Sări la conţinut

Atac banditesc la Babadag…

30 noiembrie 2018


Tulcea de odinioară era plină de bănci, ca și acum de altfel. Ca să fin sinceri până la capăt, în zilele noastre, nu prea mai sunt chiar atât de multe sedii de bănci, câte erau până în criza economică, din 2009 , care ne-a lovit și pe noi de ne-au mers fulgii. Dacă vă interesează și o oarecare ordine cronologică, după o mie nouă sute optzeci și nouă, frumosul nostru oraș s-a umplut de cârciumi, putem spune că era o adevărată  epidemie de bodegi post revoluție.  Apoi, o parte dintre acestea s-au închis și au început să fie deschise filiale de bănci, putem spune că era un adevărat campionat național de deschis filiale, un fel arătat mușchi bancari, între bănci, care este mai tare și are mai multe filiale. Apoi, și acestea au început să dispară, locul lor fiind luat de farmacii. Ați fost curioși să numărați câte zeci de farmacii sunt în Tulcea, în zilele noastre?

Făcând un rezumat, putem spune că mai întâi a fost băutura, apoi banii, după care medicamentele. Ce urmează? Aș avea o idee, dare este puțin cam macabră și prefer să o  păstrez pentru mine. Dacă este să ticluim un scenariu SF, de ce nu ar urma o perioadă a librăriilor, la fiecare colț de stradă, o librărie cu rafturi ticsite de cărți și printre ele și un anticariat, două, pentru că  de când știu eu Tulcea,  adică de aproape 55 de ani, nu a avut niciodată un anticariat, doar, din când în când, câte o promisiune făcută de oameni de bine.

Dar să revenim la subiectul nostru, care, ca să fiu sincer este destul de complicat și are legătură cu titlul (care nu este doar o pocnitoare să vă atragă), nu mai că lucrurile sunt puțin mai complicate. Ziceam, că Tulcea de odinioară era plină de bănci, unele din ele, doar locale: „Dunărea”, s-ar părea că prima, deschisă în 1890, apoi „Naţională”, „Poporului”, „Tulcea”, „Dobrogea”, „Princi­pele Carol”, „Muncă şi Progres”, „Creditul nostru” (patronată de doi frați, Moritz și Boris Grimberg – apreciați numele băncii și a celor doi frați), „Banca populară didactică Învățătorimea” (înființată în 1932, cu nume la fel de simpatic), „Sfatul Negustoresc”,„Victoria” şi  chiar „Banca Me­seriaşilor”. Dacă este să le adăugăm și pe cele din județ, la un moment dat (în perioada interbelică) în număr de aproape 60, dintre care cea mai puternică era „Cultura Tutunului” din Luncavița, ne apropiem binișor de numărul de farmacii din ziua de azi. Toate acestea  făceau parte din categoria băncilor așa zise „populare”, de mici dimensiuni, majoritatea cu o existență efemeră. Din categoria băncilor de calibru, a făcut parte „Banca de scont”, sucursala Tulcea, deschisă în anul 1911, într-o clădire de pe strada Regina Elisabeta, în apropiere de Faleza Portului. Înainte de a muta sediul acesteia, să vedem ce însemna o bancă de scont. După câta am reușit să aflăm, un asemenea tip de bancă oferea servicii în plus față de băncile obișnuite, după cum ar fi: cumpărarea anticipată a unei polițe, reținându-se un comision, ca beneficiu; operație de credit care constă în cumpărarea unor efecte de comerț, cu reținere din valoarea lor nominală a dobânzii până la scadență și a unui comision; sumă de bani reprezentând dobânda la un împrumut, pe care unele bănci o rețineau cu anticipație la acordarea împrumutului… și tot așa.



Lucrurile au mers cum nu se poate de bine cu Banca de Scont, a cărui prim director a fost Gr. Panaitescu, drept dovadă, banca își construiește un sediu nou-nouț, după Primul război mondial, chiar în buricul Tulcei, pe strada Carol, nr.1, cu vedere la Piața Mircea, întregind un complex arhitectonic reprezentativ pentru oraș, respectiv Palatul Administrativ (fostul Palat al Pașei, construit de otomani,  actualul Muzeu de Artă) și Palatul Pescăriilor (actualul club MGM). Toate acestea înconjurau statuia lui Mircea cel Bătrân (bun, după încheierea războiului, nu mai rămăsese decât soclul, pentru că statuia fusese rechiziționată de armata bulgară și topită). Noul sediu al băncii era o clădire frumoasă cu etaj și mansardă, alcătuită din numai puțin de 18 încăperi, și un acoperiș mansardat tipic francez, cu învelitoare din tablă tăiată sub formă de romburi (solzi, adică specific local). În perioada interbelică, câteva încăperi ale clădirii erau ocupate de Parchetul Tribunalului Tulcea. Așa cum s-a întâmplat cu toate clădirile cu ștaif din Tulcea, în anul 1950, sediul băncii este naționalizat și pusă la dispoziția Consiliului Sindical al Raionului Tulcea. Cu toate că era în condiții foarte bune,  clădirea este demolată în anul 1964, pentru a face loc primului bloc de pe strada Isaccei, din fața hotelului Delta.

În continuare, vom încerca  să facem o conexiune dintre Banca de Scont Tulcea și un atac banditesc asupra unui subdirector al acesteia, în anul 1925. Cu toate că atacul nu s-a desfășurat în sediul băncii, acesta nu este cu nimic mai puțin spectaculos, având loc în Babadag.

 

„Atacul banditesc de la Ak. Kairac – (Babadag)

BANDITUL BELOIU JEFUIEȘTE PE DIRECTORUL BĂNCII DE SCONT DIN TULCEA

 

TULCEA, 9 – Banditul Sidor Beloiu despre a cărui isprăvi s-a  vorbit la timp, a dat o nouă lovitură a cărui victimă a fost subdirectorul Băncii de Scont din Tulcea, d. Cnst. Elefterescu. Pe când d-sa trecea în automobil pe  șoseaua Babadag, doi bandiți au tras asupra lui o salvă de focuri de armă. Subdirectorul a fost nevoit să oprească automobilul și prădat de suma de 2800 lei ce avea asupra sa.

După indicațiile date de d. Elefterescu, autoritățile cred că unul din bandiți este Sidor Beloiu, din fosta bandă a lui Achimov, singurul care a scăpat cu viață din întreaga bandă.

Gh.”[1]

 

Articolul pare desprins dintr-un film american: mașină de epocă, tir asupra acesteia, doar că peisajul era „Sinaia Dobrogei”, așa cum era numit Babadagul în perioada respectivă, iar dacă nu știți, Ac Cairac, înseamnă  în limba turcă „curat” și „iarbă” și s-a părea că era fie o localitate, fie o carieră. Oricum, suma jefuită nu a fost însemnată, cei 2800 de lei însemnând pentru vremea respectivă abonamentul la ziarul Adevărul pe jumătate de an (prețul uni exemplar, 2  lei). Mai rămâne să vorbim puțin de bandiții Sidor Beloiu și Achimov, dar aceasta într-un episod viitor.


De ceva timp, Misterele Dunării au revenit cu un nou sezon de articole. În fiecare vineri, vom scoate din negura uitării un articol având ca temă istoria tulceană. Va fi o adevărată călătorie în timp, în trecutul mai vechi și mai nou a frumosului nostru oraș, începând cu anii 1700-1800 și ajungând în prima parte a perioadei comuniste, ba chiar puțin mai târziu, până prin 1970. Ca de obicei, tematica este variată, de la povești cu oameni, străzi și case, ajungând până episoade cu bandiți, mai mult sau mai puțin celebri, politicieni și chiar modă. Toate acestea se vor scrie și citi în cadrul unui proiect cultural, sprijinit de Primăria Tulcea și intitulat „Tulcea. Întâmplări și fapte premergătoare marii uniri”, depășind puțin cadrul acestuia, în încercarea de a vă oferi o lectură cât mai plăcută. Vă invităm să fiți cititorii noștri!

Nicolae C. Ariton (www.mistereledunarii.wordpress.com)


[1] Adevărul, 38, nr. 12779, 11 august 1925

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: