Lazii, un popor dobrogean uitat…

    Unul dintre cele mai misterioase popoare care au trăit în Dobrogea au fost lazii. Relativ puțin numeroși, aceștia au fost numiți generic „turci” de către populația creștină din Dobrogea, sau necredincioși, când erau supărați pe ei. Motiv pentru care și musulmanii îi numeau, la rândul lor, pe creștini ghiauri.

    Alături de tătari și cherchezi, lazii erau (și sunt) o etnie diferită de aceștia, avându-și obârșia pe coasta Mării Negre, provenind din două grupuri, unul constituit inițial în zona rusească, iar altul, între Turcia și Georgia. În timpul imperiului Bizantin, au fost creștinați, pentru ca, apoi, sub dominația Imperiului Otoman să treacă la islamism. Războaiele dintre cele două imperii, a făcut ca o parte din lazii din zonă să migreze, sau să fie deportați, către alte teritorii ale Înaltei Porți, aflându-se aproximativ în aceiași situație cu poporul cerchez, deportați mai întâi din Rusia, apoi din Dobrogea. Au avut chiar o mică țară, numită Lazistan și o perioadă de timp, sangeacul Lazistan, situată în sudul Mării Negre, la granița cu Georgia. Din 1925, sangacul lazilor a fost inclus în teritoriul Turciei, fără prea multe referințe la identitatea acestora.

   Primele grupuri de lazi s-ar părea că ajuns în Dobrogea pe mare, fiind buni navigatori și constructori de corăbii. Au fost atrași de abundența de lemn din pădurile Tulcei și Babadagului, ocupându-se cu exploatarea și exportul acestuia către Contantinopol și mai târziu, către Comisia Europeană a Dunării. Interzicerea exploatării lemnului de către autoritățile tulcene, din cauza distrugerii aproape complete a pădurilor din zonă, a făcut ca și grupurile de lazi să-și schimbe ocupația. Există informații că s-au deplasat către Brăila, unde treceau frecvent în Moldova, mai ales în Galați, unde sub amenințarea flintelor și iataganelor îi obligau pe negustori să le vândă marfa la prețuri ridicol de mici. Afirmau în fața acestora că sunt foști ieniceri (corp de armată desființat sângeros în anul 1826), de obicei, fiind suficient pentru a stârni panică printre pașnicii negustori moldavi.

   Alte grupuri de lazi s-au stabilit în zona Constanței și a Isaccei, ocupându-se cu cultivarea tutunului, în care erau pricepuți. Datele arată faptul că zona Isaccei a fost până în 1879, un mare producător de tutun, din care se făcea un export masiv către Constantinopol, via Tulcea.

   Localitatea Lazu, din județul Constanța, a fost ctitorită de lazi, de unde vine și denumirea. De asemenea, s-ar părea că în apropierea Constanței ar fi existat un alt sat al lazilor, care prin extinderea orașului a devenit un cartier al acestuia, Laz-mahale (mahalaua lazilor), care a dispărut, o dată cu trecerea timpului, și modernizarea orașului.

   Astăzi, aproape nimeni nu-și mai aduce aminte de lazi, sosiți pe meleagurile dobrogene în emigrări de grupuri mici, așa cum susține în cartea sa distinsul M.D. Ionescu, Dobrogea în pragul veacului al XX-lea, publicată în 1904.

   O parte din ei au părăsit zona noastră, în anul 1879, după încheierea Războiului de Independență, alături de turci și tătari, pe care nu i-a gonit nimeni, dar au preferat să se retragă în teritorii administrate tot de otomani. Singurii care au fost deportați, datorită actelor de cruzime săvârșite în timpul războiului, au fost cerchezii.

    imaginea 1, de sus, reprezintă un grup de lazi, într-o fotografie făcută în perioada 1890-1900, aflată  la Georgian Ethnography Museum, autor Dmitry Yermakov.

    imaginea 2, de jos, este o fotografie de familie de lazi, această imagine a circulat pe o serie de cărți poștale (This postcard was published by Messageries maritimes in about 1899), comercializate momentan pe www.ebay.com și alte siteuri similare.

    De remarcat, în cele două imagini incluse în articol, asemănarea lazilor cu cerchezii, atât în ținută, arme, precum și în atitudinea belicoasă.

Nicolae C. Ariton