Miercuri, 17 mai 2023, la Templul Coral, din Tulcea, a fost lansat romanul „Pe aripile destinului”, publicat la Editura Napoca Star, a autoarei Rely Schwartzberg. Pentru această întâlnire, m-am pregătit temeinic, citind volumul (de 378 de pagini) într-o zi, pregătind o intervenție și mergând cu interes, curiozitate și chiar mici emoții la singura sinagogă rămasă în picioare în întreaga Dobroge, cu toate că nici Tulcea nu numără mai mulți de 10 evrei. Interiorul templului radia atât de multă istorie încât simțeam că îmi cade tavanul în cap și pe lângă mine se vânturau umbrele a mii de evrei care s-au perindat prin acest locaș de cult, în vremuri în care numărul lor era mai mult de 10% din populația Tulcei, adică în jur de trei mii.
Naționaliștii, care eventual citesc aceste rânduri nu trebuie însă să fie fericiți, pentru că noi, dobrogenii, suntem un amestec de gene atât de surprinzătoare, încât unii dintre cei de față s-ar putea să fie surprinși să afle că sunt mai evrei decât bănuiesc. Eu, de exemplu, mi-am făcut un test genetic într-un laborator din California și printre altele am în „dotare” 2,4% gene de evreu așkenaz, ceea ce recunosc că este mai puțin decât mă așteptam dar tot este ceva. Mai interesant ar fi să aflăm însă că unii dintre lipovenii de față au un bagaj de 50% gene așkenaze sau sefarde, în urma căsătoriilor mixte, în perioada interbelică, dintre tinere lipovence, dintr-o comunitate amenințată cu extincția din cauza mortalității exacerbate masculine (votcă, căzut din barcă, înecat…) și tineri evrei, roșcați, pistruiați, ochi albaștri și, mai ales, săraci, cu condiția să-și abandoneze comunitatea și să vină în cea a lipovenilor.
Mă scuzați pentru această introducere abruptă în istoria delicată a comunității israelite, dar nu am putut rezista ispitei unui asemenea loc plin de vestigii așa cum este templul Coral. În plus, domnul Solomon Faimblat, curatorul sinagogii (nu există un rabin, deoarece numărul de credincioșii evrei tulceni este mai mic de zece), a fost o gazdă impecabilă, care ne-a făcut și un scurt istoric al lăcașului.
Deci, cum spuneam, motivul prezenței noastre în sinagoga tulceană a fost invitația scriitoarei Rely Schawrtzberg, adică în traducere aproximativă naționalistă Aurelia Muntenegru, cu detalierea numelui Aurel (Relu), care provine din latinescul Aurelian, Aurelius, cu rădăcina „aurum”. Invitația a fost făcută cu ocazia lansării romanului care îi aparține „Pe aripile destinului”, publicat la Editura Napoca Star și care nu are nici cea mai mică legătură cu istoria comunității israelite, fiind o carte neaoș românească, ba chiar cu un adaos de aproximativ 10 procente maghiară.
Rely Schawrtzberg este tulceancă get-beget, născută și școlită (inclusiv liceul) în Tulcea, făcând parte din comunitatea israelită. După absolvirea liceului, a plecat împreună cum familia în Israel, unde s-a căsătorit cu Ștefan și are doi copii. A publicat mai multe volume de poezii și proză, toate în limba română. Compune muzică și cântă minunat.
Dar să trecem la carte.
Pe scurt, rezumatul romanului „Pe aripile destinului” ar fi drama unui accident auto a unui arhitect român, Șerban Ionescu, undeva în Ungaria, în urma căruia mașina arde, arhitectul devine amnezic și suferă și o operație estetică. După o îndelungată spitalizare în Budapesta, fără să-și aducă aminte nimic, i se dă o identitate maghiară, vorbind puțin ungurește și nițel englezește și este angajat ca desenator/arhitect de un constructor, coleg de suferință în spital. În acest timp, în România îi rămâne o familie minunată, cu o soție frumoasă și iubitoare, un fiu licean, care îi moștenește talentul la desen, și trăitor de prima poveste de dragoste. În Ungaria, fostul Șerban Ionescu, acum alias Gabor are un puseu de amor cu doctorița care îl trata, dar acesta are o reticență profesională față de pacientul amnezic și își descoperă dragostea adevărată în brațele unui IT-ist. Trama romanului capătă dramatism și mai mare când fiul arhitectului se îmbolnăvește grav și are nevoie de un transplant. Grupa de sânge rară a celor doi Ionescu, face ca donarea de sânge și rinichi să ajungă în același spital din Budapesta. Vă dați seama cam la ce cote se ridică tensiunea dramatică în momentul în care Andrei Ionescu ajunge în spitalul maghiar, pentru transplant.
Nu vă mai spun nimic, că deja am spus aproape totul, poate doar să mai adăugăm că imediat după accidentul arhitectului, soția acestuia află că este însărcinată.
Dacă acesta este, în linii mari, rezumatul romanului, haideți să vedem puțin cum stăm din punct de vedere literar, fără să alunecăm prea mult pe panta academică. Doar subliniem faptul că suntem într-o perioadă literar-națională, în care genul care domină și este apreciat ca unul aproape singular autentic, este cel MIZERABILIST. Este vorba despre un curent literar cu rădăcini în partea mai mai puțin luminoasă a societății, cu personaje marginale și trăiri depresive, într-o linie neagră care unește perioada comunistă cu cea din zilele noastre. Am crezut tot timpul că este o invenție literară românească, dar am descoperit că este un neologism francez, „MISÉRABILISME”, care ar fi o doctrină a pesimismului și disperării. Cu siguranță însă că scriitori români i-au dat valențe noi acestei adevărate filozofii literare, prin scriitori ca Radu Aldulescu (Sonată pentru acordeon) sau, mai recent, multi premiatul „Abraxas”, lansată și la Tulcea, grației lui Petru Țincoca, a scriitorului Bogdan-Alexandru Stănescu.
Am făcut această scurtă divagație doar pentru a sublinia faptul că romanul scriitoarei Rely Schawrtzberg nu are nici legătură cu canoanele MIZERABILISMULUI, căruia dacă i-ar fi plătit tribut, succesul s-ar fi multiplicat probabil exponențial. „Pe aripile destinului” pare un roman scris în ideea contracarării mizerabilismului, cu toate că autoarea nu a făcut nici un pas conștient în această direcție. Toate personajele în roman, și nu sunt deloc puține, sunt de o frumusețe și noblețe sufletească, adăugată celei fizice, încât par cu toate desprinse din ordinul îngerilor. Nici cea mai mică zvâcnire de ură, dușmănie, trăiri psihopate sau bântuiri întunecate, de parcă totul se petrece într-un turn de fildeș. Avem într-adevăr în roman un accident oribil și o boală amenințătoare, dar autoarea le rezolvă, de-a dreptul, în pași de vals.
Într-un fel de culme a frumuseții sufletești, la externarea arhitectului Șerban Ionescu din spital, personalul acestuia face chetă și îi oferă un plic cu bani, când noi, MIZERABILIȘTII, știm că de obicei, se întâmplă invers.
Această adevărată uvertură muzicală care este „Pe aripile destinului” contrând parcă marșul funebru, în la minor, al romanelor mizerabiliste este o lectură tonică, pozitivă și neasemuit de agreabilă, pe care scriitoarea Rely Schwartzberg ne-o propune cu gentilețe și un suflet deschis ca o pagină de carte. Felicitări autoarei pentru munca scriitoricească depusă și minunatului rezultat obținut, „Pe aripile destinului”.
prof. Nicolae C. Ariton
MISTERELE DUNĂRII-despre Dunăre și Tulcea 
Felicitări scriitoarei și la mai multe cărți, la mulți cititori! Felicitări și organizatorilor!
ApreciazăApreciat de 1 persoană