Skip to content

Paradoxul science-fiction (2)

17 Iunie 2011

    Continuăm astăzi, tema paradoxului science-fiction, cu partea a doua şi ultima.      Încheiam partea I cu ideea că un roman cu sinposisul prezentat, mai mult ca sigur că nu va avea succes printre fanii SF anglomani, motivele fiind, posibil, următoarele:

    -în primul rând, intriga ideologică cu ortodocşi  de rituri diferite şi independenţa Moldovei nu prea ar înţelege-o, fiind cam departe de problemele americane ;

     -locaţia  din Delta Dunării, Sulina, Ismail şi Chişinău ar fi destul de interesantă ca exotism, dar destul de confuză din punct de vedere geografic  pentru americanul cu o cultură medie.

      Un editor american disperat, sau binevoitor, ar putea accepta textul dacă autorul ar fi de acord cu câteva modificări, făcându-l în final să arate cam aşa :

     Personajul principal este John Steel. Acţiunea se petrece de-a lungul fluviului Misissipi, într-un viitor distopic al Americii, care după uraganul Katrina, şi încălzirea globală, nu şi-a mai revenit economic niciodată. John a fost şi el poliţist, dar apartenenţa sa la Klux-Klux-Klan, susţinând cu aroganţă că este cel mai adevărat american din zonă, l-a făcut să-şi piardă slujba pe motive de intoleranţă etnică.

       Într-o atmosferă de marasm economic, principala ocupaţie a lui John Steel este pirateria pe Missipi, vânând, cu un sistem de plase, mini submarine chinezeşti, care fac trafic cu baterii voltaice, special construite pe baza unui extras din orez, şi care pot oferi spre consum între 1 megawatt şi 10 megawaţi americanilor săraci, deconectaţi de la un sistemul naţional electric, din cauza preţului prohibit. În plasele vajnicului pirat de Misissipi, eşuează un batiscaf, la bordul căreia se afla o tânără chinezoaică, care reuşise să substituie dintr-un laborator de cercetări dintr-un orăşel din statul Luisiana, formula de obţinere a unui precipitat sintetic, care ar fi înlocuit cu succes extrasul de orez, bateriile voltaice obţinute fiind de o mie de ori mai puternice şi mai ieftin decât cele chinezeşti.

       Începe un adevărat război între serviciile de spionaj chineze şi  piraţii lui John Steel, în încercarea de recuperare a agentei chineze şi a nepreţuitei formule. Lupte high tech pe vapoare şi submarine de-a lungul fluviului lui Mark Twain, amor total între frumoasa chinezoaică şi vajnicul pirat de apă dulce, prima începând să aibă o reţinere privind reîntoarcerea la Beijing, un oraş cyberpunk sau rămânerea lângă un bărbat viteaz,într-un mediu aproape curat biologic, împreună cu care să lupte pentru reechilibrarea balanţei energetice a USA.

       De aici apare însă paradoxul SF-ului : „Acest ultim text, cu personaje, probleme şi mentalităţi americane, mai poate fi considerat un produs la genului science fiction autohton ? sau este o realizare tipic americană.

     Cele două recenzii ale unor povestiri SF sunt pur imaginare, avându-şi rădăcinile în sutele de lecturi de gen. Scopul acestui articol a fost acela de a sublinia ideea că autorul de SF ne agloman se află în faţa unei mari dileme atunci când se apucă de scris un text SF. Dilemă care se transformă într-un adevărat paradox : să scrie un SF cu identitate autohtonă, care are şanse minime de a se impune internaţional, sau un SF cu identitate anglofilă, care este, în final, un fel de clonă a SF-ului american, fără identitate, un produs al globalizării.

      Nicolae C. Ariton

Anunțuri
2 comentarii leave one →
  1. 20 Iunie 2011 10:59

    Observaţiile sunt mai mult decât corecte. Puţin probabil că un roman cu sinposis asemănător va reuşi să câştige unul din premiile enumerate, dar trebuie să recunoaşteţi că sunt destul de simpatice ca idee… şi cel autohton şi cel americanizat, care apare în Paradoxul SF (2). Cât priveşte legătura dintre SF şi romanul Pierdut în Tulcea: ABSOLUT nici UNA!. Scopul postării Paradoxul SF, precumşi a altor postări fără nici o legătură cu acţiunea ficţiunii istorice Pierdut în Tulcea, este acela de a schiţa o oglindă a preocupărilor autorului, care influenţează mai mult sau mai puţin scrierea romanului.

  2. 17 Iunie 2011 10:41

    Fara suparare, dar imi pare teoria cam prea superficiala. „Transformarea” de care vorbiti in articolul acesta e doar o „traducere” a unor simboluri dintr-o cultura in alta si intr-o oarecare masura aplicarea unei retete de film/carte care totusi nu-mi pare ca au foarte mult in comun cu succesul real. Sigur ca e posibil ca pentru un timp sa se vanda mai bine, dar ma indoiesc ca ar castiga premiile de care spuneati (Nebula si Hugo), iar un scriitor autohton imi pare ca ar avea alte variante mult mai bune pentru a fi competitiv la nivel international.

    Mai concret si la obiect, exotismul locatiei este un dezavantaj doar daca e ignorat de autor, dar poate fi transformat intr-un avantaj. Ce-i drept, poate fi ceva mai complicat de tesut in scris suficienta informatie incat sa comunice miza reala chiar si pentru cineva care nu cunoaste apriori lumea respectiva si in acelasi timp evitand transformarea romanului intr-un text educational/explicativ. Totusi, exista chiar asa-zisele romane-arena unde mare parte din atractie e fix locatia exotica.

    In sfarsit, sunt ca Ion Roata, sper ca nu-i cu suparare: totusi ce-are SF-ul cu romanul asta?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: