1784, văzută prin ochii unui francez. Având în vedere puținătatea informațiilor din această  perioadă, articolul domnului Tudose Tatu este extrem de interesant, constituind o adevărată pagină adăugată istoriei orașului nostru. Citiți și bucurați-vă de aceste rânduri inedite și frumusețea Tulcei de acum aproape două secole și jumătate.

Nicolae C. Ariton


  Tulcea 1784 – La Fitte Clave

          Un frânc, un ofiţer de geniu francez, Tulcea și insula Ceatal

Tatu Tudose

  

Istoricii români care până acum s-au ocupat de cercetarea izvoarelor străine ce fac referire la spațiul nostru actual, anume Dunărea inferioară, și sunt foarte mulți de la Nicolae Iorga încoace, nu au catadicsit să facă apel și la bibliotecile aflate în URSS actualmente pe teritoriul Ucrainei, în speță Odessa.

Motivele sunt diverse.

Principalul este lipsa totală de interes, caracteristică vremii de astăzi.

Dacă ar fi făcut-o ar fi aflat noi surse de informații despre regiunea Dunării de Jos.

Mai ales că este vorba de Tulcea și nu de Isaccea cea arheologică, unde se sapă, se sapă în neștire de generații. Citește mai mult…

Reclame

La mulți ani, România!

1 decembrie 2018

Atac banditesc la Babadag…

30 noiembrie 2018


Tulcea de odinioară era plină de bănci, ca și acum de altfel. Ca să fin sinceri până la capăt, în zilele noastre, nu prea mai sunt chiar atât de multe sedii de bănci, câte erau până în criza economică, din 2009 , care ne-a lovit și pe noi de ne-au mers fulgii. Dacă vă interesează și o oarecare ordine cronologică, după o mie nouă sute optzeci și nouă, frumosul nostru oraș s-a umplut de cârciumi, putem spune că era o adevărată  epidemie de bodegi post revoluție.  Apoi, o parte dintre acestea s-au închis și au început să fie deschise filiale de bănci, putem spune că era un adevărat campionat național de deschis filiale, un fel arătat mușchi bancari, între bănci, care este mai tare și are mai multe filiale. Apoi, și acestea au început să dispară, locul lor fiind luat de farmacii. Ați fost curioși să numărați câte zeci de farmacii sunt în Tulcea, în zilele noastre? Citește mai mult…

Războiul sării, la Tulcea…

23 noiembrie 2018


La Tulcea au fost, de-a lungul timpului, tot felul de războaie. Cele mai dese și mai pustiitoare au fost cele între ruși și turci, dar au fost și altele și mai mici, între etniile tulcene, care chiar dacă nu au fost la nivelul unor războaie, putem să le încadrăm la categoria bătălii, lupte sau cotonogeli. Astfel, lipovenii s-au bătut în parte cu cazacii zaporojeni, pentru locurile de pescuit, bătaie care a degenerat într-un adevărat război, cu sute de morți, cele două comunități rămânând dușmani până în zilele noastre. Lipovenii cu lipovenii, pe chestii de principii religioase, împărțindu-se în cei cu popă și cei fără popă. Grecii cu evreii, pe  primii apucându-i pofta de bătaie în preajma marilor sărbători, precum Crăciunul și Paștele, când îi lua valul credinței, interpretând Noul Testament mot a mot… și tot așa, exemplele pot continua la nesfârșit. Citește mai mult…

Camberi – un hotel cu mistere vechi și noi (partea a III-a)…

16 noiembrie 2018


În anul 1989, se produce însă minunea, unii susțin că ar fi fost vorba doar de puțină vrăjeală, important este că lucrurile se schimbă radical în România, chiar și la Sulina.

Odiseea hotelului Camberi avea însă să continue, chiar mai abitir putem spune, dând din tragedie greacă într-un adevărat spectacol de teatru absurd. În primul rând, s-ar părea că familia Camberi s-a stins fără urmași, nimeni nerevendicând moștenirea hotelului. Acesta rămâne în patrimoniul uneia din zecile de societăți falimentare, în cazul de față, probabil că fostul ONT (Oficiul Național de Turism), sau, mai sigur, o părticică din acesta, ca să i se piardă urma mai ușor. Lucrurile în noua viață capitalistă românească nu merg însă atât de frumos pe cât am fi crezut, cel puțin unii dintre noi. Astfel, în anul 2001, firma de lichidări judiciare SC Iancina SA Tulcea vinde clădirea abandonată a hotelului Camberi unei persoane fizice. Trecuseră aproape 12 ani de Revoluția din 1989, timp suficient pentru un capitalism sănătos să-și regleze funcționarea, iar un hotel de patrimoniu, situat într-un oraș turistic de excepție, să revină la strălucirea de altădată. Citește mai mult…

Camberi – un hotel cu mistere vechi și noi (partea a II-a)…

9 noiembrie 2018


Un mister mai ușor de dezlegat a fost provenința numelui, „camberi” însemnând în limba greacă „crevete” (în italiană, se pronunță „gamberi”), deci, avem de-a face cu un patron și un nume de hotel ce sună dacă nu depreciativ cel puțin hilar. Adevărul este că în spațiul mediteranian, din care provenea familia Camberi, numele cu legături piscicole erau și sunt extrem de răspândite, legătura dintre oameni și mare fiind cu adevărat profundă, cam același lucru care se întâmplă în spațiul nostru cu nume de genul: Gorun, Brad, Pădure etc. Citește mai mult…

„Pierdut în Tulcea”, de Nicolae Ariton – Primul roman istoric tulcean de valoare – prezentare – prof. Gheorghe Bucur

4 noiembrie 2018

Recenzie publicată în volumul „Scriitori tulceni din trecut  și de azi”, Tulcea 2018, autor prof. Gheorghe Bucur

 

A scrie un roman istoric bun este o întreprindere mai mult decât dificilă, căci trebuie îndeplinite o serie de rigori nu tocmai uşor de realizat. În primul rând, trebuie cunoscută bine epoca evocată şi înfăţişată ca atare, cu peisajul socio-politic-econonmic specific şi umanitatea caracteristică. Apoi, se impune o cunoaştere, cel puţin medie, a limbajului timpului. În al treilea rând, este necesară folosirea adecvată şi echilibrată a acestor componente de fundal, pe care să se înalţe  firesc povestea ficţională.

Am beneficiat de lectura manuscrisului în faza de elaborare a lucrării. Acesta datează dintr-o perioadă anterioară publicării celor două cărţi de popularizare a istoriei Tulcei din ciclul TULCEA, LA 1870: Povestea adevărată a lui Nifon Bălăşescu, Ismail Bey şi a lui Charles Hartley (publicat în 2012) şi Nemaipomenitele întâmplări trăite de Nichifor de Carpat şi Said Paşa (apărut în 2013), fiind redactat, după  cum precizează autorul, între 15 ianuarie şi 31 august 2011. El cuprindea, iniţial, secvenţe ample despre personalităţi, precum Charles Hartley, Nifon Bălăşescu şi Ismail Bey, care au jucat un rol important în istoria Tulcei în anii 1870. Textul era interesant, dar greoi. Episoadele descriptiv-narative, necesare prezentării celor trei personaliţi,  estompau în destul de mare măsură firul narativ principal dedicat protagonistului. Soluţia aleasă de autor de a despărţi naraţiunea pur istorică de cea literară este una corectă şi potrivită, deoarece, în acest fel, avem de a face cu două categorii diferite de lucrări, ambele adecvate tipului de problematică abordat şi, mai ales, intenţionalităţii auctoriale şi specificului subiectului. Dacă primele două lucrări au fost realizate ca texte istorice de graniţă, având caracter de popularizare, din care însă nu au lipsit  elemente ale artei literare, care, aşa cum am arătat în prezentările făcute cu ocazia lansării lor, asigurau interesul şi atractivitatea pentru fapte din trecut, ce ar fi putut să nu incite un lector, să zicem, comod, volumul Pierdut în Tulcea este, prin excelenţă, un text narativ ficţional.  Lucrarea beneficiază din plin de datele istorice, cunoscute de autor şi folosite deja (în prima lucrare tipărită, amintită mai înainte), şi  de   personajele reale ale timpului, ca profesorul Nifon Bălăşescu şi englezul Ch. Hartley,  care se constituie într-un fundal realist şi, mai ales, credibil pentru epoca înfăţişată, fapt esenţial pentru o carte de evocare istorică. Citește mai mult…

%d blogeri au apreciat asta: