Skip to content

Amintiri de la Bobotează, Sulina, 1857…

9 Ianuarie 2014

1

    Iarna anului 1857 a fost mai blândă decât altele. Dunărea nu a înghețat, motiv de a sărbători Boboteaza la fel ca în locurile cu climă mai blândă, unde marea, lacurile sau râurile nu înghețau. Aici se arunca crucea în apă și un grup de tineri se avânta să o scoată cât mai repede din apă, simbolizând intrarea și ieșirea lui Hristos din apa Iordanului. Nu se arunca o simplă cruce, ci una sifințită care să poate în ea puterea lui Hristos. Iarna lui 1857, era prima după încheirea Războiului Crimeii, dintre Imperiul Rus și cel Otoman, sprijinit de englezi și francezi.     Turcii câștigaseră iar aliații impusesră liberalizarea navigație pe Dunăre, motiv pentru care la Sulina erau incartuiți câțiva englezi care pregăteau instalarea Comisiei Europene a Dunării. Iată cum vedeau ei sărbătoarea Bobotezei, care era și ea puțin altfel față de ce știm noi. Vajnicii sulinoți, în marea lor majoritate greci, știau să transforme orice sărbătoare într-un motiv de adevărată luptă. Citiți, minunați-vă și încercați să-l înțelegeți și pe tânărul subofițer englez, neobișnuit cu asemenea spectacole.

      Sulina, 21 ianuarie 1857

     Nu este prea important să vă transmit astfel de întâmplări, dar o descriere a scenei la care am fost martor, scenă legată de o sărbătoare grecească, ar putea fi interesantă. Grecii comerorează botezul lui Histos printr-o procesiune la fluviu cu steaguri, cruci și celelalte și după o oarecare slujbă preparatorie, aruncă în apă o cruce, după care toți cei care se simt în stare se năpustesc, cine este îndeajuns de norocos să o scoată din apă, este îndreptățit să fie recompensat cu o sumă considerabilă în piaștri, la care au contribuit înainte cu toții, pe lângă privilegiul de a colinda pe la casele ortodocșilor, care mai adugă ceva la suma cu care deja au contribuit față de fericitul posesor al crucii, odată cu unele avantaje spirtoase pe care oricine le-ar putea judeca greșit după aparențe, ca fiind de respect secundar.  Atunci când duminica trecută crucea a fost aruncată în apă, aproximativ 50 de persoane au sărit după ea (s-a întâmplat aproape de scara mea de pescaj, pe când mă aflam în barcă) s-a pornit o luptă, unii au fost doborâți și călcați în picioare, persoana care  a pus primul mâna pe ea a fost scufundată sub apă, până când a fost obligată să renunțe la obiectul său prețios, cei care au smuls-o de la acesta au fost la rândul lor respinși și forțați să renunțe la ea, partizanii fiecăruia venind în ajutorul celor doi, a avut loc o adevărată grămadă la care au luat parte aproximativ 50 de persoane, luptând în apă tot timpul, sub apă și pe valuri, aproape jumătate de oră. În cele din urmă, crucea a fost scoasă și purtată de unul din ei, ceilalți urmându-l și îmbrățișându-l cu dragoste, atunci când aveau ocazia. Se spune că ar exista o sfințenie specială atribuită apei unde această scenă a avut loc, iar celor care își vizitează și își felcită prietenii în acea zi li se oferă ceva de băut. Nu știu dacă relatarea unor scene după cât s-ar părea așa de comune este de domeniul meu, dar intenția mea este doar să vă furnizez material din care ați putea deduce o estimare a caracterului locuitorilor dina cest loc.

Edward Stephens, Caporal clasa aII-a,  Royal Sappers & Miners

   Așa cum spuneam, la începutul articolului, scrisoarea a fost scrisă de caporalul englez Edward Stephens, superiorului său, colonelul John Stokes, comisarul englez în proaspăta înființată Comisie Europeană a Dunării. Scrisoarea a fost trimisă de la Sulina la Galați, acolo unde se afla sediul Comisiunii și a colonelului Stokes. Caporalul fusese detașat la Sulina, în toamna anului 1856, pentru a observa și pregăti terenul viitorului șantier de amenajare a Gurilor Dunării. Sulina, în 1857, era  un avanpost militaro-comercial, din acest motiv, locuitorii Sulinei, la care face referire englezul, nu erau altceva decât o adunătură de marinari aventurieri, care se ocupau cu traficul navelor, hoții, escrocherii și acte de piraterie. La toate cele spuse mai sus, adăugați și resentimentele dintre greci, englezi, austrieci și ruși, după abia încheitatul Război al Crimeii.

    Nicolae C. Ariton

   Scrisoarea și informațiile din acest articol au apărut în cartea domnului Tudose Tatu, Împrăștiatele povești ale Portului de Aur, editura Sinteze, 2006, motiv pentru care îi mulțumim.

2

4 comentarii leave one →
  1. 28 Ianuarie 2014 10:35

    Pentru Sucesulpe… http://succesulpe.wordpress.com … mulțumesc pentru aprecieri. Ne străduim să scriem lucruri interesante despre un oraș care chiar merită acest lucru… Felicitări pentru blogul dvs… Vă urmăresc cu atenție!

  2. sulina boboteaza permalink
    19 Ianuarie 2014 22:51

    http://dspace.bcucluj.ro/bitstream/123456789/31753/1/BCUCLUJ_FP_PIII1272_1927_009_0003.pdf – pagina 5 la mijloc
    http://astradrom-filiala-bihor.blogspot.ro/2012/01/o-minune-sfintei-paraschiva-de.html
    http://www.trilulilu.ro/muzica-acustica/untitled-marturie-ortodoxa
    Cimitirul Sulina, august 2010

  3. 19 Ianuarie 2014 8:07

    Absolut remarcabil proiectul dumneavoastra de a readuce din istorie fapte, locuri, intamplari necunoscute celor de astazi. Felicitari pentru fiecare pagina scrisa!

  4. 16 Ianuarie 2014 14:00

    Interesant articolul

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: