Skip to content

Săbii și iatagane la Tulcea, pe la 1596 (partea a II-a)… un episod „Detectiv prin Tulcea veche”

27 Septembrie 2016

 

5-sinan-la-giurgiu

Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 27 septembrie 2016


În fiecare săptămână, în ziua de marți, blogul http://www.mistereledunarii.ro și paginile cotidianului Obiectiv de Tulcea sunt gazdele unui articol publicat sub genericul „Detectiv prin Tulcea veche”. După o vară fierbinte, o toamnă bogată jurnalistic (și nu numai), cu articole cuprinzând mistere, secrete, întâmplări necunoscute și neauzite, drame, tragedii și caraghioslâcuri petrecute, de-a lungul timpului, în cel mai frumos oraș de pe malurile Dunării, adică la Tulcea. Demersul nostru de jurnalism detectivist istoric, continuă astăzi cu un articol în care vom povesti, mai departe,  lupta dintre tulceni și moldovenii din Reni (acum în Ucraina), pe la 1595. Deci, săbii, iatagane, corăbii și bărci, în preajma războiului dintre Mihai Viteazul și Sinan Pașa.

Și nu uitați: ziceți și argumentați cu informații din articolele noastre că sunteți tulceni!

Nicolae C. Ariton

www. mistereledunarii. ro


Atacul portului moldovenesc Reni de către o sută de caiace turcești, sprijinite de artileria celor patru galere, turcilor tulceni fiindu-le cam frică de replica moldovenilor, cu care probabil se mai înfruntaseră pe valurile Dunării. La prima vedere, pentru noi, atacul pare lipsit de înțeles, Moldova se închinase turcilor la 1456 și plătea haraci suficient pentru a fi lăsată în pace de osmanlâi. Adevărul era însă că după ce Mihai Viteazul se ridicase împotriva Sultanului, moldovenii începuseră să-l sprijine cu soldați și bani, turcii considerând că în acest război, Moldova era și ea dușman.

O veste extrem de plăcută pentru urechile pașalei tulcene, care putea să organizeze un jaf de zile mari asupra bogatului port moldovenesc, plin cu vite, oi, lemn, miere, vin, ceară și multe alte mărfuri, vândute de moldoveni pe bani frumoși la Constantinopol, dar și rușilor, polonezilor și grecilor.

După o călătorie de două zile, adevărata flotă organizată de otomani și condusă de un scoțian turcit, au ajuns în apropierea orașului Reni. Acesta era apărat de o ziduri puternice din piatră, cu creneluri și tunuri, așezarea fiind poziționată pe un loc înalt. Fără să se apropie prea mult, tunurile de pe galere au început să bombardeze Reniul, fără să-i producă nici cea mai stricăciune. Planul al doilea al atacului consta în debarcarea ienicerilor din caiace și de pe galere, pentru a asedia cetatea la baionetă, dacă putem să ne exprimăm așa, cu toate că aceasta nu fusese încă inventată. Ca prin minune, două companii de călăreți și-au făcut apariția, făcând un tur demonstrativ în jurul cetății, pentru a le arăta turcilor ce-i așteaptă dacă îndrăznesc să pună piciorul pe pământul moldav. După ce au mai tras câteva ghiulele împotriva cetății, la fel de inutile ca și primele, Mami Pașa și-a luat cele patru galere și au părăsit asediul, spre supărarea turcilor tulceni, care au început să-i acopere cu ocări și înjurături, că nu-și mențin jurămintele de frăție războinică. Comandantul scoțian turcit avea însă o misiune de îndeplinit, aceea de a ajunge în sudul Țării Românești pentru a sprijini trecerea Dunării de către armatele lui Sinan Pașa, pentru a-l strivi pe Mihai Viteazul.


3-nicolae-darascu-cherhanale-la-tulcea


În urma eșecului atacului, mica flotă de caiace turcești tulcene s-au reîntors, precum o haită de lupi flămândă, la Tulcea. Nu este exclus însă ca aceasta, în disperare de cauză și din lipsă de pradă, să fi continuat călătoria de-a lungul Dunării, pe canalul Chilia, pentru a jefui localități mai mici, lipsite de apărare. Dorinței de jaf i se adăuga faptul că prin starea de război declarat Valahiei și Moldovei, comerțul pe Dunăre era blocat (poate mai puțin pe brațul Chilia, pe care erau presărate mai multe cetăți moldovene puternice). Nu se știe cu precizie, dar probabil la un moment dat, o parte din ienicerii incartiruiti la Tulcea, au trebuit s-o părăsească pentru a se alătura oștirii lui Sinan Pașa. Același Diego Galan istorisește că moldovenii din Reni au pregătit la rândul lor o flotilă de ambarcațiuni, celebrele monoxile, cu care au atacat Tulcea distrugând-o.  Spaniolul, ne povestește frumos, dar cu economie de cuvinte, ce s-a întâmplat. „Aceștia, văzându-se părăsiți de galere, s-au întors destul de întristați și nemulțumiți…”. Închipuiți-vă câteva sute de turci tulceni plângându-și în pumni tristețea ratării unui jaf de pomină asupra unei cetăți pline de bogății și moldoveni. ”…Iar cei din partea cealaltă (adică Reni, n.a.), văzând că galerele se depărtaseră și că își urmau călătoria, au pregătit ei înșiși o flotilă de luntre, au atacat Tulcea și au ars-o cu toți locuitorii ei, astfel că nu au lăsat pe nimeni pentru a plânge această ruină…”. Și uite așa, probabil pentru prima dată în istoria sa (cunoscută) frumosul nostru oraș (am exagerat puțin, numindu-l oraș) a fost distrus complet, din cauza unei pașale otomane tâmpite și lacome, căreia niște moldoveni vicleni i-au plătit cu aceiași monedă pe care o pregătise la rândul lui. După aventuri la fel de palpitante, trăite de spaniolul Diego Galan în timpul luptelor dintre armatele lui Sinan Pașa și Mihai Viteazul, povestite în scrierea sa… și care bat orice thriller istoric modern, acesta se reîntoarce, alături de Mame Pașa și cele patru galere, la Constantinopol. În timpul călătoriei pe Dunăre, ajungând în dreptul Tulcei… „La întoarcerea noastră, am găsit-o arsă cu desăvârșire și fără nici un suflet.”


1-michaela-eleutheriade


Nu știm dacă aceasta este prima distrugere a Tulcei, în urma unui război, probabil că mica așezare a mai suferit înainte și alte atacuri la fel de nimicitoare, încă de pe timpul romanilor sau bizantinilor care apărau regiunea din cetatea construită pe vârful colnicului Hora (unde se află Monumentul de Independență). Barbarii veniți din stepele estului, atacau mai ales în timpul iernii, când Dunărea îngheța, trecând fluviul pe podul de gheață. Aceștia au distrus cetatea cel puțin o dată. Apoi, istoria s-a repetat de atâtea ori, încât ar trebui un volum întreg pentru a povesti de câte ori Tulcea a fost distrusă.

Poate din toată această istorie, cel mai tare va plăcut de personajul principal, Diego Galan și vă interesează ce s-a întâmplat cu el, după ce a trecut pe lângă rămășițele arse și abandonate ale Tulcei. După aproape o săptămână de navigație, cele patru galere au ajuns la Constantinopol… „Unde domnea o atmosferă de mare mâhnire provocată de această înfrângere gravă.” După spusele spaniolului, însuși Sultanul a stat ascuns timp de 15 zile de oamenii săi de oamenii de încredere și chiar de servitori.

După alți patru ani de sclavie, Diego Galan a reușit să evadeze din lanțurile galerelor, în anul 1599, într-un port din Grecia. După aventuri, care de care mai palpitante, a ajuns în Italia, de unde s-a reîntors în Spania, în satul natal Consuegra , unde s-a căsătorit, a trăit liniștit și a scris cel puțin până la vârsta de 46 de ani, adică până în anul 1621, când există dovezi despre existența sa. Ne place să credem că după ce a împlinit această vârstă înaintată pentru acele vremuri, Diego Galan s-a reîntors într-o călătorie în care să revadă vechile locuri văzute în timpul războiului dintre otomani și români și dacă tulcenii  își reconstruiseră orașul.

-SFÂRȘIT-


Imagine1-pregătirea trecerii Dunării de către armatele lui Sinan Pașa, gravură publicată în „Pannoniae historiae hronologica”, 1596; 

Imagine2-tabloul „Cherhanale la Tulcea”, de pictorul Nicolae Darascu ; 

Imagine3-tabloul Tulcea, de pictorița Michaela Eleutheriade.

9 comentarii leave one →
  1. aurel permalink
    3 Octombrie 2016 10:55

    Așteptăm cu deosebit interes noutățile domnule Nicolae….poate pe viitor le vom citi in unul din articolele dumneavoastră…..cu respect domnule profesor!

  2. 30 Septembrie 2016 10:42

    Pentru domnul Tatu… Multumim pentru interventii, ca de obicei, pragmatice și eficiente… abia aștept o traducere completa a calatoriei pe Dunare a spaniolului… Va asteptam pe la Tulcea, pentru o cinste!…

  3. 30 Septembrie 2016 10:40

    Pentru domnul Aurel… Domnul Tatu a raspuns foarte precis la interbarea dvs… eu, sincer, habar nu aveam de acest pod, motiv pentru care am aflat noutati… numai de bine!

  4. aurel permalink
    29 Septembrie 2016 11:16

    Va multumesc pentru răspuns….urmarim cu interes postările dumneavoastră.

  5. 28 Septembrie 2016 20:54

    Salutari Prietene Nicolae
    Felicitari pentru poveste lui Diego Galan! Din pacate materialul din „Calatori straini despre Tarile Romane” este incomplet si plin de paranteze ce nu-si aveau locul. Ma voi stradui sa traduc partea privind accesul pe Dunare pana la Tulcea pentru a ne dumiri asupra rutei si canalului folosit pentru navigatie.
    Pentru Domnul Aurel: Podul in discutie intradevar s-a numit Podul Rosu mai precis Krasnii Most si s-a aflat sub control rusesc in anul 1854, fiind edificat de ei cu putin timp inainte.
    Batalia despre care vorbiti nu a avut loc acolo ci pe malul din apropiere de Tulcea, cu ocazia incursiunii trupelor rusesti din data de 9 ianuarie 1855 impotriva Tulcei, batalie dura cu kazacii turci, de fapt polonezo-ucrainieni condusi de capitanul Garcinski care a fost ranit mortal cu acest prilej. De fapt incursiunea ruseasca a durat doar doua zile, dupa care acestia s-au retras peste Dunare, la Ismail.

  6. aurel permalink
    28 Septembrie 2016 16:00

    Va salut domnule profesor……imi permit sa va retin cu o mica întrebare legată de istoria locurilor unde trăim. Pe drumul județean ce leagă localitățile Chilia Veche de suburbia Tudor Vladimirescu,in apropierea satelor Ceatalchioi si Patlageanca exista un loc expus inundațiilor….pe vremuri povestesc cei bătrâni ca exista un pod din lemn . Tot bătrânii spun ca acolo s-au confruntat un corp de armata ce venea de la Ismail cu unul turcesc ce venea de la Tulcea….lupta a fost atât de intensa ca la sfârșit podul din lemn era roșu de la sângele vărsat de soldati….acum locul in cauză se numește Podul Roșu….ceea ce sa uitat in decursul anilor e anul in care a avut loc bătălia…unii zic ca ar fi 1877, altui ca ar fi 1916….
    Rugămintea noastră este daca se poate sa ne spuneti in ce an a avut loc evenimentul…..va multumim cu respect..

  7. George Naumof permalink
    28 Septembrie 2016 8:43

    „Bolnav” fiind de acribie, nu avea cum sa imi scape aceasta nepotrivire. Multumesc pentru raspuns si pentru urari.
    Cu stima,
    Geo Naum

  8. 27 Septembrie 2016 9:52

    Vă salut, domnul George… ca de obicei, extrem de vigilent, lucru care ne face plăcere, cu bucuria că există cineva care citește articolele cu plăcere și atenție. Am corectat mica greșeală de o sută de ani (1521 cu 1621), care nici nu contează raportată la istorie… Cu respect și apreciere, de la Tulcea, vă urez spor la scris!

  9. George Naumof permalink
    27 Septembrie 2016 9:10

    Interesant articol. Nu prea am inteles in ce an s-a intamplat atacul esuat asupra Reni-ului, urmat de incendierea Tulcei.
    La fel, nu am inteles cum acest sclav a scapat de galera in 1599 si apoi a scris pana in 1521? Daca ati introdus o noua enigma, dupa cum vedeti, am descoperit-o. Totusi, poate ma lamuriti, cum de s-a putut intoarce in timp.
    Cu stima,
    Geo Naum

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: