Chestiunea Casei Fantomelor tulcene……


Există în Tulcea o casă, numită în toate felurile posibile: Elvețiană, Austriacă, Venețiană și, în ultima vreme, a fantomelor, stârnind, din când în când, interesul tulcenilor. Situată pe strada 9 Mai, adică de la Muzeul de Etnografie (fosta Banca Națională), în sus, pe o străduță care parcă duce la cer, pavată cu piatră cubică de granit, șoferii o ocolesc cu înverșunare și atunci când nu reușesc, o înjură cu năduf. Strada în sine este un adevărat monument istoric, dar de departe, cea mai importantă piesă a sa este Casa Elvețiană, o clădire frumoasă și abandonată, unică prin arhitectura sa, sau mai bine spus, din ce a mai rămas din aceasta.

Din documentele scrise despre Tulcea, apare că a fost construită în anul 1864, ca sediu pentru viceconsulatul Austriac din orașul nostru (ca să vă dați seama cât de important era orașul nostru la timpul respectiv), dar avem o mare îndoială privind adevărul acestei afirmații, chiar dacă este susținută cu unele mărturii oficiale. La prima vedere, identitatea austriacă este imbatabilă, luând în considerare stilul arhitectonic tirolez, unic în Tulcea, care nu putea să aparțină decât unui beneficiar din zona respectivă: Austria sau Italia, dar cum a doua țară încă nu exista la 1864 (la Galați și Tulcea exista un viceconsulat al Sardiniei), tulcenii au hotărât ca frumoasa casă să aparțină viceconsulatului Austriac. Până vom reuși să dezlegăm această dilemă: dacă casa în cauză a aparținut diplomației Austro-ungare la Tulcea, am atașat acestor rânduri o ilustrată foarte rară, scoasă la vedere pentru prima oară de distinsul doctor Nicolae Georgescu, și în care se poate observa că sediul viceconsulatului austriac era în cu totul altă clădire, pe care, din nefericire, nu am reușit să o localizăm în Tulcea veche și care probabil a fost distrusă în perioada Primului Război Mondial, când mai mult de jumătate din clădirile tulcene au fost dinamitate de trupele ocupante bulgare. Deci cu întrebarea: care este treaba cu Casa Elvețiană tulceană? mai adăugăm un mister la bogata istorie tulceană.



Nicolae C. Ariton


Un comentariu la „Chestiunea Casei Fantomelor tulcene……

Lasă un comentariu