Azi, al doilea (și ultimul) episod al foiletonului semnat de domnul Lucian Țugui, în care autorul ne istorisește despre drama evreilor dobrogeni, închiși în lagărul din sudul Dobrogei, de la Cobadin – Osmancea. O pagină neagră a istoriei noastre, despre care se vorbește foarte puțin în zilele noastre, existența acestui lagăr pe tărâmul dobrogean fiind uitată. Cercetând prin arhivele naționale și județene, d-nul Lucian Țugui a descoperit aceste mărturii tragice, pe care le face cunoscute, pentru prima oară, cititorilor misterelor dunării.
Nicolae C. Ariton
ISTORII APROAPE UITATE
Col. (r) Lucian Țugui
Ca reacție la solicitările generalului Antonescu, prefectul Constanței, col.Buzincu organizează activitatea cu evreii. O adresă[1] trimisă de șeful biroului siguranței locale precizează:
Vi se înaintează mai jos în copie ordinul Prefecturii județului Constanța No. 3735/941 pentru întocmai executare. Raportați imediat de executare.
Șef Birou Siguranță
Din ordinul D-lui General Antonescu Ministerul Afacerilor Externe cu ordinul No. 4599 ne aduce la cunoștință următoarele:
Sovietele urmăresc să producă acte de sabotaj, dezordine și agresiune în spatele frontului. În acest scop lansează din avioane spioni și agenți teroriștiarmați și adesea îmbrăcați în haine de femei. Acești agenți inamici iau contact cu agenții comuniști din țară și cu populația evreiască comunistă organizând acte de sabotaj, terorism și agresiune. Pentru curmarea astfel de lucruri, Dl General Antonescu ordonă: Evreii bărbați de la 18 la 60 de ani să fie adunați și puși sub pază, pentru a se sancționa imediat orice încercare de tulburare. Se vor lua măsuri de pază intensă la locurile unde evreii sunt strânși în lagăre (Ciobănița, Osmancea, Mereni). De la orele 20 până la ora șapte dimineața circulația evreilor va fi oprită și în satele unde sunt concentrați. Se vor lua ostatici dintre conducătorii cunoscuți ai evreilor comuniști, rabini, hahami etc. care vor fi cazați într-o clădire aparte și în cazul când se va produce vreun atac de rebeliune sau terorism din partea evreilor și legionarilor comuniști, acești ostateci vor fi imediat împușcați. Vă rugăm a lua imediat măsuri pentru executarea prezentului ordin și se va prezenta lista ostaticilor și locul propus pentru ținerea lor. Vă veți interesa și convinge personal dacă mai sunt încă evrei neridicați de la domiciliul lor și neinternați în lagăre. Dăm dispoziții ca cei rămași să fie imediat ridicați și trimiși sub escortă în ocalitățile stabilite pentru internarea lor.
Raportați imediat de executare.
Prefect, colonel Buzincu
De ce Prefectul Constanței colonel E.Buzincu nu a acceptat cererile Sabinei Avadic sau a avocatului Iancu Jan? Ordinul[2] Ministrului de Interne nr. 5328 din 11 iulie 1941 adresat prefecților preciza:
„M.A.l. dispune prefecturilor din tară să nu mai elibereze autorizatii pentru vizitarea evacuaţilor aflaţi în diferite lagăre (Tg.-Jiu şi lagăre de muncă). Suntem informaţi că Poliţiile şi Prefectura Poliţiei Capitalei eliberează cu multă uşurinţă autorizaţii diferitelor persoane pentru vizitarea evacuaţilor din diferitele lagăre de muncă. Cum prin ordinul no. 4599/941 s-au dat dispoziţiuni categorice în ceea ce priveşte măsurile de ordine şi siguranţă în situaţia actuală faţă de agitaţiunile masei evreieşti, suntem surprinşi cum se eliberează astfel de autorizaţii, călcând, prin aceasta, dispoziţiunile date de minister stop. In viitor să nu se mai elibereze autorizaţii pentru vizitarea evacuaţilor din lagărul Târgu-Jiu, cât şi pentru alte lagăre de muncă, decât pentru cazuri de forţă majoră bine justificate.”
Propaganda antisemită bine organizată ce s-a desfășurat in ultimii ani, legile împotriva evreilor, frica de represiune, au făcut ca principalii factori decidenți să renunțe la mila și compasiunea față de semenii lor. De aceea nu au răspuns cererilor. În schimb cei din aceste lagăre au continuat munca forțată. Conform evidențelor din arhivele naționale, [3] internații din lagăre formau echipe care, însoțite de jandarmi, lucrau în sate și comune în agricultură, la șanțuri, islazuri și vetrele comunale. Munca era normată iar refuzul de participare, nerealizarea normelor impuse ori o atitudine de împotrivire ducea la deportarea celor reținuți în Transnistria, ca pedeapsă. Potrivit răspunsurilor despre situația din Constanța, oferite de Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România Elie Wiesel prin amabilitatea doamnei dr. cercetător Ana Bărbulescu, evreii din Constanța au fost deportați inițial la Cobadin și apoi relocați în cele trei localități respective Mereni, Ciobănița și Osmancea.
Osmancea și împrejurimile apar în documentele perioadei sub denumirea Zona de internare Osmancea. Deportarea la Cobadin a avut probabil loc pe 26-27 iunie 1941, imediat după intrarea României în război. Cei internați la Cobadin au fost mutați la Osmancea/Mereni/Ciobănița în iulie 1941. Numărul celor deportați se ridică la 1750-2000 de persoane. Motivul măsurilor represive împotriva românilor de origine ebraică: După intrarea României în război, măsurile antievreiești ale statului român se înăspresc sub pretextul că cetățenii români de origine evreiască pun în pericol siguranța națională. Regimul de detenție a fost cel specific lagărelor de internare, erau păziți de Jandarmerie, trei apeluri pe zi, condiții precare de igienă, hrana era asigurată de comunitățile evreiești locale, au fost utilizați la muncă forțată (cei mai mulți în Dobrogea dar avem și o minoritate care a fost trimisă în Basarabia). În funcție de zona în care își aveau reședința, evreii români au trebuit să facă față unui set diferit de măsuri discriminatorii: cei din Vechiul Regat nu au fost, în general, deportați dar sunt complet excluși din viața socială și economică. în plus, sunt obligați să presteze muncă obligatorie. Pentru o perioadă scurtă de timp au fost obligați să poarte steaua galbenă, cei din zonele rurale au fost relocați în capitalele de județ, cei din orașele de graniță (din Moldova) au avut intervale orare în care puteau ieși pe stradă, tot în Moldova au fost luați ostatici dintre membrii comunități care ar fi fost împușcați dacă în oraș apăreau tulburări. Excepție pentru Vechiul Regat fac evreii din Bucovina de Sud (Dorohoi, Suceava, Câmpulung, Rădăuți, etc) care au fost deportați în Transnistria în toamna lui 1941. Evreii din Basarabia și Bucovina (de Nord) au avut o soartă poate și mai tragică. În iulie 1941 au loc masacre cu precădere în zona rurală din cele două regiuni. Se estimează că au fost între 45000 și 60000 victime. Responsabili sunt trupele române și germane. Supraviețuitorii au fost deportați în Transnistria. Repatrierile încep la final de 1943. La început sunt repatriați evreii din Dorohoi și câteva categorii speciale: orfanii de ambii părinți, veteranii de război, etc. Aproximativ două treimi dintre cei deportați au murit în Transnistria.
Arhivele nu mai consemnează ce s-a întâmplat cu Sabina Avadic, dr.Diner, Avram Breinstern și ceilalți. Poate au reușit să se urce pe vapoarele cu care unii evrei au plecat în timpul războiului din Constanța spre Palestina. Poate au fost trimiși în Basarabia și au fost uciși acolo. Nu știm.
Statisticile oficiale arată că în Constanța evreii nu au mai rămas multă vreme. În anul 1941 aici locuiau 2.067 de evrei; numarul a scăzut, totuși, la 1.532 în 1942. În 1947 erau 2.400 de locuitori evrei din oraș. Numărul evreilor a scăzut treptat ca urmare a emigrării. În 1956, au fost 586; în 1969 erau aproximativ 300 (60 de familii evreiești). La sfârșitul anului 2003, mai erau 104 locuitori evrei.
Unul dintre cercetătorii intervievați recent despre aceste evenimente a întrebat: „Este adevărat că nu ne gândim că lucruri și fapte atât de grele se pot petrece lângă noi?”
[1] Biroului Județean Constanța al Arhivelor Naționale Române, Fondul Chestura Poliției, unitatea arhivistică 64/1941, fila 15
[2] Biroului Județean Braila al Arhivelor Naționale Române, Fondul Prefectura Brăila, unitatea arhivistică 170/1941 fila 150
[3] Biroului Județean Constanța al Arhivelor Naționale Române, Fondul Prefectura Constanța, unitatea arhivistică 25/1941 – Situația evreilor internați în lagăre, fila 46
Azi, al doilea (și ultimul) episod al foiletonului semnat de domnul Lucian Țugui, în care autorul ne istorisește despre drama evreilor dobrogeni, închiși în lagărul din sudul Dobrogei, de la Cobadin – Osmancea. O pagină neagră a istoriei noastre, despre care se vorbește foarte puțin în zilele noastre, existența acestui lagăr pe tărâmul dobrogean fiind uitată. Cercetând prin arhivele naționale și județene, d-nul Lucian Țugui a descoperit aceste mărturii tragice, pe care le face cunoscute, pentru prima oară, cititorilor misterelor dunării.
MISTERELE DUNĂRII-despre Dunăre și Tulcea 