Obiceiuri cinematografice tulcene…

---

Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 10 noiembrie 2017

Timp de câteva luni (cam trei, după socoteala noastră), vom da la iveală, în fiecare vineri, un articol având ca temă istoria tulceană. Vom călători, cu o adevărată mașină a timpului, între istoria mai veche și mai nouă a frumosului nostru oraș, începând cu anii 1700-1800 și ajungând în prima parte a perioadei comuniste, ba chiar puțin mai târziu, până prin 1970. Vor fi episoade cu bandiți tulceni, mai mult sau mai puțin celebri, case, străzi, obiceiuri cinematografice, băutoricești, modă, sport. Toate acestea se vor întâmpla (adică scrie și citi) sub auspiciile unui proiect cultural, sprijinit de Primăria Tulcea și intitulat „Tulcea. Amintirile unui oraș”. Azi, un articol despre cinematografe tulcene și arta de a merge la film.

Nicolae C. Ariton (www.mistereledunarii.ro)

---

În mod cert, obiceiurile cinematografice ale tulcenilor de astăzi sunt complet diferite a celor de odinioară. Dar mai întâi să lămurim ce înseamnă obicei cinematografic, pentru că unii dintre dumneavoastră s-ar putea să creadă că este vorba despre pozițiile teatrale care se iau atunci când se fac self-uri, sau se realizează video-clipurile cu smart telefonul.

Nici pomeneală, vom vorbi despre arta mersului la cinematograf, pentru că acum câțiva zeci de ani era o adevărată artă să mergi la cinematograf și,  la unele filme (doar la unele), chiar o știință să-ți procuri un bilet. Mai întâi, trebuie să facem o diferențiere în timp a mersului la cinematograf, pentru simplul motiv că în zilele noastre dacă nu ar fi Mall-ul (bun, care nu este chiar un mall adevărat) de pe strada Babadag, situat vis-a-vis de Penitenciar (probabil că este un unicat în lume), nu am mai putea vorbi de nici un cinematograf în Tulcea.  Prima dată, tulcenii au mers la un cinema, într-o fostă magazie de făină, situată tot pe strada Babadag, puțin mai sus față de Poșta de pe strada în cauză. Aceasta aparținea unui armean, pe nume Aivazian, motiv pentru care și cinematograful a purtat același nume. Cinematograful s-a deschis în anul 1910, doar cu un an mai târziu față de București, care avea o sală de cinema adevărată din anul 1909. Inutil să mai spunem că se proiectau filme mute iar sala avea 150 de locuri, care nu știm cât erau de comode. Ora de începere era cu aproximație, adică pe înserat, când sala era plină, sau aproape plină. În pauze (când erau schimbate rolele filmului) își făcea apariția celebrul Ali, care vindea alune, fistic și halva dintr-un coș împletit din papură. Turcul era mai celebru în Tulcea decât mulți dintre actorii de pe ecran, având o reclamă cu chipul său inclus în fiecare film.

---

---

În anul  1912, cinematograful Aivizian își închide ușile, iar cel care era cinematografistul adevărat, un italian venit din Sulina, Ricardo Biava, își ia „jucăriile”, adică aparatul de proiecție, ecranul și generatorul de curent (Tulcea nu avea o uzină electrică) și se mută într-o zonă și mai centrală, aproape de port, pe strada Carol I (actualmente Gării), tot într-o fostă magazie de cereale, numită acum Cinema Eden, unde începe să proiecteze aceleași filme alb-negru, fără sunet și pe fundal muzical asigurat de un pianist. Cinematograful este distrus în timpul Primului Război Mondial.

Prima sală de cinematograf, construită cu această destinație (inclusiv spectacole de teatru și  conferințe) în anul 1920, va fi Cinema Regal, o sală spațioasă, cu scaune comode, care a supraviețuit până în anii 1960, când a fost demolată pentru a face loc primului proiect urbanistic al Tulcei. Aici au rulat filme fără sonor, apoi sala a devenit hală de pește,  apoi Casa Raională de Cultură. Ceva mai târziu, se construiește Clubul Elen, lângă  Biserica Grecească, acolo unde încep să se facă proiecții de film ocazionale de către Rudolf Scultety. După naționalizarea din 1950, Clubul Elen devine Cinema Popular, care avea și o Grădină de vară, pentru proiecțiile estivale.

Familia Scultety (Johan) și  Faimblat (David) sunt cele care au construit cel mai celebru cinematograf tulcean, care mai există și în zilele noastre, transformat ce-i drept în locandă, „Select”, apoi „7 Noiembrie”. Sala a fost construită în 1931 (sau 1932), iar în anul 1935 aici a rulat primul film cu sonor, din Tulcea, un muzical german, care a avut un succes fulminant printre tulceni, proiecția durând două săptămâni. Sala avea scenă și era gazdă de concerte, serbări școlare și întruniri politice. Avea 600 de locuri și un balcon cu alte 150 de locuri, intrarea fiind dinspre strada Gării (fostă Carol I), până în anul 1977, când în urma lucrărilor de consolidare după cutremurul devastator din acel an, precum și celor de modernizare, intrarea este mutată pe partea străzii Isaccea. Casa de bilete era inițial în interior, lângă ușile de acces în interior, cu timpul însă s-a spart un gemuleț în perete, formând un fel de ghișeu, pentru cozile interminabile la unele filme din anii 1965-1975.

---

---

Spuneam la  începutul articolului de știința de a cumpăra un bilet la un film de succes. În primul rând filmele de succes nu veneau toate de la Hollywood, ca în ziua de azi, majoritatea fiind coproducții franco-italiene. Un afiș pe care se scria acest lucru, era deja garanția unui film bun, în care majoritatea actorilor erau francezi și studiourile italiene. Prețul unui bilet era de 2,50 lei în sală și 1,50 lei la balcon. Procurarea era un coșmar. Nu exista rezervare sau posibilitatea de a cumpăra bilete anticipat nici măcar la spectacolele din aceiași zi care, în funcție de lungimea filmului, începeau la orele; 9,00; 11,30; 15,00; 17,00; 19,00 (biletele se puneau în vânzare pentru proiecția care urma, adică undeva pe la 15,30 pentru spectacolul de la 17,00). Cu toate că  filmele noi erau aduse începând cu ziua de luni, duminica, la proiecția de la  ora 17,00 era cea mai mare îmbulzeală. Coada la bilete era o adevărată luptă fără reguli, unde cel mai puternic se proțăpea în fața ghișeului și în timp ce cu o mână de ținea de rama de lemn, cu dreapta plătea contra valoarea biletelor. În funcție de regulile stabilite ad-hoc de conducerea cinematografului, se vindeau 2 sau 4 bilete pentru fiecare client, ca formă de luptă împotriva bișnițarilor. Pentru că la Tulcea anilor aceia existau bișnițarii de bilete de film, adică (explicație pentru cei mai tineri) indivizi care vindeau bilete de intrare la  film, la suprapreț.

---

---

Cam prin anul 1974, s-a construit cinematograful „Patria” (actualul teatru Jean Bart), care a devenit principalul cinematograf al orașului, aceasta însemnând că cele mai bune filme și premierele erau aduse aici în timp ce filmele mai modeste și reluările erau proiectate la „7 Noiembrie”, „Popular”, „Tineretului” și pentru o perioadă ”Casa Sindicatelor”.

Vorbind acum, după atâtea vreme, despre cinematografele din Tulcea și despre spectatorii lor tulceni, care de multe ori se luptau între ei pentru un bilet de intrare, pare un film alb-negru, de cinematecă. Vă mulțumim pentru vizionare (lecturare).

---

Imaginea1 – cinema Regal

Imaginea2 – fost cinema Regal transformat în Casa Raionala de Cultura după ce o perioadă a fost si hala de peste

Imaginea3 – reclamă dintr-un ziar tulcean, din anul 1912, la un spectacol cinematografic la cinema Eden

Imaginea4 – ilustrată din anii 70, în prim plan  Casa  Avramide (la vremea respectivă Muzeul  Delta Dunării),      în spatele acesteia se poate observa șantierul viitorului cinematograf Patria (actualul teatru Jean Bart)