Sări la conţinut

„Misterul ținutului Covurlui… (ep.2)

9 iunie 2021

p11807291


 Scriitorul gălățean, d-nul Tudose Tatu – cel mai dunărean prieten al Misterelor Dunărene -, ne-a trimis un material, special pentru blogul nostru, în care dezleagă misterul existenței unui ținut (județ), cel al Covurlui. Probabil că ați auzit de el și de istoria sa aproape tumultoasă, pe care marele ambasador al Galațiului la Tulcea (adică dnul Tatu) ne-o va povesti în câteva episoade, motiv să-i mulțumim, încă o dată, pentru noua experiență lecturericească oferită.


  Ţinuturile de graniţă ale Moldovei de sud

   Până la urcarea pe tron a lui Ştefan cel Mare sunt menţionate documentar în clar după cum am văzut în zona noastră, în actul din 1 septembrie 1435, doar ţinuturile Kilia, Vaslui, Tutova, Bârlad şi Tecuci.

   Referitor la Ţara de jos!

   După 1457 se constată existenţa următoarelor alte unităţi teritoriale: Cernăuţi (1457), Cârligătura (1458), Trotuş (1466), Suceava (1472) și mai târziu Horincea ( 1528), Soroca (1529), Lăpuşna (1535), Dorohoi şi Chigheci sau Tigheci (1546), Hârlău (1548), Putna (1555)

    Subliniem că ţinutul în limba slavonă de la acea vreme era Volosti ceea ce s-a tradus drept Ocol.

   La 1 septembrie 1435 nu e trecut un ţinut al Covurluiului ci doar „morile covurluiene” sau „morile de la Covurlui”

   Nici în dania de la 15 iulie 1448 nu e pomenit, danie însemnată acordată de domnie lui  Ploscar Cernat și fratelui său Ștefan Cernat.

   Nici în cea ulterioară de la  24 septembrie 6976 ergo 1468 , acordată ultimului.

   Pentru prima oară el îşi face apariţia în hotarnica din 12 ianuarie 1495,  anul de la facerea  lumii 7003, cand Ştefan cel mare face danie “..Focşii şi    Berehoiu şi Bantaş slugi noi drepti şi credincioasă…un loc di pustii la fundul Covurluiului cu apă  între Rădeşti şi Voineşti  ca să-şi facă loruşi  săleşti de sat..                                                         .

   … Şi hotarăle acelui loc di pustii esti din vârvul Piscului Surăi şi merge în sus pi culme pin    dumbravă şi dă pintr-onu lac, ci este în margine codrului

  şi tot în sus culme pin codru şi dă pin alt lacu, ci esti în codru

  şi tot sus până în culme Jaravăţului, unde să disparti ţinutul Covurluiului de ţinutul Tutovii

  şi de acolo purcedi spre răsărit tot pin codru, culme dealului, pi unde să prăvali apa şi dă pintr-o poieniţă

  şi tot spre răsărit  cam la deal pân în culme dealului.

  Şi de acolo purcede spre amezăzi, pe culme dealului în gios, pin codru, şi  iesă în margina codrului, îndreptul unii vâlcele

  şi tot în gios, pi vilce şi pin dumbravă, până în dreptul poienii Purcariului, în margine din gios, în vale Bănesii ari hotar

  şi de acole drept la apus pren poiană,  undi sânt şi niște chişteli, şi tot spre apus piste doi văi, pânî în vârvul piscului Surăi…”|[1]

  Referitor la granița reprezentată de culme Jaravățului aceasta și-a luat numele de la Jaravăț/râul Jeravăț cu denumirile apropiate de Jarovăț, Jăravăț e un curs de apă ce se varsă în Bârlad la Grivița cu o lungime a sa de doar 29 km, dar cu un bazin de recepție de 152 km²

    Izvorul râului Jeravăț este lângă satul Obârşeni (judeţul Vaslui).

    Râul(pârâul) udă pe rând satele: Gara Tălăşmani, Docăneasa, Gara Docăneasa, Lungeşti, Griviţa.

    Se varsă în râul Bîrlad, puţin mai la nord de comuna Griviţa, județul Vaslui.

    Menționat la 2 august 1414 (6922), Suceava intr-o danie a lui Alexandru cel bun Țigăneștii, la gura Jeravățului,

  Ar fi vorba de prima menţiune a ţinutului  Covurlui  și a limitei cu ținutul Tutovei cu condiţia ca respectiva copie românească după suret să fi respectat textul şi să nu fi fost o interpolare de veac 19, respectiv 1836.

   Şi totuşi…

   Deşi ţinutul Covurlui va apare prima dată menţionat în clar în data de 28 aprilie 1555, o sursă complementară, deja pomenită, anume Harta Sarmaţiei a lui Bernand Wapowski de după 1515-1526, indica Galaţiul ca existând bine mersi înainte de acest ultim an, ca să fim extrem de precişi.

   Dacă târgul exista atunci, desigur exista şi ţinutul, conform logicii elementare.

   Coroborând acum menţiunea geografică de la 1467  din manuscrisul Ettenheim-Munster II cu ultima informaţie, putem înainta ipoteza că aşezarea rurală a Galaților a devenit târg, şi reşedinţă de ţinut în intervalul 1467-1495, probabil după căderea Kiliei.

   Şi încă ceva, definitoriu!

   Lipsa menţiunii ţinutului Covurlui la 1435 alături de cele învecinate Tutova, Bârlad, Tecuci ne indică apartenenţa teritoriului acestuia posibil la Valahia.?!

   Oricum zona a avut un regim neclar cel puțin in intervalul 1424-1465 fiind revendicată ba de principatul Valahiei, ba de cel al Moldovei.

   Sau mai degrabă a avut cu totul și cu totul un statut special, fiind anterior un loc domnesc cu tot ce decurgea din aceasta în privința marginii/graniței militarizate.

  Era o zonă volatilă, Siretul, considerat ulterior drept graniță naturală se vărsa în Dunăre prin două guri de vărsare, între ele Sirețelul sau Siretul vechi și albia sa majoră propriuzisă, existând o întinsă deltă.

   Între valul lui Traian și râul năbădăios exista vestitul culoar angevin ce făcea legătura cu cetățile controlate de la marea cea mare, Kilia și Cetatea Albă, drumul comercial ducând către Crimeea tătărască cu tamgalele ei de aur.

   Acest lucru este subliniat în mod direct de dania din 15 iulie 1448 când limita geografică a acestui act de miluire se opreşte pe Suhurlui în zona Valului lui Traian, iar în cea a Bălţii Brateşului în apropiere de Tuluceşti.

   Amintim că la inceputul anului 1448 domnul Moldovei Petru al II lea, cumnatul lui Ioan de Hunedoara, a cărui soră, o băbătie, o luase în căsătorie din motive strict politice,cedează cetatea Kilia acestuia, cu respectivul culoar de trecere la nord de marile lacuri dunarene   Cahul-Tair- Ialpug-Catlabug-Chitai- Sasâk, delimitate de Valul lui Traian.

    Petru a luat de nevasta pe sora acestuia, in varsta de 50 ani, drept recunoaştere a ajutorului primit pentru recâştigarea domniei împotriva lui Roman II.

  Transferul în sine, în acte şi nu practic, va avea loc fie la sfârşitul anului 1447, fie la începutul anului 1448, prin acte înţelegându-se angajamentul lui Petru II privind ocuparea tronului Moldovei, angajament luat faţă de Ioan de Hunedoara. guvernator și regent al Ungariei între 14461453.

   Ţinutul Covurlui se pare că pe atunci cuprindea zona de la sud de Valul lui Traian – aliniamentul Traian-Tuluceşti – dar şi pe cea de dincolo de Prut, având în vedere cele ce urmează.

 

   Danie veche domnească la un ţinut numit Covur

   Dunărea cu salba sa de bălţi, iezere, gârle ca şi marile întinsuri de ape din apropiere de Galaţi, forfotind de pesci, sunt consemnate înainte de prima menţiune scrisă a aşezării.

1445 februarie 20 anul 6953 de la facerea lumii.

   Ştefan Voievod al II-lea face cunoscut că a dat şi dă sfintei mănăstiri Moldoviţa.

    „…jumătatea iezerului de la Covur şi jumătatea acelui iezer de la Covur care dă în Ilp, cu toate veniturile, şi vama din toate părţile Covurului.

    De la cine va prinde peşte acolo, călugării vor lua jumătate din venit şi din vama pe uscat.

   Cine însă ar cuteza să ia măcar un groş din acel venit al călugărilor, fără voia lor, acela să fie blestemat şi va fi aspru pedepsit şi de înălţimea sa.

   În anul 6 953 (1445) februarie 20.”|[2]

   Covur, Covor, sigur nu este iezerul Covurlui cel dintre Folteşti şi Chiraftei, cum ar părea la prima vedere şi a părut altor istorici nedeprinşi cu geografia.

   E o denumire generică dovadă pasajul următor.

  Jumătatea acelui iezer de la Covur care dă în Ilp, face referire la iezerul „Cuhului” ori „Cohorlui” sau „Cugurlui” ultima denumire dupa vorovirea rusească unde H = G.

   Să specificăm că dania mănăstirii Moldoviţa nu putea fi înstrăinată, vezi blestemele la adresa celor ce ar fi schimbat destinaţia ei, avându-se în vedere obiceiurile vremii şi cutumele privind mai ales daniile ecleziastice.

    Să citim un frumos model:

   „…Iar după viaţa noastră, cine va fi domn al ţării noastre, din copiii noştri sau din neamul nostru sau iarăşi pe ori cine îl va alege Dumnezeu să fie domn al ţării noastre Moldova, acela  să nu le clintească dania şi întărirea noastră, ci să întărească şi împuternicească acestei sfinte mănăstiri a noastre dela Homor.

    Iarăşi cine s’ar ispiti să clintească dania şi întărirea noastră, acela să fie blestemat de domnul Dumnezeu şi mântuitorul nostru Iisus Hristos şi de sfinţii patru evanghelişti şi de 12 sfinţi de frunte, Petru şi Pavel şi de ceilalţi şi de 24 sfinţi prooroci ai lui Dumnezeu şi de 318 sfinţi părinţi purtători de Dumnezeu cei dela Nicheia şi de toți sfinţii, cari din veac au plăcut lui Dumnezeu.

    Şi să fie asemenea lui Iuda şi blestematului Arie şi să aibă parte şi cu acei Iudei care au strigat asupra domnului Iisus Hristos, sângele lui asupra lor şi asupra copiiilor lor, care este şi va fi…”|[3]

   Cumplită era soarta rezervată celor ce necinsteau faptele celor dinaintea lor.

   Dacă ar fi fost în posesia mănăstirii Moldoviţa la 1445, iezerul Covurlui nu putea fi acordat după cum vom vedea la 1448 – şi mai ales tot iezerul – fraţilor Cernat.

   Este aşadar vorba de un cu totul alt iezer, nu cel de la Folteşti.

Continuăm cu descifrarea daniei, ce va avea răsunet peste veacuri şi va încâlci minţile cercetătorilor au historicilor, încurcând inclusive minţile dregătorilor moldoveni peste vreo 150 şi ceva de ani.

    Jumătatea acelui iezer de la Covur ce dă în Ilp.

    Este vorba de lacul care este format de Dunăre, în continuarea căruia se afla lacul Ialpug.

   De fapt Ilp este prescurtarea conform obiceiului vremurilor a lacului cu respectivul nume, Ialpug.

   O reminiscenţă de limbă turcică, pecenego-cumană fiind lipsa vocalelor.

   Iată descrierea sa după veacuri:

   „Ialpuhul. Lac mare în jud<eţul>Izmail între 45 19′ si 45 41′ 30 “ lat<itudine> 26 15′ şi 26 20′ 10” long<itudine> de m<eridianul> din Paris.

   Lungimea lacului de la Sud spre Nord este de aproape 42 kil<ometri> după harta st<atului> maj<or> rus, iar lărgimea de la 700 m. (la extremitate de Nord) până la 6 kil<ometri> (la extremitatea de la Sud.

  În lac se varsă râul Ialpug…

…La Sud lacul comunică printr-o gârlă cu lacul Cugurlui.” |[4]

   Adâncimea medie ar fi fost de 2,6 metri, cea maximă atingând 5,5-6 metri.

   Era tot la fel de întins dacă nu chiar mai mare pe vremea daniei.

   Revenim în finalul analizei la textul acesteia pentru a clarifica definitiv problema.

   Ce înseamnă „vama din toate părţile Covurului” ?!

   Din toate părţile ar însemna cele 4 puncte cardinale.

   Se confirma astfel statutul de ţinut al zonei „Ţinutul Covur”, de o parte şi alta a Prutului, ulterior numele rămânând consemnat doar la Vest de Prut, Covurlui.

   El va apare prima oară sub forma de morile Covor-luiului la 1 septembrie 1435, atunci când Iliaş Voievod ceda Ţara de Jos fratelui său Ştefan.

   Morile nu erau pe cursul de apă Covorlui, ci în ţinutul Covor.

   Se ştie că la 1 august 1442 Ştefan al II lea va deveni singur domn stăpânitor al Moldovei.

   Covor va fi înscris Covur la 20 februarie 1445, după cum grăieşte documentul prezentat.

    Concluzionând, putem astfel avansa lejer ipoteza că şi în jur de 1400 ţinutul ar fi purtat acelaşi nume de origine pecenego-cumană, anume Covor, făcând parte componentă din ceea ce fusese ţara principelui tătar Dimitrie la 1368, domnia acestui prinţ fiind stabilită de Gh.I. Brătianu între 1360-1380.

   Limitele ţinutului Covor, Covur devenit Covurlui

   Apariţia Horincii la 1528 ne indică faptul extrem de important că această unitate teritorială era situată între “ţinutul de la Tutova, târgul Bârladului cu tot ţinutul şi morile Covurluiului”după actul de la 1435.

   Nordul acestui ţinut s-ar fi aflat la Tutova, Nord Vestul la Bârlad iar Sudul la Covurlui.

   Probabil ajungea până la Valul lui Traian, iar Galaţii semnalaţi la 1467 şi 1515-1526 aveau să deţină zona de la amizăzi de cursul de apă al Covurluiului începând cu 25 ianuarie 1465 data cuceririi Kiliei şi a întregului “culoar angevin” până în Siret.

    Mai târziu, în cronica moldo-polonă sunt înşiruite un număr de 24 de ţinuturi: Covurlui, Horincea, Tecuci.

   Ea reprezinta de fapt o versiune externă a Cronicii lui Ștefan cel Mare – Cronica moldo-polonă (Descrierea cronicii despre Țara Moldovei, şi despre domnii ei, cum au venit moldovenii în Țara Moldovei), fiind redactată pe la 1565.

   Letopisețul prezintă istoria Moldovei între 1352 și 1564 după un manuscris provenit de la Putna.

   Autorul, Nicolae Brzeski, era solul și secretarul regelui polon trimis cu misiune diplomatică la sultanul turc să se plângă pe domnul moldovean că atacă teritoriul Crăiei trimis de regele Sigismund al Poloniei la Poartă.

    Va fi reținut în Iași de Alexandru Lăpușneanu,

  „Aici în Iași a copiat Brzeski o cronică turcească a lui Mihail Constantinovici din Ostrovița și a tradus din limba slavonă în cea polonă cronica Țării Moldovei după o versiune ce i-a căzut în mâni cine știe de la ce boier sau de la ce călugăr”  |[5]

   El însă nu s-a mulțumit cu o simplă traducere a textului, ci l-a schimbat și chiar completat.

   Va adăuga și niște texte, scurte, despre ținuturile din Moldova, dregătorii, oaste, judecăți.

   Deși Horincea e menționată într-un document vechi din 19 septembrie 1436 e sigur ca ținutul este stabilit ulterior acestei date.

   Tot la fel de interesant este și mențiunea în același act a satului Cavadinești existent și astăzi.

“…i na  Horinci, Kavadinesci i Badia…|[6]

  Bașca alte sate care vor apare ulterior și în alte documente, a căror localizare este astfel clarificată în zona actualei comune Grivița din judetul Galați.

   Sârbii și Scheienii i Liești, la gura Jeravățului

   Râul Jeravăț  l-am prezentat mai sus vărsându-se în Bârlad la Grivița.

   Acolo își va fi avut gura de vărsare.

   Dincolo de ținuturile noastre Covurlui, Horincea, Tecuci, vor fi pomenite de traducătorul polon cele de Putna, Trotuş, Adjud,Tutova, Bârlad, Fălciu, Vaslui.

   Şi într-o ordine aleatorie Chigeci, Lăpuşna, Orhei, Soroca, Hotin, Cernăuţi, Suceava, Hârlău, Dorohoi, Cârligătura, Iaşi, Bacău, Roman şi Neamţ.

    În timp însă, Horincea va dispare fiind înghiţită de ţinutul Covurlui.

   Înglobarea este subliniată de un catastif pentru cisle alcătuit la 20 februarie 1591, dată când din respectiva cronică lipsesc Horincea şi Adjudul care între timp se contopiseră cu ţinuturile Covurlui, respectiv Putna.

    Intervalul ar fi deci 1566-1591 şi răspunzători de aceasta ar fi putut fi ori Alexandru Lăpuşneanu sau mai degrabă Petru Şchiopul cu cele 3 domnii ale sale.

    Care ar fi fost limitele ţinuturilor din zona noastră imediată de interes anume Covurlui, Horincea şi Tecuci?

    Se poate identifica fostul ţinut al Horincii cu cel al Ocolului Horincii de la 1772-1773 în care apar 15 sate, având atunci limita de sud pe linia Vădeni, Grăpeni, Cavadineşti, Slivna, Bereşti.

    Însă înainte vreme in veacul de care vorbim, anume XV, cel mai posibil întinderea acestuia s-ar fi oprit la Valul lui Traian, reper  artificial folosit ca si mult altele, la delimitarile proprietăților  de către hotărniciile epocii.

   Covurluiul, ca ţinut în sine avea ca limite spre Nord străvechea amenajare romană, cea de la Vest de Prut, iar la Vest cele ce urmează.

   Hotarul dintre Tecuci şi Covurlui îl reprezenta Sohuluiul devenit în timp Suhurluiul, situaţie menţionată într-un suret din 13 februarie 1594, anul 7102 de la facerea lumii, emis de Aron Vodă referitor la o dispută mânăstirească între călugarii de la Bistriţa şi Neamţ.

„…Şi atuncea s-au sculat şi au luat şi pe alţi oameni buni şi bătrâni şi megieşi de prinprejur şi alţii dintr-acel ţinut şi au umblat şi au hotărât şi precum au luat cu sufletele sale şi noi aşa am aflat hotarul pe unde şi cei din veac au stăpânit: în vârful unei movile mari ce este în gura Sohuluiului, între ţinutul Tecuciului şi ţinutul Covurluiului….” |[7]

   Înspre Sud hotarul ţinutului mergea pe Siret, viitorul Sireţel, fiind despărţit de Valahia prin Limanul Siretului, râu ce avea să se verse în Dunăre prin două guri – a se vedea harta ulterioară a Moldovei a lui Dimitrie Cantemir de veac XVIII și o litografie de an 1820.

   Dunărea reprezenta graniţa cu Țara Turcească.

   Numai că ţinutul continua şi dincolo de Prut.

   Exemple au fost destule.

   Râul Prut nu a constituit niciodată un hotar administrativ în cadrul Moldovei, de aceea toate ţinuturile de la nord spre sud se întindeau pe ambele maluri ale sale, cum ar fi spre exemplu cele de Iaşi, Greceni sau Fălciu.

   Specificăm că în vechea impărţire pe ţinuturi a Moldovei (înainte de 1812), codrul Tigheciului făcea parte din ţinutul Fălciului.

   Mai amintim că la 1620, un mare întins de apă, anume Brateşul cu Gura de vărsare a Prutului cu tot, şi viitoarea numită Balta Badalanului, vor fi încorporate unei unităţi teritoriale otomane dinspre Răsărit, aflate dincolo de Dunare, cea cu sediul la Isaccea.

   Ca un ecou răzbătand prin veacuri la 170 şi ceva de ani doar  a ţinutului Covor, Covur.

  Prutul va deveni hotar administrativ abia după 1812; şi de atunci a căpătat în conştiinţa românilor faima de râu blestemat.

   Având în vedere faptul că reperele naturale reprezentau limita hotărniciilor în evul mediu, iar acolo unde nu existau abia atunci se luau ca puncte de referinţă cele artificiale, considerăm că Valul lui Traian din sudul Basarabiei istorice, singurul drum de acces spre Kilia pe atunci în larga luncă a Dunării, ar fi reprezentat limita înspre Nord a ţinutului Covur.

   La amiazănoapte de val ar fi fost ţinutul Chigheci sau Tigheci (1546).

    Ţinutul Covur se întindea la Est probabil până dincolo de Vadul de la viitoarea Obluciţa, de la oblâc, oblâcul cailor.

   Iezerul Ialpug prin dimensiunile sale uriașe ar fi reprezentat posibil linia de demarcaţie între ţinutul Kiliei şi cel al Covur-ului.

    Ţinutul Kiliei după cucerirea sa de către Ştefan la 1465  şi-ar fi mărit teritoriul spre Vest.

    Se poate avea în vedere cele specificate în privinţa delimitării teritoriilor cetăţilor Kilia şi Cetatea Albă la 1486, luate ca referinţă de pe vremea stăpânirii ungaro-vlahe.

   Un document apropiat perioadei vine în sprijinul afirmaţiei noastre.

   Poartă data de 1512 ianuarie 25, Akkerman – Cetatea Albă

   Selim, fiul lui Baiazid han, veşnic biruitor

   Din mila lui Dumnezeu, lui Bogdan voievod, domn a toată ţara Moldovei.

   Iţi dăm de ştire domniei tale că marele împărat Baiazid han v-a miluit cu gârlele care curg din Dunăre şi umplu bălţile, şi gârlele până unde se varsă în Dunăre, mai jos pe acest mal, pentru prins peşte, încă cu Obluciţa;

   Nişte oameni ară ogoarele voastre, ei să vă dea deseatina şi venitul după cum este şi legea şi după cum aveţi tocmeala la hotar.

   Şi pentru oile care vor paşte iar pe hotarele voastre, ei să vă dea venitul vostru, după cum este drept, fie că sunt din Dobrici sau din cetăţi, sau dintre azapi, sau oricine va fi din oricare altă parte, oricine va merge şi va paşte oile pe hotarele voastre, hotare care i-au fost date lui Bogdan voievod prin cărţi, de marele împărat Baiazid han.

   Iar noi acele cărţi le înnoim şi adeverim pe acestea cu această carte a noastră pe care v-am dat-o.

   Cum a fost până acum, astfel să fie şi de acum înainte.

   Iar cine nu va asculta şi nu crede cartea noastră şi scrisoarea noastră, pe acela îl vom pedepsi şi îl vom căzni.

   Dumnezeu să înmulţească anii domniei tale.

   Scris în Cetatea Albă, luna ianuarie in a 25 a zi. |[8]

   Bogdan voievod era Bogdan al III-lea 2 iulie 1504-20 aprilie 1517 în vreme ce Baiazid II sau Baiazid Veli era sultanul cu ani de domnie 1481-1512, cel ce avea să fie detronat şi asasinat prin otrăvire de cel ce semna actul de întărire.


[1] Hotarnica din 12 ianuarie 149541 DRH Moldova Vol.III, Doc 169 pag.294-295

[2]  DRH, A, Vol. I, pp. 357-358, Doc. 253

[3]

[4] Zamfir C. Arbore – Dicţionarul geografic al Basarabiei, Ed. Saeculum I.O., Bucureşti 2012, pag. 252

[5]  Cronice inedite atingătoare de Istoria Românilor. Adunate și publicate cu traduceri și adnotațiuni de Ioan Bogdan. București, 1895, p. 114-115.

[6] Doc. 163 din  septembrie 19 an 1436 –Pag.227-228

[7] Documente privind istoria Romaniei, XVI, A. Moldova Vol IV (1591-1600) Doc.125 pag.103-104

[8] Revista de Istorie – Marcel Dumitru Ciuca – Din relatiile Moldovei cu Imperiul Otoman in timpul domniei lui Bogdan al III lea.

Joseph von Hammer Purgstall – Des osmanischen Reichs Staatverfassung und Staatsverwaltung,

Tome I, Vienne, 1815, pag.290 si rumatoarele

No comments yet

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: