Misterul Bisericii Armene din Tulcea

Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 27 octombrie 2015

Zilele trecute am primit de la un prieten un mesaj însoţit de o fotografie stranie, realizată de curând în Biserica Sfântul Grigore Luminătorul, de pe strada Concordiei, cunoscută de unii dintre tulceni cu numele de Biserica Armenească. Aşa cum se întâmplă din ce în ce mai des, în ultima vreme, eram rugat să ofer câteva explicaţii privind un eventual mister/secret/întâmplare terifiantă… ascunse în istoria acestei biserici şi scoasă la iveală de această fotografie. Şi cum rugămintea unui prieten este întotdeauna un motiv suficient, am purces cu simţ de răspundere la o amplă operaţiune de scotocire prin istoria Tulcei, pentru a afla cât mai multe lucruri despre comunitatea armenilor şi biserica construită de aceasta.

La fel ca şi alte biserici importante din Tulcea, primul lăcaş bisericesc armenesc a fost ridicat pe la 1830, constând într-un „mic paraclis de zid”, aşa cum mărturiseşte armeanul Simion Tanitian în cartea sa „Armenii dobrogeni în istoria civilizaţiei româneşti”. Aceasta se întâmpla după încheierea Războiului Ruso-turc din 1826-1828 – cu victoria primilor – urmat de strămutări masive de populaţie, emigrări şi, mai ales, imigrări, în mod special în zona Tulcei. Atunci, au sosit în oraş români strămutaţi din satele Prislav şi Beştepe, lipoveni din satele din Deltă, bulgari din Basarabia şi au plecat o parte din turci şi tătari. Mica comunitate de armeni a venit, s-ar părea din Anatolia: Caesareea, Conya, Eghina şi chiar din Constsantinopol, atraşi de potenţialul economic al noii Tulce (cea veche fiind localizată pe Dealul Taberei, în jurul unui fort otoman şi care fusese distrusă aproape în totalitate de artileria rusească). Armenii erau consideraţi cei mai abili negustori dintre câţi existau, românii chiar având o maximă despre aceştia, în care spuneau că era nevoie de doi români să înşele un comerciant evreu şi de opt români pentru unul armean… Armenii nu erau însă la prima vizită în Dobrogea, o comunitate importantă existând în Babadag încă de pe la 1500, cu o biserică atestată din 1659. Explicaţia acestei pripăşiri timpurii se găseşte în existenţa drumului comercial Lenberg – Suceava – Isaccea – Babadag – Bazaragic – Constantinopol. Mahalaua tulceană armeană s-a format în zona actualei Pieţe Noi, de-a lungul străzilor Concordiei, Banatului şi Al. Ciucurencu, aproape ca un ghimpe în coasta mahalalei bulgarilor, care ulterior s-a tot extins. Poate din acest motiv, dar mai sigur din cel al concurenței negustoreşti a adevăratului monopol grecesc stabilit în Tulcea, comunitatea armeană nu se dezvoltă, stagnând ca număr şi importanţă. După 1880, situaţia se schimbă însă şi din ce în ce mai mulţi armeni se stabilesc la Tulcea, cauza principală fiind conflictul interetnic din Imperiul Otoman, care a culminat cu un adevărat genocid împotriva armenilor. În anul 1882, vechiul paraclis este demolat şi actuala biserică este sfinţită în anul 1885.

Comunitatea creşte, o statistică din anul 1906 specifică că la Tulcea erau nu mai puţin de 439 de armeni, mai mulţi chiar decât la Galaţi (318) şi Brăila (123). O parte din comerţul şi producţia din Tulcea se realiza datorită priceperii lor: magazin de mobilă (Tacor Hacian), magazin de cufere şi geamantane (Bedros Vartanian), cafeneaua „La Paşa” (Garabet Tacor), bijutier şi atelier de ceasornicărie (Apraham Miaserian)…

După venirea comuniştilor la putere şi naţionalizare, numărul armenilor tulceni începe să scadă vertiginos, astfel încât în 1977, după cutremur, biserica iese de sub tutela Episcopiei Armene din România şi este preluată de Arhiepiscopia Tomisului şi Dunării de Jos Galaţi. Din anul 1980, devine parohie de sine stătătoare.

Şi totuşi care este misterul Bisericii Armene din Tulcea specificat cu discretă emfază în titlul acestui articol? Răspunsul este acela că nu ne-am hotărât asupra căruia să ne aplecăm cu mai mult interes şi veneraţie. În primul rând, cine au fost toţi aceşti Agopian, Circiopian, Valerian sau Iusupian (pentru a cita doar câteva nume de armeni), care au sosit în Tulcea, la un moment dat, şi au dispărut la fel de discret cum au sosit.

În al doilea rând, cele şase morminte aflate în curtea bisericii, cu inscripţii în limba armeană veche, pe plăci de marmură, nedescifrate încă, cu ani începând cu 1848 şi terminând cu 1862, două dintre morminte având specificat acest an. Posibilitatea ca acestea să aparţină doar preoţilor care au slujit biserica este posibilă, dar nu sigură, pentru că numirea şi decesul a şase preoţi în 14 ani este destul de greu de acceptat, chiar dacă erau vremuri grele pe la mijlocul secolului al XIX-lea. Deci, nu un mister, ci mult mai multe înconjoară Biserica Armenească din Tulcea. Deocamdată, Nicolae Ariton(ian) rătăceşte stingher printre toate aceste secrete adânci şi nedezlegate, aşteptând un semn luminător de la puţinii armeni care mai există în oraşul nostru.

Nicolae C. Ariton

www. mistereledunarii. ro

imagine 1 – fotografie actuala cu Biserica „Sfântul Grigorie Luminătorul”, numită și „Armenească”;

imagine 2 – ilustrată interbelică cu Biserica Armeană;

imagine 3 – ilustrată cu strada Elena Doamna, capătul dinspre Dunăre, cu o clădire care adăpostea magazinul de mobilă a armeanului Tacor Hacian;

imagine 4 – detaliu al ilustratei de mai sus; 

imagine 5 – ilustrată intebelică cu o parte a orașului Tulcea și Biserica Armeană, în fundal.

Publicitate