Skip to content

Republica piraților de Dunăre (1)…

1 Septembrie 2017

Articolul va fi publicat în ziarul Obiectiv de Tulcea, din 01 septembrie 2017


În câteva din puținele documente care există despre istoria Tulcei, se afirmă că dezvoltarea sa se datorează, într-o anumită măsură, navigatorilor greci, în mod special din insulele ioniene, care s-au stabilit pe meleagurile noastre în jurul anului 1800. Aceasta nu înseamnă că până la acest reper temporar, pe malurile tulcene dunărene bătea vântul a pustiu. Vorbim doar de perioada așa zisă modernă a istoriei noastre. O parte din acești navigatori s-au stabilit în Tulcea, unde se ocupau cu reparația (și chiar construirea) de corăbii și, mai ales, de dombazuri, niște ambarcațiuni cu fundul plat folosite pentru transbordarea și transportul pe Dunăre a cerealelor. Motivul utilizării acestor tipuri de ambarcațiunii era faptul că Dunărea era greu navigabilă, în general și, aproape imposibil, în anumite perioade ale anului, mai ales toamna, când nivelul apelor scădea și dintre valuri apăreau tot felul de capcane: stânci, precum celebra Stânca Tulcei sau bancuri de nisip. Călcâiul lui Ahile în navigația pe Dunăre o reprezenta însă bara Sulinei, un prag de nisip, format natural și care făcea ca adâncimea de navigație să scadă în unele perioade la 2-3 m adâncime. Pentru a putea trece toate aceste piedici, corăbiile erau nevoite să  apeleze la proprietarii de dombazuri tulceni pentru transportul cerealelor și transbordarea acestora peste bara de la Sulina. În perioada 1830-1840, numărul acestora ambarcațiuni era de aproximativ 200, o adevărată flotă, stăpânii lor făcând legea asupra navigației pe Dunăre. Activitatea lor se desfășura, în cea mai mare parte, la Sulina, dar cum viața aici era deosebit de grea, familiile erau stabilite la Tulcea, unde se retrăgeau și bărbații odată cu venirea iernii. Activitatea lor se situa în permanență la limita legii, cu prețuri de monopol, jefuindu-i (la figurat) pe proprietarii de corăbii. Nu se dădeau la o parte nici de jafuri adevărate (la propriu, dacă se ivea ocazia), eșuând intenționat corăbii pe care le pilotau ca piloți de Dunăre sau semnalizând cu lumini false malurile Sulinei. Despre toate acestea ne va povesti, mult mai documentat și cu talent, prietenul tulcenilor,  scriitorul gălățean Tudose Tatu, un adevărat specialist al istoriei Dunării de Jos. Mini foiletonul pe care vi-l propunem începând cu acest articol, reprezintă un fragment din volumul său, „Republica piraților de Dunăre. Sulina kesaro-kraiasca”, în curs de apariție

Nicolae C. Ariton

http://www.mistereledunarii.ro


Republica piraților de Dunăre. Sulina kesaro-kraiasca

(fragment de volum)

Tudose Tatu

 Piraţii de Dunăre, o definiţie cât se poate de largă, dar precisă

PIRATERIE, piraterii,s. f. Faptă prin care membrii echipajului unui vas, prin ameninţări și violenţă, răpesc un alt vas ori bunurile sau persoanele aflate pe bordul lui; infracțiune săvârșită de autorii acestei fapte.

PIRATERIE s.f. îndeletnicirea piraților; jaf, tâlhărie pe mare.

PIRAT, pirați, s. m. Persoană care se îndeletnicește cu pirateria, care comite acte de piraterie; hoţ de mare, corsar.

Fig. Individ fără scrupule, care se îmbogățește prin jaf, tâlhărie etc.

Ca etimologie cuvântul provine de unde decât din greaca veche πειρατής (piratis)   din verbul πειράω ( pirao) însemnând a încerca, testa, ataca.

Literar cuvântul grec peiratēs înseamnăcel ce atacă desigur corăbii.

Preluat şi transliterat de latini va deveni pirata (-ae; pirate),

De la ei va fi pus în circulație în toată Mediterana la viitorii francezi, spanioli, portughezi, dar şi mai departe ajungând pe coastele nordice ale Europei, la olandezi piraat, la germani pirat, şi desigur la britanici pirate.

În cețosul Albion pronunția respectivului termen marinăresc nu a fost standardizată decât în veacul 18, credem prin opera lui Daniel Defoe în mare parte, britanicii folosind ba „pirrot”, ori „pyrate” sau „pyrat” până în veacul pomenit.

Observaţi că toate popoarele menționate erau în vechime şi mai apoi naţiuni maritime.

Ca să fim în tonul vremurilor imperiale de astăzi, mai notăm că Noah Webster, Jr. (Octombrie 16, 1758 – Mai 28, 1843) pionier în materie de creație a textelor școlărești in USA, reformator al pronunțiilor în limba engleză pe tărâmul făgăduinței, autor de pamflete politice, editor și un prolific scriitor numit pe drept cuvânt și merit „Părintele Învățământului și Educației Americane”este cel ce alcătuit celebrul “An American Dictionary of the English Language” apărut la New Haven in anul 1828, volum tipărit in 2 500 de exemplare, folosit universal și astăzi

Primul dicționar explicativ american, definea piratul drept:

„Un tâlhar din largul mărilor, un om care prin violență fățișă își însușește bunul altuia în largul marilor. În sens strict cuvântul pirat înseamnă un individ care-și face o meserie din a străbate mările pentru a fura sau prăda ; un jefuitor pe mare”;

„O navă înarmată sau un vas care navigă fără însărcinare legală cu scopul de a jefui celelalte vase, indiscriminatoriu, în largul mărilor.”

Doar atât și nimic mai mult în privința meseriei legate de ape.

Ediția din 1857 va păstra explicația.

În timp însă, deh, vreme trece, vreme vine, spectrul răutăților avea să fie extins din comoditate și pe granița dintre uscat și apă : de asemenea , unul care fură din porturi”.

Asta în schimb se va întâmpla, mult, mult mai târziu.

Botezul hoției, boala înfrumusețării limbii “politically correct” desigur avant la letre, se va datora ziariștilor, oameni înclinați ca de obicei spre scandaluri, exagerări și mistificări gen celebrul William Randolph Hearst de mai târziu, ipochimeni de care lumea nu ducea lipsă nici pe la 1850-1856.

Dovada cele din finalul prezentării noastre.

Noi nu o să vorbim de mare, în primul rând fiindcă la vremea când povestim nu aveam marea noastră, moldo-vlahii dispunând doar de Apa Dunării cu bălţile ori ghiolurile ei nesfârşite, de grinduri de adăpostit,  de canalele mai late ori mai înguste, de sahale, de gârle mari şi mici, de ostroave, de chiciuri, păcuie, verige, zătoane şi japşe, zavale, zătoace, privaluri, praguri, prunduri şi multe alte asemenea minunăţii zămislite doar de ape şi vânturi.

Apa Dunării, apă bună și rea, oferea așadar multe ocazii pentru atacuri pe nepregătite, cu numeroasele ei cotloane ascunse de stufăriș și de pădurile dese de sălcii.



Negustorii catalani pe la 1382 și Diego Galan la 1595 au fost martori.

Însă la vremea când vorbim, Marea Neagră nu mai era infestată de pirații “rusi” ai împăratului Constantin Porfirogenetul, hăt hăt, la jumatate de veac X, nici de kazacii de la Cataractele Niprului menționați în documentele turcești de început de veac XVII ca fiind cuibăriți la Gurile Dunării, nici mai târziu în același veac de Evlija Celebi ca atacând coastele nordice ale Asiei Mici și vest pontice ale Rumeliei aparținând Imperiului Otoman

Războaiele ruso-turce de sfârșit de veac XVIII și început de XIX, apariția “piroscafelor” a vaselor cu aburi, stabilirea liniilor de navigație le reduse considerabil posibilitățile de a acționa în afara angajamentelor pe timp de război ori tratatelor de pace.

Marea Neagră nu avea să fie precum Marea Egee a grecilor, zona larg deschisă atacurilor tradiționale piraterești.

Nu era înțesată de insule, insulițe, golfuri, golfulețe.

Ak Deniz au Marea Albă cum îi spuneau osmanii se potrivea extrem de bine, mai ales în maniere, cu cealaltă parte a lumii, despre care Henry Keppel – celebrul vânător de pirați orientali din secolul al XIX lea declara.

“Întocmai după cum păiajenii abundă acolo unde există unghere și crăpături, așa și pirații răsar oriunde exista un grup de insule cu mici ape curgătoare și vaduri, promontorii, stânci și recife – într-un cuvânt, care oferă înlesniri pentru ascunzători, pentru elementul surpriză, atac și retragere”

Apoi se știe din istorie, și faptele oamenilor cei care o făuresc ne stau drept mărturie, că însuși comerțul a apărut în urma flamurii și stindardelor militare încă din cei vechi de tot, iar tâlhăria, pe uscat sau pe mare, s-a ivit în urma comerțului.

 

imagine 1: fotografie cu mormântul piratului din Sulina, situat în vechiul cimitir C.E.D.

(va urma)

Anunțuri
No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: